Monthly Archives: April 2011

FERICIRILE


 
 
 
 
 
Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit in munte si ii invata pe ucenicii Sai zicand:
“FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”
Cei saraci cu duhul sunt aceia care se considera pe sine foarte mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, si care tanjesc sa se inalte la Dumnezeu si in imparatia Lui.
“FERICITI CEI CE PLANG, CA ACEIA SE VOR MANGAIA.”
Cei care plang in lumea aceasta trecatoare se aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zambit, dar foarte adesea a plans, din pricina neintelegerii, a pacatelor si patimilor omenesti.
“FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL.”
Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul.
“FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA.”
Cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate sunt oamenii care nu pot rabda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinta lui Hristos Cel inviat, care va invinge toate puterile raului si inimile lor vor fi pline de multumire si bucurie. Ei vor vedea si biruinta Bisericii prigonite si se vor bucura.
“FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI.”
Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. Mila pentru mila. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat milostivirea oamenilor. “Acestia vor primi insutit” le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si mantuirea lui. Egoismul, razbunarea si cruzimea sunt vrajmasii milostivirii.
“FERICITI CEI CURATI CU INIMA, CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”
Inima omului este ochiul curat de trebuinta pentru a privi pe cele duhovnicesti, in primul rand pe Dumnezeu. Prin indelunga lucrare si prin harul lui Dumnezeu inima se poate curati de toate necuratirile pacatului, dupa cum ne dau marturie Vietile sfintilor. Gandurile si dorintele rele intineaza si orbesc inima.
“FERICITI FACATORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”
Hristos este numit imparatul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile noastre pace, putem sa o daruim si celorlalti. Pacea mintii, a inimii si a vointei – intreita pace in unitate – aceasta este adevarata pace dumnezeiasca a sufletului. Sufletul necumpatat nu poate avea pace.
“FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR.”
Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: “Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!” (I Petru III, 17).
“FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICETOT  CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE.”
Aici Hristos vorbeste despre patimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriti, defaimati si chinuiti. Dar ei trebuie sa rabde toate cu credinta neclintita si nadejde in El, caci va veni ca Cel din urma Biruitor si Drept Judecator. El va desparti atunci pentru vesnicie dreptii de pacatosi.
 
CONCLUZIE
“BUCURATI-VA SI VA VESELITI, CA PLATA VOASTRA MULTA ESTE IN CERURI!”
Bucurati-va in lacrimi, bucurati-va in patimire, bucurati-va in moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabatut aceasta cale spinoasa ca si voi, va asteapta acum in lumea cealalta, unde domneste Hristos, si unde nu este durere, nici intristare, nici suferinta, ci viata si bucurie vesnica.
Advertisements

Cele 10 porunci Dumnezeiesti


1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2.  Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3.  Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4.  Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5.  Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6.  Sa nu ucizi.
7.  Sa nu fii desfranat.
8.  Sa nu furi.
9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

APOCALIPSA


Cartea Apocalipsei este una dintre cele mai semnificative cărţi din Biblie pentru timpul în care trăim. Mesajul ei este revenirea lui Isus Hristos.

Apocalipsa dezvăluie planurile înşelătoare ale lui Satana. Tot ea descoperă planurile lui Dumnezeu pentru aceste zile din urmă.

In Apocalipsa, capitolul 14, Domnul Isus Hristos este zugrăvit cu mare claritate ca Fiu al omului, venind pe norii cerului pentru a secera recolta pământului (verse­tele 14-16). Dar, înainte de venirea Sa, El trimite un solie specială pentru a-şi pregăti poporul înaintfe de încheierea istoriei. Acest mesaj  se găseşte în versetele 6-12.

1.    Cine   este   înfăţişat   ducând   acest mesaj lumii? Apocalipsa l4,6

BIBLIA SPUNE:

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească….”

Pe tot parcursul cărţii Apocalipsei, mesageri-îngeri sunt înfăţişaţi ca ducând mesaje spre pământ în fiecare ocazie, ei transmit o solie urgentă din ceruri, de o importanţă   deosebită   pentru  locuitorii planetei.

2.          Care   este   ideea   mesajului   din Apocalipsa 14? Apocalipsa 14,7.

BIBLIA SPUNE:

„El zicea cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul.'”

3.           Cui îi este adresat mesajul acesta? Apocalipsa 14,6.

BIBLIA SPUNE: „…locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.”

Noe a predicat un mesaj urgent oamenilor din vremea lui care curând aveau să întâmpine potopul universal. Prin Iosif, Dumnezeu a dat lumii mesaje de avertizare ca s-o pregătească pentru foametea ce urma să lovească Egiptul.

Pentru fiecare epocă, Dumnezeu a avut câte un mesaj de avertizare, de pregătire, în vederea crizei ce urma să vină. Acceptarea mesajului a însemnat viaţă, iar respingerea lui – moarte.

Mesajul din Apocalipsa capitolul 14 are, într-o măsură şi mai mare, o importanţă vitală pentru toţi locuitorii pământului.

4.        Spre ce moment atrage atenţia acest mesaj? Apocalipsa 14,7.

BIBLIA SPUNE:

„… a venit ceasul judecăţii Lui.”

Observaţi că timpul verbului care descrie judecata este la trecut. Adică „ceasul judecăţii deja A VENIT”

5.        Cum se refereau Domnul Hristos şi apostolul Pavel la „timpul” judecăţii? Matei 12,36; Fapte 24,25.

BIBLIA SPUNE:

„Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-1 vor fi rostit” „Pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare…”

Atât Isus, cât şi Pavel plasau judecata în viitor. Declaraţia din Apocalipsa, făcută generaţiei din urmă, vorbeşte despre judecată ca fiind actuală.

6.        Care sunt cele două categorii de oameni ce se vor da pe faţă înainte de venirea lui Isus? Apocalipsa 22,11.12.

BIBLIA SPUNE:

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu, vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”

Isus vine ca să dea răsplata fiecăruia, în funcţie de categoria în care se află. Iată de ce este nevoie de o judecată înaintea venirii  Lui, pentru a stabili răsplata corespunzătoare fiecăruia. Destinul tuturor trebuie hotărât înainte de venirea Sa.

7.         Inaintea cui ne îndeamnă acest mesaj să ne închinăm? Apocalipsa 14,7.

BIBLIA SPUNE:

„Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă… şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Intr-o epocă în care teoriile evoluţioniste au captivat lumea ştiinţifică, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se închine Lui, ca singurul Creator. In această calitate de Creator, El a lăsat şi un semn al apartenenţei noastre faţă de El.

8.        Ce anunţă în mod solemn al doilea înger? Apocalipsa 14,8.

BIBLIA SPUNE:

„A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei.”

9.        Ce chemare face Dumnezeu poporului Său din Babilon şi de ce? Apocalipsa 18,4

BIBLIA SPUNE:

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!”

Cetatea Babilonului a fost ridicată pe temeliile fostului turn babel, acolo unde Dumnezeu a încurcat limbile. Prin analogie, Babilon simbolizează confuzia religioasă. Scriptura descrie cu claritate (vom vedea într-un studiu următor) pe cine reprezintă Babilonul, locuitorii lui şi, de asemenea, cum poţi scăpa de prăpădul care-1 aşteaptă.

10.      Ce transmite al treilea înger? Apocalipsa 14,9-11.

BIBLIA SPUNE: „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: ‘Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei… va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu… şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă”

Si a facut ca toti:mici si mari,bogati si saraci,slobozi si robi sa primeasca un semn pe mina dreapta sau pe frunte,si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde,fara sa aiba semnul acesta,adica numele fiarei,sau numarul ei.
Aici e intelepciunea.Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei .Caci este un numar de om.Si numarul ei este:sase sute sase zeci si sase.
Apocalipsa13:16-18)

11.   Cine sunt cei ce refuză să primească semnul fiarei? Apocalipsa 14,12.

Ca urmare a proclamării mesajului din Apocalipsa 14, se conturează două categorii de oameni. Pe de o parte, sunt cei care primesc semnul fiarei. Ei persecută adevăratul popor al lui Dumnezeu. Asupra lor, la sfârşit, se vor revărsa cele şapte plăgi. Pe de altă parte,există grupa celor care, primind mesajul ceasului judecăţii, aleg să stea credincioşi de partea Creatorului.

Prin credinţa în Isus, ei păzesc poruncile lui Dumnezeu. Ei primesc chemarea îngerului şi ies din Babilon. Pe aceştia nu-i vor atinge cele şapte plăgi, căci sunt sub protecţia specială a lui Dumnezeu.

BIBLIA SPUNE:

„Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”


SFARSITUL TIMPULUI NU ESTE SI SF LUMII


Acest moment crucial în istoria omenirii a fost gresit înţeles şi, spun adepţii teoriei referitoare la efectele trecerii prin Centura Fotonică, a fost greşit transmis prin Biblie. Schimbările care se aşteaptă în 2012  vor modifica total viaţa pe Terra şi omenirea aşa cum o ştim acum.
-Luna îşi fabrică deja atmosfera proprie, una alcătuită din compuşi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafaţă de 6000 kmp. !!! 

-Atmosfera lui Marte creşte rapid şi se crede că ar fi dus la defectarea sondei spaţiale Mars Observer, în anul1997.
– Atmosfera Terrei, adică chiar aici în jurul nostru, este şi ea în schimbare, în straturile superioare formându-se un nou gaz, care nu exista până acum iar activitatea vulcanică a crescut de 5 ori din anul 1875 încoace. Trebuie să nu uităm că anul trecut s-au înregistrat cele mai cumplite şi mai numeroase mişcări de pământ din toată perioada în care s-au făcut măsurători !!!
– Venus sufera o creştere vizibilă a intensităţii sale luminoase. Este suficient să vă uitaţi pe cerul nopţii când este senin şi veţi vedea cu ochii voştri cât de tare luminează Venus !!!

– Câmpul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar între planetă şi unul dintre sateliţii săi s-a format un… tub de radiaţie ionizată.
– Uranus şi Neptun au suferit recent… inversări de poli, îşi măresc câmpul magnetic şi devin tot mai strălucitoare. Nu uitaţi oameni buni…este dovedit clar faptul că la noi acasă, pe Pământ, polul nord se duce anual către Rusia cu 64 de km !!!
– Câmpul magnetic al Soarelui a crescut şi el cu, mare atenţie la cifre… 230% din 1901 până acum.

Academia Naţionala de Ştiinţe din Siberia anunţă că aceste multiple  schimbări din sistemul nostru solar se datorează intrării acestuia în Centura Fotonică, o zonă cosmică cu o energie uriaşă.

Sistemul nostru solar trece prin această Centură de două ori în… 25.920 ani, perioadă considerată Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii durează aproape … 2000 de ani.
Se crede că Soarele nostru a intrat deja în Centură, încă din 1998, şi se estimează că Terra, cu tot bagajul ei din care facem şi noi parte, va intra în acestă zonă specială… în 2012 !!!  Trecerea prin Centură pare să ducă la transformarea omului profeţită de Biblie, la o teribilă experienţă spirituală. Se spune că vor trece mai departe doar cei…pregătiţi, doar cei care vor avea puterea interioară să reziste schimbărilor uriaşe !!!
Se presupune că oamenii cu un comportament egoist, cu vibraţii scăzute în aura energetică… nu vor supravieţui radiaţiei de inaltă frecvenţă existentă în Centura Fotonică. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare… selecţie naturală în funcţie de spiritul fiecăruia !!!

Trăirile şi sentimentele negative creează energie negativă. Ca orice energie, sentimentele, trăirile şi gândurile noastre au o anumită vibraţie. O energie negativă nu poate avea, evident, decât o vibraţie joasă, pe principiul universal al evoluţiei. În Univers, nimic nu este întâmplător iar scopul major este perpetuarea şi evoluţia vieţii.

Oamenii de ştiinţă şi cei care cred cu fermitate în marea transformare generată de vibraţii, spun că 2012 pe Pământ va fi anul trecerii şi anul selecţiei oamenilor !!!Ce înseamnă însă aceasta în mod concret? Pregătiţi-vă să citiţi şi auziţi lucruri cutremurătoare !!!
Centura Fotonică este imensă! Ne  trebuie 2000 ani să o trecem! Emite o radiaţie electromagnetică uriaşă atât în spectrul vizibil, cât şi în cel invizibil, de inaltă frecvenţă (inclusiv raze X). Fotonii Centurii vor exercita o multiplă şi şocantă influenţă asupra materiei terestre. Noi, oamenii, facem parte din ceea ce va fi influenţat extrem de mult!!! În primul rând, se va constata… fluorescenţa tuturor corpurilor, iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!

Corpurile vor emite o lumină fară temperatură şi nu vor avea umbră.
Intregul sistem solar îşi va schimba structurile moleculare ale materiei. Energia fotonică va deveni sursă majoră de energie liberă şi nepoluantă, aşa cum au visat şi au prezis mulţi fizicieni până acum. Planeta va suferi o scădere progresivă a densităţii şi îşi va schimba “bătaia inimii”. După ce a avut o valoare constantă timp de mii de ani, “rezonanţa Schumann” a Terrei a început să creasca, din 1980, de la 7,8 Hz, apoi să se accelereze, ajungând la 12 Hz, nivelul de astăzi. Aceasta înseamnă că, dată fiind creşterea frecvenţei vibratorii a Pământului, cele 24 de ore de viaţă ale unei zile sunt doar… 16 ore reale !

Deocamdată este încă bine şi acceptabil, deşi aşa se explică de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grăbiţi şi mai obosiţi.

Ce se va întamplă în momentul intrării noastre în Centura Fotonică, adică anul viitor, în 2012 este pur şi simplu de neinchipuit: întreaga omenire, va trece într-o altă dimensiune!

Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru, aşa cum îl ştim şi îl trăim acum… nu va mai exista !!!

În acel “Punct Zero” se vor inversa şi Polii Magnetici ai Pământului. Vestea bună este, repet, că Sfârşitul Timpului nu înseamnă şi Sfârşitul Lumii!!! Un semn că momentul este aproape: intensitatea plasmei strălucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit şi ele o energie sporită. Mayaşii ne retransmit şi ei informaţiile primite de la zei despre schimbările ce vor urma:

– întregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si întregul Univers, cu efecte benefice;

– vom depăşi tehnologia actuală şi vom avea cunoştinţe fabuloase despre Timp si Spaţiu;

– banii vor dispărea ca necesitate; poate aşa veţi înţelege cât de mari vor fi schimbările în plan social: nu vom mai avea nevoie de bani!!!

– vom intra în Dimensiunea a V-a;

– ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 cât are în prezent.
În ce priveşte fiinţa umană, schimbările vor fi deci, colosale în sens pozitiv. Însoţite totuşi de simptome neplăcute ceea ce reprezintă de fapt înca o veste bună căci va fi semnul că organismul se purifică:
– migrene, dureri de cap, oboseală, ameţeală sau palpitaţii.
– simptome specifice răcelii (febră, transpiraţie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice.

– slăbiciune musculară, respiraţie greoaie, oboseală nejustificată.
– modificări în sistemul limfatic şi imunitar, nelinişte, depresii, stres şi fascinaţia trecutului.

Vor apărea şi modificări spectaculoase legate de binele celor care vor reuşi să treacă :

– intuiţia şi capacităţile paranormale se dezvoltă mai repede;
– folosirea unei părţi mai mari din creier, peste 10-15% cât în prezent;
– toate bolile incurabile vor dispărea, inclusiv SIDA şi cancerul;
– se vor inmulţi bioterapeuţii şi telepaţii;
– corpul fizic va începe să se schimbe şi probabil vom vedea (cei care scapă!) o aura de lumină ca sfinţii de pe pereţii bisericilor.

În momentul intrării în Centura Fotonică se va produce un amplu proces de armonizare, de recalibrare a frecvenţelor corpului uman cu cele de referinţă din Univers. Este aşa-numita “înălţare – ridicare la Cer “, despre care vorbesc şi vechile scripturi.V
“Înălţarea” fiind bruscă şi puternică, cei cu vibraţii joase, negative (răutate, egoism etc.) nu vor rezista transformării.
Frecvenţele genomului uman şi ale ADN-ului sunt foarte înalte, vibraţiile foarte fine. Sunt în fapt lumina, ceea ce explică vizibilitatea aurei la zei şi sfinţi.
Dr. Berrende Fox a constatat că, în ultimii 20 de ani, oamenii au început să se schimbe la nivel celular, iar unii chiar şi-au dezvoltat noi lanţuri în structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sânge.

Ideea este că 2012 este foarte aproape de noi şi majoritatea vor ajunge cu siguranţă să vadă dacă această  profeţie este reală sau falsă. Cum ar trebui să reacţionăm? O întrebare corectă la care unii chiar au găsit răspuns: trebuie să facem schimbări majore în viaţă, să învaţăm să generăm frecvenţe înalte, adică să generăm bunătate, iubire, armonie, lumină, înţelegere, compasiune pentru a fi pe frecvenţă cu Pământul care deja a început ascensiunea spre dimensiunea

a V-a!!!

Ce ziceţi, cine va trece de marea încercare? Ce rol va avea în acest proces…credinţa în Dumnezeu? Vă simţiţi deja printre cei care vor fi aleşii vibraţiilor astrale pentru viaţa specială din trecerea prin Centura Fotonică ?

ILUMINATII/NOUA ORANDUIRE MONDIALA


Confesiunile zguduitoare ale unui mason de rang înalt ce este învins de boală

Un mare magnat al ţiţeiului – un mason de rang înalt din cadrul sinistrului grup ultrasecret Bilderberg este bolnav de cancer într-un stadiu terminal şi se află în SUA. De curând, fiind plin de remuşcări pentru tot răul pe care l-a făcut, el şi-a deschis inima în faţa pastorului Lindsey Williams, care apoi a dezvăluit public confesiunile sale săptămâna trecută. El i-a relatat cu limbă de moarte pastorului unele dintre evenimentele care urmează să se abată peste noi toţi în anul următor (2012) şi totodată a spus că înainte de preluarea conducerii lumii de către sinistra grupare satanică intitulată “Noua Ordine Modială”, vom fi conduşi, aşa cum de altfel se spune şi în Apocalipsă, de către chinezi, care după cum ştim sunt rasa cu pielea galbenă. El a adăugat că deşi China va părea că este noua superputere, cei care o vor conduce din umbră, sau altfel spus Adevăraţii Stăpânitori, vor fi bancherii care fac parte din sinistrul grup al aşa-zişilor “iluminaţi”, ce vor rămâne ascunşi, pentru ca acţiunile Chinei şi ale chinezilor să apară în prim-plan, în timp ce aşa-zişii “iluminaţi” vor acţiona aşa ca şi până acum, folosind acest paravan pus la punct cu viclenie.

În cele ce urmează, oferim un rezumat ale acestor confesiuni, ce includ şi alte dezvăluiri despre unele fapte ce sunt plănuite de Francmasoneria mondială şi care ne sunt puse la dispoziţie nu de către mijloacele mass-media, care cenzurează în permanenţă astfel de ştiri jenante, ci de către mass-media alternativă, care din fericire nu este controlată de masoni.


Punctul 1.

În cel mult doi ani de acum încolo, va fi plănuită şi dusă la îndeplinire o lovitură militară fulgerătoare asupra Iranului, ce va declanşa apoi un război care la scurt timp după aceea va face să se dezlănţuie cel de-Al Treilea Război Mondial. Aşadar, atunci când războiul împotriva Iranului va porni, va izbucni totodată şi cel de-Al Treilea Război Mondial, care va face să intre în luptă mai multe ţări ale globului şi în felul acesta noua conflagraţie mondială se va generaliza şi va face milioane de victime.


Punctul 2.

Dolarul american va fi cu siguranţă mort până în anul 2012. Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece “iluminaţii” şi Francmasoneria mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Această nouă Monedă Unică globală va apare la scurt timp după ce atât dolarul american, cât şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet diferită până la sfârşitul anului 2012. Complotul urzit din umbră ce vizează distrugerea valutelor este în curs de implementare, aşa că este cel mai bine să vă retrageţi neîntârziat banii din bănci, să urmăriţi să cumpăraţi aur sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând preţuri astronomice, aşa cum nu au existat niciodată până în prezent!

Acest mason de rang înalt a spus: “În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai puternici”. China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.
În mod foarte semnificativ, Timothy Geithner, secretarul trezoreriei Statelor Unite, vorbeşte fluent chineza, iar Kevin Rudd, fostul prim-ministru al Australiei şi actualmente ministru de externe vorbeşte fluent mandarina. În cel mult doi ani de acum înainte, aproape că nu vom mai recunoaşte Statele Unite ale Americii. Elita din umbră a “iluminaţilor” va accelera cât va putea procesul de subjugare a maselor de oameni de pe această planetă. Se va urmări introducerea cip-ului RFID obligatoriu la cât mai mulţi locuitori ai acestei planete. La capătul acestor doi ani (respectiv la sfârşitul anului 2012), masele mari de oameni vor fi aduse într-o stare de debusolare completă şi vor fi atât de sărace, încât nici măcar nu vor mai fi în stare să se răzvrătească. Instalaţiile secrete HAARP vor acţiona de la distanţă pentru a genera prin intermediul anumitor energii psihotronice o stare ciudată de hipnoză şi letargie globală, care va afecta minţile imensei majorităţi a fiinţelor umane care trăiesc pe această planetă. Prin intermediul instalaţiilor HAARP, fiinţele umane vor fi aşadar scufundate într-o stare ciudată, letargică, ce va atrage după sine o obnubilare şi o diminuare a voinţei, iar aceasta le va face să nu reacţioneze, chiar şi atunci când condiţiile de viaţă ale maselor mari de oameni se vor înrăutăţi din ce în ce mai mult. Imensa majoritate a fiinţelor umane se vor comporta întocmai ca nişte “legume”, ca şi cum ar fi sedate, robotizate şi inerte.


Punctul 3.

Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Ştiind aceasta, realizaţi urgent conversia în aur a activelor şi a banilor de care dispuneţi. Realizaţi aceasta cât mai urgent posibil. Nu lânceziţi şi nu vă îndoiţi, pentru că “iluminaţii” au de gând să facă să se prăbuşească în continuare, foarte curând, toate băncile. Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş, datorită sărăciei în care ne vom afla.
Nu speraţi că veţi putea depinde de bunurile imobiliare, deoarece şi piaţa acestora se va prăbuşi în curând, căci oamenii nu vor mai avea cu ce să cumpere case şi ca urmare, preţul actual al bunurilor imobiliare se va prăbuşi. Nu este cazul să spere cineva că va putea să trăiască din averi, din moşteniri sau din investiţii, căci toate acestea vor dispărea atunci când băncile se vor prăbuşi şi vor da faliment una după alta.


Punctul 4.

În curând, petrolul brut va ajunge 150-200 dolari barilul, în următoarele câteva luni!


Punctul 5.

Băncile orchestrează criza ipotecilor bancare care va fi reglementată prin actul care a fost validat de Congresul SUA cu două săptămâni în urmă şi care le permite băncilor să ia în stăpânire casele datornicilor fără a avea nevoie de alte împuterniciri. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră. Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.


Punctul 6.

Legea Sănătăţii ce a fost promovată de Preşedintele Obama este totodată un instrument perfid de control ce este dictat de către bănci şi va fi pus în aplicare de către societăţile de asigurare. Preluarea controlului de către Guvern asupra armelor de foc ale americanilor precum şi eutanasia sunt totodată ascunse în această lege perfidă.


Punctul 7.

Guvernul SUA a dat cu mai mulţi ani în urmă canalul Panama Chinei, iar aceasta a fost o strategie a Consiliului de Relaţii Externe (CFR) şi a Comisiei Trilaterale.


Punctul 8.

Este necesar să ştiţi că la ora actuală China deţine deja toate porturile greceşti.


Punctul 9.

Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc.
Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!


Punctul 10.

China este cel mai mare extractor de resurse minerale naturale care există la nivel mondial. Ea deţine mai mult de jumătate din exploatările miniere din Australia. China deţine totodată exploatări miniere în Africa, în SUA, în Orientul Mijlociu, în Canada. China deţine un monopol de 90% asupra tuturor mineralelor rare ale pământului!


Punctul 11.

China face tranzacţii cu toate monedele importante ale lumii, devenind extrem de bogată în numerar şi în felul acesta, ea poate cumpăra şi vinde în orice monedă.


Punctul 12.

Puţini ştiu că Rusia este cel mai mare producător de petrol şi gaze. Ştiind aceasta, trebuie să fim foarte atenţi asupra a tot ceea ce se petrece atât în Rusia, cât şi în China. Dat fiind faptul că au interese majore cu aceste ţări, americanii nu vor câştiga niciodată un război împotriva lor, deoarece SUA şi-a mutat toată industria de producţie în China.


Punctul 13.

Elitele aşa-zişilor “iluminaţi” alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni.
Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank şi FMI se focalizează deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita aşa-zişilor “iluminaţi” să atace.
Trebuie, de asemenea, să fiţi conştienţi de faptul că SUA şi Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitură mârşavă în mod abil premeditată.
Toate acestea arată că se exercită din umbră felurite acţiuni de sabotare a Iranului, tot aşa cum s-a făcut şi în cazul Irakului şi totodată se fac pregătiri pentru un atac fulger împotriva Iranului, care atac va izbucni atunci când “iluminaţii” vor considera că a sosit momentul, pe neaşteptate.


Punctul 14.

“Iluminaţii” vor să implementeze la nivelul acestei planete sinistrul proiect satanic “Devil’s Mesia” (“Mesia Diavolului”). În realitate, acesta este o acţiune sub acoperire prin care “iluminaţii” vor, de fapt, să facă posibilă apariţia sinistrului Antichrist. Ei nu îl numesc Antichrist pentru a nu trezi suspiciuni prea mari şi tocmai de aceea au intitulat, în mod viclean, acest proiect satanic “proiectul Devil’s Mesia” (Mesia Diavolului – sau altfel spus, “unsul” sau mesagerul lui Satana).
Magnatul cel bolnav de cancer care se află într-un stadiu terminal a mai spus:
“De curând, “iluminaţii” au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua Ordine Mondială”.

Acest magnat a spus că “Mesia Diavolului” (“Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, “iluminaţii” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe “Mesia Diavolului” (“Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale. Mai întâi, “iluminaţii” vor urmări să pervertească toate popoarele acestui Pământ şi după aceea vor alege care va fi poporul cel mai pervertit şi acolo îl vor face să apară, fiind susţinut de ei şi de toate mijloacele mass-media, pe “Mesia Diavolului” (“Devil’s Mesia”).


Punctul 15.

Cei care s-au autointitulat “iluminaţii” fac presiuni pentru a institui o aşa-zisă religie unică a lumii (One World Religion) şi pentru aceasta creează organizaţii fantomă cum ar fi Consiliul Naţional al Bisericilor, care este finanţat din umbră chiar de către aceste organizaţii satanice masonice, cum ar fi fundaţiile evreilor Rockfeller, Carnegie şi Ford.

Este interesant de observat că la ora actuală crearea unor aşa-zise comunităţi religioase de către aşa-zişii “iluminaţi” este un factor cheie în promovarea unui fals ecumenism ce se urmăreşte să fie întronat prin intermediul unor astfel de consilii şi fundaţii în care nu sunt incluşi oameni care cred în Dumnezeu, ci fiinţe umane corupte, perverse şi avide de câştiguri financiare fabuloase. Astfel de iniţiative-fantomă ce se bazează pe clerul corupt au preluat deja majoritatea bisericilor din Statele Unite. Rămâi pur şi simplu uimit, şi la prima vedere nu îţi vine să crezi atunci când descoperi modul mârşav, viclean, pervers în care astfel de aşa-zise iniţiative religioase sunt create pentru a aduce, chipurile, cuvântul Domnului Dumnezeu sau sunt promovate, zice-se tot în numele lui Dumnezeu, cu toate că este clar pentru oricine vrea să vadă că în realitate ele urmăresc să deturneze pe adevăraţii credincioşi atât în anumite zone din Statele Unite ale Americii, cât şi în Irlanda şi mai recent în arhiepiscopia Westminster din Anglia. Astfel de “iniţiative religioase” viclene urmăresc să conducă omenirea către o aşa-zisă Biserică atotcuprinzătoare, din care însă Dumnezeu va lipsi în realitate.


Punctul 16.

Deja au fost votate ordonanţe care sunt supranumite “hotărâri locale” (ele au fost chiar adoptate în unele state din SUA) care îl împuternicesc deja pe şeriful districtului să vină şi să pună lacătul pe o biserică în cazul în care se face o reclamaţie împotriva acestei biserici, mai ales împotriva pastorului ei, de îndată ce acesta vorbeşte împotriva homosexualităţii, împotriva anumitor vicii, sau ia atitudine împotriva pedofiliei. În felul acesta, prin uneltele lor mârşave, “iluminaţii” pot prin astfel de ordonanţe să închidă bisericile în afara oricărui proces legal şi ei acţionează în felul acesta aşa cum se acţiona mai demult în China.


Punctul 17.

Acest magnat al petrolului a mai spus: “, care oricum au deja un control aproape complet asupra mijloacelor mass-media, plănuiesc să obţină un monopol complet în acest domeniu, pentru a implementa cât mai repede Noua Ordine Mondială. Deja ei au corporaţii mass-media ce sunt deţinute de anumite grupări masonice. Aşa-zişii “iluminaţi” plănuiesc cu premeditare să distrugă civilizaţia prezentă. La ora actuală, elitele masonice mondiale în cârdăşie cu aşa-zişii “iluminaţi” controlează nu numai Rusia, dar şi China, şi controlează din umbră în totalitate atât pe preşedintele SUA (Obama), cât şi congresul SUA. Dat fiind faptul că Congresul SUA este controlat din umbră de Francmasoneria mondială în cârdăşie cu aşa-zişii “iluminaţi”, aceştia vor urmări să bage pe gât poporului american “Cyber Security Act” (Legea securităţii cibernetice), prin care vor putea cenzura după bunul plac informaţia ce se publică pe internet, precum şi Carbon Tax Act (Legea taxei pe emisiile de dioxid de carbon), prin care vor impune o taxă pe emisiile de dioxid de carbon, sub pretextul înşelătoriei cu “încălzirea globală”. Apoi, contribuabilii americani naivi şi manipulabili vor fi rugaţi să salveze ţara din ghearele crizei ipotecare şi prin aceasta vor fi “jumuliţi” de ultimele resurse financiare şi vor aduce pe tavă în jur de trei trilioane de dolari marilor bănci, care vor înghiţi aceste sume şi le vor folosi după cum vor aşa-zişii “iluminaţi”. Băncile mari vor urmări să distrugă băncile mici care fac eforturi să salveze economiile în anumite ţări. Aşa-zişii “iluminaţi”, care sunt de fapt nişte mega-zarafi sau, altfel spus, nişte mega-cămătari ai planetei, nu vor permite însă aşa ceva. Pentru ei, jocul este crud, este lipsit de fair-play şi înseamnă înainte de toate dobândirea prin orice mijloace a unui control total al tuturor banilor, inclusiv un control al banilor tăi, al casei tale, al maşinii tale, al întregii tale intimităţi şi chiar al vieţii tale. În curând, se va impune ca obligatorie implementarea sinistrului cip RFID.