SIGMARINGEN – locul nasterii primului rege al Romaniei Carol I

Prin imagini sa cunoastem un pic Brazilia.

Sa ne plimbam un pic si prin frumoasa Gradina Majorelle din Marrakech – Maroc

Si acum The Story of Sweden.pps

COLOANA INFINITULUI

Energia cea mai benefica este emisa noaptea, pe luna noua sau luna plina. Cea mai putin benefica este energia emisa, in zilele insorite.
Constantin Brâncuşi (19.02.1876 – 16.03.1957) a creat la Târgu Jiu un complex nemuritor de trei sculpturi în aer liber, unic în lume: Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana Infinitului. Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate până la distanţa de 200 de metri.
Date despre Coloana Infinitului

Coloana Infinitului din Târgu Jiu are o înălţime de 29,330 metri şi o greutate de 29,173 Kg. Este construită din metal feros (plăci din fontă), după formula 1/2 + 15 + 1/2 şi după “legea armoniei plastice”, descoperită şi perfecţionată de Brâncuşi, de forma 1 – 2 – 4, unde 1 = 45 cm (mărimea laturii mici a triunghiului de piramidă, de forma unui pătrat), 2 = 90 cm (mărimea laturii mari a trunchiului de piramidă, de forma unui pătrat), 4 = 180 cm, înălţimea trunchiului de piramidă. Trunchiurile de piramidă, goale pe dinăuntru, sunt fixate cap la cap pe un miez central de oţel, cu secţiune pătrată, uniformă pe toată înălţimea Coloanei Infinitului. Exteriorul Coloanei a fost curăţat prin sablare cu nisip special, ulterior fiind pulverizate două straturi de praf metalic, unul de zinc şi celălalt de alamă, la o temperatură mai ridicată.

În timpul celui de al doilea război mondial, Coloana Infinitului a rezistat eforturilor zadarnice de a fi doborâtă la pământ de tancurile nemţilor şi ruşilor. În urma acestui fapt, coloana prezintă o deviere la vârf semnificativă, de mărimea unui triunghi echilateral cu latura de 33 cm.

Coloana Infinitului a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă din ţara noastră. Astfel, profesorul universitar dr. ing. A. Măruţă a făcut anumite măsurători şi a constatat că această Coloană emite radiaţii de energie pe patru direcţii. Nu cunoaştem cauza care l-a determinat pe ing. Măruţă să facă această cercetare şi descoperire uimitoare, dar ne permitem să avansăm următoarele considerente privind emanaţiile de energii ale Coloanei Infinitului.
Curentul electric teluric şi efectul de piramidă al componentelor Coloanei Infinitului

Intesitatea câmpului magnetic al Terrei este relativ slabă. În general, neperceptibilă de om, variază între 0,3 gauss la Ecuator şi de 0,7 gauss la poli. Dar există locuri pe Terra unde intensitatea câmpului magnetic este de peste 10.000 de ori mai puternică, formând anumite anomalii magnetice. Este foarte probabil că sub Coloana Infinitului există o astfel de anomalie magnetică, care se poate măsura.

S-a constatat că Terra este o gigantică pilă electrică alcalină, care mai primeşte electricitate şi din exterior. Oceanul Planetar (apa lui are un gust sărat şi amar) este un veritabil electrolit alcalin care, în interacţiune pemanentă cu rocile limitrofe heterogene (amestec de numeroase elemente chimice distribuite neuniform), roci ce au devenit veritabili electrozi masivi, au produs curentul electric teluric. Acest curent electric este amplificat atât de particule electrice provenite din radiaţia cosmică (particule ce se înscriu în spirală pe liniile de forţă ale câmpului geomagnetic), cât şi de electrizarea prin frecare datorită vânturilor şi mareelor. Considerăm că pe sub fundaţia Coloanei Infinitului trece o fâşie de curent electric teluric, datorită configuraţiei terenului din acel loc.

Numeroşi cercetători au constatat că piramidele prezintă energii enigmatice, care se manifestă în două planuri verticale, perpendiculare pe laturile bazei şi care se intersectează către vârf. Aceste energii au fost numite “radiaţii de formă”, iar efectul lor poartă numele de “efectul de piramidă”. Energia emanată de piramidă este maximă într-o zonă din centrul unei secţiuni orizontale, plasată la înălţimea de 1/3 de la baza piramidei. Coloana Infinitului este formată din trunchiuri de piramidă, cu baza pătrată, pe toată înălţimea ei.

Energiile terestre se prezintă sub forma unor reţele geobiologice, iar intersecţiile lor pe direcţii perpendiculare formează, pe suprafaţa pământului, noduri geopatologice. S-a constatat că fundaţia Coloanei Infinitului s-a pus în centrul unui astfel de nod, colector de energii. Deci, Coloana Infinitului captează energiile terestre pe care le emite în exterior.

Suprafeţele laterale ale acestei Coloane (de forma unor trapeze răsturnate) emit radiaţii pe direcţii perpendiculare ale acestei suprafeţe, de natură magnetică şi telurică, generate de factorii arătaţi mai sus. Energiile emanate de suprafeţele Coloanei Infinitului au fost măsurate pînă la distanţa de 200 de metri.Cateva întrebări necesare

1. Pentru ca Brâncuşi să poată amplasa Coloana infinitului în centrul unui nod geobiologic a fost oare înzestrat cu “al şasele simţ”, care să-i fi permis găsirea acestui nod?

2. Brâncuşi ştia oare atunci că această Coloană este amplasată chiar pe axul paralelei 45° latitudine nordică?

3. Brâncuşi cunoştea la acea veme (anii 1935/1936) efectul de piramidă? Coloana infinitului putea fi construită din elemente de sfere metalice, retezate la capetele unui diametru, din elemente de clepsidră, din elemente din trunchi de con etc.

4. Brâncuşi a fost înzestrat şi cu o putere sacramentală? Indiferent cîte întrebări s-ar putea formula, un lucru este sigur: această Coloană a infinitului poate fi asemuită cu o scară la ceruri, o prefigurare a zborului interplanetar, un simbol al infinitului.

Pe de alta parte, un cercetator stiintific, lucrand in cadrul unui laborator de Tehnologia Metalelor si Sudura, al unui institut de cercetari energetice, fizicianul Stratulat Vasile, a efectuat masuratori radiestezice de specialitate la Complexul Brancusi din Tg. Jiu. Aceste masuratori au fost efectuate deoarece se punea problema restaurarii si punerii in valoare internationala a acestui Complex. In acest scop Coloana Infinitului trebuia demontata si trimisa in Statele Unite pentru restaurare.

Tinand cont de situatia conjuncturala din acea vreme acest lucru ar fi insemnat pierderea acestui monument original. Pentru a impiedica dezmembrarea complexului Brancusi cercetatorul Vasile Stratulat a intocmit o documentatie de specialitate pentru restaurarea coloanei, fara a fi demontata, pe care a depus-o la primaria orasului Tg. Jiu si impreuna cu Lidia Birsan au editat in 1994, in editura Kogaion, o brosura cu titlul “Lacrima Brancusi” pe care au distribuit-o forurilor competente si populatiei din Tg. Jiu, in scopul impiedicarii distrugerii acestui complex. Aceasta actiune a avut drept rezultat inceperea restaurarii complexului pe plan local, fara dezmembrarea Complexului.
Iata ce se spunea, pe scurt, in aceasta carte:

MOTTO:
O teorie trebuie verificată,
Un fapt trebuie dovedit
Un adevăr trebuie trăit!
ALAN SPENCE

Ansamblul de la Tg. Jiu are capacitati vindecatoare

Să ne imaginăm următorul aspect : privim la o sferă, în interiorul căreia se află un om, iar în exteriorul ei un altul. Amândoi privesc sfera. Cel dintâi va afirma că sfera este concavă iar cel de-al doilea că sfera ste convexă. Amândoi au dreptate, pentru că fiecare priveşte sfera dintr-un alt unghi de vedere.

Să ne imaginăm, acum, că sfera este mare cât Universul.

Omul care priveşte din afara ei, este omul de ştiinţă – cel care poate descrie, desena, analiza structura, culoarea sau forma lumii pe care o priveşte. Aceasta este lumea obiectivă.

Omul care se află în interiorul sferei, este misticul, iniţiatul, paranormalul, adică cel care simte lumea în interiorul căreia se află, lumea subiectivă.

Realitatea este alcătuită din cele două ipostaze. Ele trebuiesc îngemănate, pentru a obţine imaginea corectă, reală a Întregului.
Pentru că un Om, nu este numai o masă de oase, muşchi şi nervi. El este, în mod egal, o lume de simţiri, sentimente, gânduri. El însuşi este un Univers care respiră, creează, trăieşte eşecuri şi bucurii, tristeţi şi victorii.

În interiorul acestui Univers îşi desfăşoară activitatea alte Universuri, cu legile lor şi care, la rândul lui, el însuşi trăieşte în interiorul unui alt Univers. Între aceste Universuri există o strânsă interdependenţă şi o buna comunicare şi nu pot fi luate şi tratate separat.

Omul este o carte deschisă. O imensitate.

În rândurile de mai jos noi vă propunem doar o cale către taina descifrării lui, cale pe care Brâncuşi a mers toată viaţa lui.

Ceea ce am simţit şi trăit la Tg. Jiu, în faţa Ansamblului Sculptural al lui Constantin Brâncuşi, nu poate fi descris decât ca o parte din realul lui. Este o parte din adevărul lumii profunde a sculpturilor acestui neegalat Artist, adevăr pe care ni l-au confirmat, în mare parte, mărturiile celor care au ştiut să vadă, să simtă şi să-i asculte mesajul în tăcere. Acest adevăr rămâne să-l cautaţi şi să-l aflaţi prin trăirea voastră personală.

Despre Opera lui Brâncuşi şi despre el însuşi, s-au scris mii de pagini. Este firesc, când ne gândim că tot ceea ce creează un om născut cu har divin, indiferent de domeniul pe care îl abordează, este ca o fântână insondabilă, din care poţi să-ţi potoleşti setea de nesfârşit.
Despre Mioriţa, balada solară a inimii neamului românesc, sau despre versul fără seamăn al lui Eminescu, s-a scris şi se va mai scrie cât vom dăinui pe acest pământ. La fel se întâmplă şi cu creaţia lui Brâncuşi. Toţi trei, Cântăreţul anonim, Eminescu şi Brâncuşi sunt fântâni cu apă vie, săpate în pământul românesc de mâna Divinităţii.

Prin rândurile de mai jos dorim să vă relatăm câteva din cercetările făcute de noi, din alt unghi de vedere decât cele obişnuite, cercetări care au vizat mai ales aspectele subtile, vibratorii, misterioase ale creaţiei brâncuşiene, aspecte mai puţin, poate, palpate cu ceea ce reprezintă conştienţa noastră, dar care operează sigur şi precis în profunzimile subconştientului nostru.

Una din metodele pe care le-am folosit pentru a ne apropia de adevărul cuprins în opera lui Brâncuşi, a fost radiestezia. Pentru cei care care nu cunosc cuvântul, radiestezie înseamnă : sensibilitatea fiinţei umane la radiaţii, la influienţele care se degajă din lumea înconjurătoare. Este un mod particular de a şti sau de a percepe lucrurile, altfel decât cu cele cinci simţuri obişnuite şi care se bazează pe fenomenele rezonanţei.

Şi acum iată ce ne-au relevat măsurătorile radiestezice făcute asupra Ansamblului de la Târgu-Jiu. După cum se ştie, Complexul monumental, aşa cum l-a conceput şi materializat sculptorul, cuprinde mai multe piese de sine stătătoare şi anume : – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. Acestea, împreună cu biserica existentă pe Calea Eroilor, gândită de Brâncuşi şi luată de el în consideraţie, ca făcând parte din ansamblu, alcătuiesc un întreg dinamic şi operant. Biserica a fost prevăzută în planurile sale, sub forma unei biserici cu o arhitectură foarte modernă, dar aceasta nu s-a putut construi din cauza lipsei de fonduri şi a unor neînţelegeri. Ea nu poate fi gândită ca exclusă din ansamblu şi o să vedem de ce.

Mai târziu, după terminarea fixării pieselor în ansamblu, a fost amplasată încă o masă de piatră, în parcul unde se află Coloana Infinitului, nu în mod întâmplător, de către o persoană necunoscută autorităţilor.

Toate piesele sunt aşezate în linie dreaptă, orientate pe axa est-vest, pe Calea Eroilor şi traversează oraşul Târgu-Jiu.

Prin măsurători radiestezice, am stabilit că la Masa Tăcerii, o masă masivă din piatră, înconjurată de 12 scaune asemănătoare, există nişte câmpuri energetice polarizate diferit. Cele 12 scaune au câmpuri energetice polarizate, alternând semnul pozitiv cu cel negativ, iar în centrul mesei de piatră am măsurat un cămp rotitor cu o elongaţie destul de mare, adică având o energie uşor sesizabilă de către persoanele senzitive. Câmpul rotitor, având sensul de rotaţie trigonometric, este generat de cele 12 scaune, ce au polaritatea alternativă. Se pare că, prin natura lui, câmpul energetic rotativ este cel mai benefic câmp pentru celula vie. Nu ştim câţi trecători s-au aşezat la Masa Tăcerii, pe unul din cele 12 scaune, ca să se odihnească sau să mănânce şi au conştientizat faptul că se simt mai bine şi că oboseala le-a trecut mai repede, ca de obicei. Dacă toate cele 12 scaune ar fi ocupate în acelaşi timp, fenomenul ar fi şi mai bine pus în evidenţă. Polaritatea diferită a scaunelor, indică faptul că la masă ar trebui să se aşeze alternativ o persoană de sex feminin şi apoi o persoană de sex masculin, pe scaunele corespunzătoare polarităţii lor. Chiar dacă nu este cunoscută polaritatea primului scaun, trebuie să se respecte alternanţa persoanelor de sex masculin şi a celor de sex feminin. Dacă lipseşte o persoană sau mai multe, polarităţile se păstrează prin existenţa scaunelor rămase neocupate.. Câmpul rotitor al mesei funcţionează bine dacă se păstrează alternanţa amintită.

Aleea Scaunelor poate funcţiona ca un câmp vibratoriu de sine stătător, aşa cum, de altfel, poate funcţiona fiecare din cele 5 elemente ale ansamblului.

Din electrostatică se ştie că orice denivelare sau un vârf de pe o suprafaţă, se încarcă cu sarcini electrice de sens opus suprafeţei pe care se află aşezată piesa respectivă. În cazul nostru, orice denivelare de pe suprafaţa pământului – deal, munte sau ori ce alt ceva- se va încărca pozitiv faţă de pământ, care este polarizat negativ. Deci fiecare scaun de pe Alee va avea o polaritate pozitivă.

Dacă aşezăm două scaune, ca să fie alături unul de altul, vom observa că unul dintre ele va avea o polaritate pozitivă, iar celălat o polaritate negativă, formând în acest fel un dipol. Dar dacă mai aşezăm un scaun lângă celelalte două, toate trei vor avea o polaritate care se va schimba după următorul program:

. scaunul nr. 1 se va încărca pozitiv timp de 45 secunde, va deveni nul timp de 45 de sec., după care iar se va încărca pozitiv timp de 45 sec., ş.a.m.d.

. scaunul nr. 2 se va încărca în acelaşi timp cu scaunul nr. 1, dar cu sarcini negative, timp de 45 sec., după care se va încărca pozitiv tot timp de 45 sec., în perioada când scaunul nr. 1 va avea câmpul nul.

. Scaunul nr. 3 va respecta polaritatea şi ciclul primului scaun.

Deci, în timp ce scaunele 1 şi 3 au o polaritate pozitivă, timp de 45 sec., scaunul din centru va avea polaritatea negativă, timp de 45 sec., iar când scaunele 1 şi 3 vor avea câmpul nul, scaunul nr. 2 va avea polaritatea pozitivă. Distanţa dintre scaune nu schimbă frecvenţa de oscilaţie, dar mărimea ei este invers proporţională cu distanţa.

Acum, dacă gândim că pe Aleea Scaunelor sunt aşezate, de o parte şi de alta a aleei, câte 5 grupuri de scaune, fiecare grup având 3 scaune, vom avea în final un câmp rotitor central, având sensul de rotaţie trigonometric – sensul spiralei vieţii. E plictisitor, nu?

Să trecem acum la Poarta Sărutului . Efectuând măsurătorile radiestezice pe centrul porţii am constatat următoarele oscilaţii :

. timp de 60 sec. va exista o polaritate pozitivă, timp de 60 sec. va exista o oscilaţie circulară, în sens trigonometric, timp de 60 sec. va avea o polaritate negativă şi timp de 60 sec. va exista iar o oscilaţie circulară în sens trigonometric, după care se va repeta ciclul de oscilaţii.

Mergând mai departe, ajungem la Biserica de pe Calea Eroilor care, la rândul ei, produce un câmp rotitor, având sensul trigonometric.

Ultima piesă a ansamblului este Coloana Infinitului care se compune din mai multe trunchiuri de piramidă suprapuse, cap la cap. Două trunchiuri de piramidă, ce au baza mare pusă în comun, dau o polaritate negativă, iar două trunchiuri de piramidă ce au baza mică pusă în comun, dau o polaritate pozitivă.

În spaţiu, Coloana fiind alcătuită din module de trunchiuri de piramidă, ce formează nişte clepsidre, suprapuse cap la cap, va avea polarităţi alternative de-a lungul ei iar, la capul coloanei, câmpul energetic va fi nul. Să observăm că Coloana este alcătuită dintr-un număr de 17 clepsidre.

Prin executarea de telemăsurători am constatat că deasupra Coloanei, la distanţa de un modul (1,80 m), apare un cămp rotitor de valoare mică, ca rezultantă a suprapunerii tuturor modulelor.

Integrând Coloana în ansamblu, va apare în vârful Coloanei o oscilaţie circulară în sens trigonometric de elongaţie mare, care porneşte din capul Coloanei, ca un fascicol ce se duce până la distanţe foarte mari, păstrându-şi dimensiunile, asemeni unei raze laser.

După cum am văzut, fiecare piesă luată separat, are o acţiune vibratorie specifică, personală, în spaţiul în care se află. Aceasta este un lucru firesc, dacă ne gândim că fiecare dintre elemente desenează în spaţiu câte un simbol universal, simbol care nu este altceva decât o cheie, prin care se obţine accesul într-o lume tangibilă doar cu simţurile interioare.

Dar ceea ce ni s-a părut tulburător, a fost modul în care Brâncuşi, sculptorul esenţei, a închegat ansamblul, ordonând energiile după o Lege Universală, pe care numai intuiţia i-o putea releva, obţinând efecte care ţin de taină şi miracol.

De altfel, când a plecat la Paris, după ce-a terminat Coloana, a spus locuitorilor şi notabilităţilor oraşului că “habar n-aveţi ce vă las eu aici”. Şi a avut dreptate.

În epoca în care Brâncuşi a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea se ştiau prea puţine lucruri despre televiziune şi microunde, iar despre sculptor nu avem informaţii cum că ar fi avut noţiuni de electronică.

Şi totuşi dacă privim desenul de mai jos vom observa că întregul Complex de la Târgu-Jiu funcţionează ca un emiţător de microunde, în careMasa Tăcerii poate fi comparată cu o sursă de emisie de electroni, Aleea Scaunelor poate fi gândită ca un tun electronic accelerator de particule,Poarta Sărutului ca un modulator, Biserica jucând rolul unui amplificator puternic şi, în fine, Coloana Infinitului ca o antenă cu ghiduri de unde rezonatoare. Să fie o pură intâmplare? Un electronist poate recunoaşte cu uşurinţă toate acestea şi poate confirma această realitate.

Lipsea din acest ansamblu acea piesă pe care electroniştii o numesc reflector şi spre surprinderea noastră am găsit-o. Ea a fost gândită şi realizată de Brâncuşi, dar ea fost aşezată la locul ei, după ce el a plecat din acest plan fizic, de către un locuitor al oraşului, acolo unde aceeaşiintuiţie-călăuză a omului l-a îndemnat şi unde era chiar locul ei firesc să stea, funcţional.

Este vorba de ceea ce noi numim Masa Singuratică şi care se află astăzi în spatele Coloanei, la câteva sute de metri, jucând rolul de reflector.

Întâmplare?. Providenţă?. De fapt nimic nu este întâmplător.

Limbajul simbolistic, care este un limbaj universal, reprezintă chintesenţa Înţelepciunii. Plecând de la un simbol este posibil să regăseşti ideile, adevărurile pe care el le reprezintă. Iată de ce, aceia care practică contemplaţia pot, privind un simbol, să se ridice până în planul cauzal, în lumea arhetipurilor şi astfel să aibe acces la o lume întreagă de idei şi imagini care se nasc natural în jurul acelui simbol. Lumea simbolurilor este lumea vieţii şi pentru a descifra taina vieţii trebuie să lucrezi cu simbolurile.

Brâncuşi a fost un iniţiat, cunoştea valoarea de aur pur a simbolurilor şi opera cu ele în lumea noastră fizică. Aşa cum natura reuşeşte să rezume, într-o singură sămânţă, un arbore întreg cu: rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, flori, puterea lui de a creşte şi de a rodi mai departe, tot aşa, Brâncuşi a sintetizat în opera sa o întreagă ştiinţă ezoterică, acea ştiinţă divină a Vieţii şi a Universului. Fiecare sculptură a sa este o sămânţă care poate rodi în cel care o priveşte, un arbore magnific – Arborele Vieţii. De altfel, ghidul lui spiritual care îl îndruma din astral a fost Milarepa, după cum singur a afirmat.

Fiecare sculptură a sa este capabilă să te facă să înţelegi “tâlcul adevărat al lucrurilor”, cum singur obişnuia să spună, căci fără esenţă nimic nu poate dăinui.

Să analizăm acum, din punct de vedere simbolistic, mai întâi fiecare element al ansamblului, aşa cum am făcut-o radiestezic şi apoi să contemplăm întregul.

Gânditorii tuturor timpurilor au căutat, prin meditaţie, să afle simbolul Universului, ca viziune sintetică, care să permită să fie perceput în unitatea sa. Acest simbol, confirmat de întreaga tradiţie, este cercul cu centrul său. Cercul, este deci simbolul Universului, iar centrul reprezintă Forţa Creatoare, Fiinţa Supremă care îl animă şi îl susţine.

Aşa dar Masa Tăcerii, este simbolul Creatorului şi al Creaţiei Sale, este Simbolul celui care vorbeşte în Tăcere. Cercul, format din cele 12 scaune, reprezintă Sufletul, Creaţia Manifestată care se hrăneşte din punctul Central -masa din piatră-, Spiritul.

Masa Tăcerii te invită la o Cină de Taină, ritual sacru în care fiinţa poate să se nască din nou, în Spirit şi Duh, în limbaj Christic.

Poarta Sărutului este tot simbol al Divinităţii, dar la o altă dimensiune. Aici ne mişcăm într-un nivel vibratoriu mai subtil, al Sferei, un spaţiu a cărei a treia dimensiune este Profunzimea. Este un alt limbaj mărturisind despre acelaşi unic Adevăr. Poarta Sărutului este poarta care duce spre Împărăţie, filtrul iubirii desăvârşite, a Iubirii Călăuză, cea care este Lumina pe Cărare – Aleea Scaunelor.
Ca să poţi face saltul către Spirit ai nevoie de graţie, de Har.
Putem constata cu uşurinţă că ansamblul monumental, aşa cum a fost gândit şi realizat de Brâncuşi, conţine două lasere. Un laser orizontal, cu axul format din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Biserica şi Masa Singuratică – care alcătuieşte laserul inferior şi Coloana Infinitului, care are forma verticală şi formează laserul superior. Important este să ştii să treci dela linia orizontală la cea verticală, de la materie la spirit. Iată transformarea pe care ansamblul, aşa cum l-a conceput Brâncuşi, o operează în structura intimă, subtilă a persoanei care îl parcurge pe jos de la un capăt la celălalt.
Sublimarea grosierului în subtil, a întunericului în lumină, a letargiei în zbor, este darul pe care Brâncuşi l-a lăsat urmaşilor săi. Brâncuşi a fost un Vindecător prin Opera lui.
Puteţi încerca singuri această experienţă parcurgând, acum avizaţi, ansamblul de la Masa Tăcerii către Coloană, ca şi cum aţi face o meditaţie.
Porniţi de la Masa Tăcerii în pas lent, ritmat, observându-vă doar respiraţia. Lăsaţi privirea să mângâie, pe măsură ce înaintaţi, fiecare element al ansamblului. O să sesizaţi că privirea vă este purtată de la un registru la altul, într-un mod firesc, natural: de la registrul cel mai de jos – Masa şi Aleea Scaunelor, urcă apoi în al doilea registru pe care îl marchează Poarta Sărutului, pentru ca, în final, să ţâşnească pur şi simplu către Înaltul Înaltului, fiind purtată către lumina bolţii fără margini, de către spirala Coloanei.
În timp ce privirea voastră se va înălţa tot mai sus, fantastica energie care somnolează la baza coloanei vertebrale va începe să urce blând, dulce către centrul energetic din creştetul capului.
Brâncuşi, prin tot ceea ce a creeat, dovedeşte că a fost un Învăţător autentic.

El reuşeşte să conducă cu o mână sigură pe cel care parcurge ansamblul, indiferent de nivelul spiritual la care a ajuns, iar procesul trezirii are loc firesc, natural, asemeni înfloririi unui boboc de floare.

Cei care caută să evoluieze pe toate cele trei planuri de existenţă: – fizic, spiritual, divin, cei care caută iubirea, înţelepciunea, adevărul, cei care caută forţa şi fericirea, trebuie să ştie că nu vor putea găsi toate acestea, decât dacă vor merge într-o singură direcţie, de la obscur la lumină, de la jos la înalt, de la tăcere la cântecul sferelor.

Acestea ne învaţă creaţia lui Brâncuşi, aceasta este sămânţa divină pe care mâna sculptorului o sădeşte în inima celor care parcurg acest ansamblu, chiar dacă puţini conştientizează fenomenul. Lucrul se face în taină, profund şi precis.

Brâncuşi ne învaţă să găsim vârful muntelui, să vibrăm la unison cu acest vârf, căci momentul în care vom realiza aceasta, forţele extraordinare, latente, potenţiale care ni s-au dat prin naştere, vor putea face miracole în viaţa noastră.

Brâncuşi este un vindecător spiritual. Simbolurile dăltuite de el, activează în cei care le privesc, planurile profunde, intime, eliberând energiile blocate, ridicând calitatea conştiinţei şi a iubirii necondiţionate. Ca orice vindecător – iniţiat, Brâncuşi a luat în consideraţie aspectele multidimensionale ale omului, urmărind trezirea lui spirituală cu implicaţiile binecuvântate, care decurg de aici: regăsire, armonizare, reîntregire. Sculpturile lui îndumnezeiesc Omul prin bucuria pe care o trezeşte în cel care le priveşte.

“Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”, spunea el şi ce altceva poate însemna Bucuria, dacă nu îndumnezeire, adică armonia trăită pe toate planurile?

Dincolo de formă, sculpturile lui Brâncuşi sunt lacrimi de bucurie, pe care acesta le lasă să cadă continuu peste sufletul celui care ştie să vadă. Este omagiul pe care maestrul îl aduce pământului sfânt din lutul căruia, cândva, într-un an solar şi unic, cântecul lui de Om s-a născut.

Invitatie la opera II.Vincenzo Bellini 1. Biografie şi opera Il Pirata

Biografie
Vincenzo Salvatore Carmelo Francesco Bellini a fost unul dintre cei mai importanți compozitori de operă italieni. El s-a născut în 1801 în Catanina, Sicilia, într-o familie deja cufundată în muzică, tatăl și bunicul său au fost ambii muzicieni de carieră.
El a început să compună înainte de a primi orice educație muzicală formală. Bellini a dezvoltat o reputație de măiestrie fină, în special în modul în care a conceput o relație complexă între muzica și libret. Pentru a efectua una dintre operele sale, cântăreții au nevoie de voci extrem de agile. Abilitățile și talentul i-au adus admirația altor compozitori, inclusiv Berlioz, Chopin, și chiar Wagner.
Bellini a intrat în Colegiul Regal de Muzica din San Sebastiano, acum Conservatorul din Napoli, în 1819. Deși a început în clasele primare, a progresat rapid si a continuat fără taxă din 1820.
Prima opera lui Bellini, Adelson e Salvini, a fost aleasă să fie jucată de către studenții de la Conservatorul lui. După performanța inițială în februarie 1825, a fost prezentată în mod repetat, pe tot parcursul anului.
La scurt timp după aceea apare Bianca e Gernando (1826) şi Il Pirata (1827), și a condus la o colaborare pe termen lung între Bellini și libretistul Felice Romani. Premiera Il Pirata la 27 octombrie 1827, la La Scala, din Milano, a stabilit că Bellini este un compozitor de operă la nivel internațional aclamat.
Bellini a compus mai puține opere, pentru care a cerut prețuri mai mari. El nu a fost, totuși, imun la presiunile de producție. Opera lui Zaira (1829), scrisă cu Romani pentru inaugurarea Teatro Ducale la Parma, a fost finalizată în grabă, opera a fost un esec notabil și nu a fost niciodată produsă din nou.
El a revenit, însă, cu I Capuleti EI Montecchi (bazat pe piesa lui Shakespeare Romeo și Julieta ), în 1830. Anul 1831 s-a dovedit cel mai de succes pentru Bellini cu două dintre operele sale cele mai cunoscute, La Sonnambula și Norma, au fost produse în acel an. Aceste două opere au fost urmate de o compoziție mai puțin de succes, Beatrice di Tenda. Această operă a avut premiera la La Fenice, Veneția, la 16 martie 1833, cu o lună mai târziu decât era programat, eșecul a condus la căderea lui Bellini.
Bellini a petrecut vara anului 1833 în Londra unde conducea spectacole cu operele sale. Apoi s-a mutat la Paris, unde a compus și a produs ultima sa operă, I Puritani, care a avut premiera pe 24 ianuarie 1835. Libretul pentru această operă specială, a fost scris de către exilatul poet italian contele Carlo Pepoli. Spre deosebire de ultimele două opere de Bellini, I Puritani a fost primită cu entuziasm. La apogeul carierei sale și doar la 33 ani, Bellini a murit de o boala cronica intestinala la 23 septembrie 1835, într-un orășel din apropiere de Paris. ~ Bruce Lundgren, Rovi

Lucrări:
Opere
• Il Pirata (1827)
• La straniera (1829)
• I Capuleti EI Montecchi (1830)
• La Sonnambula (1831)
• Norma (1831)
• Beatrice di Tenda (1833)
• I Puritani (1835)
• 3 altele
Muzică Sacră
• Masa
• Magnificat
• 5 Ergo Tantum
• 2 Te Deum
• imnuri, motete (toate înainte de 1825)
Alte lucrări
• ariettas
• 6 Sinfonie
• Oboe Concerto
• piese kbd

: Il pirata (Complete)

Actul 1
Pe o mare furtunoasă la mal, pescarii priveau un naufragiu. Printre supraviețuitori este Gualtiero, care este recunoscut și i se oferiă refugiu de Goffredo. Gualtiero îi spune că el a atras puterea de la dragostea sa continuă pentru Imogene (“Nel furori delle tempeste&quot:), cu toate că ea este acum casatorita cu Ernesto. Ea vine pentru a oferi ospitalitate pentru străinii naufragiați, dar Gualtiero nu se dezvăluie, și Imogene presupune de ce îi spune Itulbo că el este mort. Ea spune Adelei că a visat că el a fost ucis de către soțul ei (“Lo sognai ferito, esangue&quot:).

Noaptea, Itulbo avertizează străinii să nu dezvăluie că acestea sunt pirații care au fost urmărite de Ernesto. Între timp, Imogene este ciudat fascinat de oaspetele Goffredo, care dezvăluie în curând cine este el cu adevărat. Gualtiero află că ea s-a căsătorit cu Ernesto numai pentru că a amenințat viața tatălui ei, și atunci când vede că ea a dat copii lui Ernesto, el începe să se gândească de răzbunare (“Pietosa al padre&quot:).

Ernesto și oamenii lui sărbătoresc victoria asupra Pirates (“Și, vincemmo&quot:), dar el este supărat că Imogene nu sărbătorește. Actul se încheie si exprimă emotiile conflictuale, deși Goffredo reușește să se abțină de la a da Gualtiero identitatea.

Actul 2
Adele spune Imogene că Gualtiero dorește să o vadă înainte de plecarea sa. Ernesto acuză Imogene de a fi infidel, dar ea se apără spunând că dragostea ei continuă pentru Gualtiero se bazează exclusiv pe amintirea ei de întâlnirile lor din trecut. Ernesto este înclinat să ia cuvântul ei pentru ea, dar, atunci când i se spune că Gualtiero este adăpostit în castelul său, el este transfigurat de furie.

În ciuda apelurilor Itulbo, Gualtiero întâlnește pe Imogene din nou, înainte de plecarea sa. Acceptarea lor de a alternează situația cu declarații pasionate de dragoste, și Ernesto, care sosesc, se ascunde și aude la sfârșitul duet lor. El este descoperit, și iese cu Gualtiero, fiecare hotărât să lupte până la moarte.

Ernesto este ucis. Gualtiero, spre uimirea de servitori lui Ernesto, se renunță la justiție, și, așa cum el este luat, el se roagă ca Imogene să-l ierte (“Tu vedrai la sventurata&quot:). Ea apare într-o stare de angoasă și are viziuni ale soțului ei mort și fiul ei (“Col d’Sorriso innocenza … Oh unic, ti Vela di Tenebre Oscure&quot:). Între timp, Consiliul Cavalerilor a condamnat pe Gualtiero la moarte.

Va invit inJaponia, au inflorit ciresii

În perioada în care infloresc cireşii, japonezii au 3 zile libere în care nu fac altceva decât să stea asezaţi sub cireşi, relaxandu-se!

“Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le ai , ci in momente care iti taie rasuflarea.”

Podul de la Drobeta Turnu Severin

CINE A CONSTRUIT PODUL PESTE DUNĂRE LA DROBETA?

Vă ofer acest articol exact aşa cum l-am primit şi vă rog să reflectaţi!

Cine a construit podul de peste Dunare? Pentru pasionatii de istorie si nu numai… !
Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană ! Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are “acte”! O să mă întrebaţi: “Cum adică nu pare în regulă?” Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studio logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică! Să vorbim întâi despre documente.
Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare!
Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit, fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani! Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca “bătută în cuie”. De ce?
1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor!
2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac!
3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii! Atunci era război! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE! Acestea fiind spuse, să vedem, totuşi, ce este cu Podul “buclucaş”. Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre? Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această “perlă” a ultimei provincii cucerite de romani? Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:” Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării”. Acelaşi autor ne spune: “(Burebista) trecea fluviul când dorea.”, însă Dacia nu era putere navală la acea vreme! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea vara, decât pe un pod! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie! O baladă populară aromână, intitulată “Puntea din artă” ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani! A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste care Burebista “trecea fluviul când dorea”. Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării! Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale mai facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Serbia!
Când vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ? Dati mai departe!

Ce părere aveţi?

Preluat de pe netlog Dicu Octavian

Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea:
“…nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!…”
Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină.
Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea,
fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford,
fost președinte al Conferinței șefilor de universități irlandeze și fost membru al Biroului de conducere al Conferinței Rectorilor Universităților Europene (CRE),
face o declarație șocantă:

“ Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers.
Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină est e o limbă românească.
Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunte ți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”
(această declarație ș ocantă o puteți vedea în înregistrarea de mai jos, începând cuminutul 52:21)

Oare această declarație făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură și cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în țara noastră, din anul 1999, că România este “ Grădina Maicii Domnului”? Ce știu cei de la Vatican iar noi nu știm?
Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului?
S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le știm noi despre istoria umanității, dacă acestea ar fi făcute publice?
Cu siguranță că da!
Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spațiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe…
Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înțeleasă au vorbit multe personalități în decursul timpului.
Haideți să vedem ce ne spun și alții despre limba română si limba latină, despre pământurile Vechii Dacii…

– „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.”
(W. Schiller, arheolog american)

- „Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.”
(Antonio Bonfini)

- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, ci ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut.
Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

- „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.”
(M. Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CELEI LATINEŞTI.”
(Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

- „Acești volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”
(Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

- „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…”
(Constantin Cantacuzino, 1639-1716)

- „Românii despre care am mai spus că sunt daci.”
(Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa

Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar și pe cei mai incompetenți istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric.
Adevărul va ieși la lumină!
Iar adevărul este că NU suntem urmașii Romei și că limba noastră este mai veche decât latina vorbită de invadatorii romani!

danielroxin.bloggspot.ro

DESPRE ROMANIA

. DESPRE ROMÂNIA

Multe aţiauzit, multe nu despre România şi locuitorii ei!
Dar…….. de sculptura , care infatiseaza o femeie cu 6 degete la maini si la picioare si care asezata pe postament sfideaza regulile gravitatiei, gasita in minele de la Petrosani ati auzit ?
Normal ca nu. A fost sechestrata de pe timpul Ceausestilor .

Confirmări

Două citate a unor personalităţi străine din lumea cercetării istorice despre neamul românesc!
Încet încet cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulţi chiar făţiş că primele fiinţe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal cum susţine un document din BibliotecA de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic!
Hai să mai reamintesc câteva lucruri uimitoare despre România:
1. Cel mai vechi schelet la ora actuală de umanoid a fost găsit în Râmnicu Vâlcea poreclit „pescarul de la lacul Getic” fiind datat la 1 milion de ani;
2. Civilizaţia străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării la Cucuteni;
3. Tăbliţele de la Tărtăria, sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cele Sumeriene;
4. Tăbliţele din Munţii Neamţului, tot mai vechi decât tăbliţele sumeriene cu 1000 de ani;
5. Descoperirea din Masivul Bucegi din anul 2003 (11 August 2003), americanii şi românii pătrund sub masivul Bucegi şi descoperă o sală a proiecţiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adică o persoană poate trăi mii de ani în acelaşi corp fizic dacă ar consuma așa-ceva în anumite perioade stabilite;
6. Descoperirea din Masivul Șureanu din 1990 – când au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planetă, căci aurul se găseşte numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu şi în formă pură desăvârşită. Se pare că dacii cunoșteau taina spirituală a aurului care este de fapt o lumină condensată;
7. Cel mai vechi cuptor de pe această planetă de topit metale s-a găsit la Câmpeni. A fost atestat la aproximativ 6000 de ani î.e.n.;
8. Sarmisegetusa – Conform BBC s-ar afla nişte artefacte fabuloase sub acest loc;
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlău – conform lui Radu Cinamar. Sub Ceahlău se află un artefact sinonim cu cel din Bucegi;
10. Pădurea Baciu, din Cluj Napoca, considerată „cea mai paranormală zonă de pe planetă”, conform Discovery Channel, unii considerând-o o zonă atemporală, adică un fel de spărtură în spaţiu-timp din acea zonă!
Cam astea sunt topul celor 10 lucruri fantastice despre România, unele reale fizic, altele nedemonstrate oficial !
Cine ar avea interes să le demonstreze ?
Sursa Netlog Ducu Octavian