Principiul puterii


Partea I – Imperiul

Sursă: http://antiiluzii.blogspot.ro/
“Discutarea naturii imperiului american şi a drumului parcurs, până în prezent, cu majoritatea locuitorilor SUA, este întotdeauna o provocare. Recomandarea de cărţi, care explică situaţia în sine, este acelaşi lucru. Această situaţie este valabilă mai ales dacă cineva realizează că majoritatea locuitorilor SUA practic nu cunosc implicaţiile noţiunii de imperiu şi, când le sunt explicate, sunt reticenţi în a crede că naţiunea lor poate reprezenta aşa ceva. Întotdeauna am gândit că cineva ar trebui să facă un film pentru a împlini acest ţel educaţional, fiindcă, în cele din urmă, un film este un mijloc atât informaţional cât şi de divertisment, mai ales atunci când este bine realizat. Este chiar cazul ultimei creaţii a radicalului regizor de documentare, Scott Noble, The Power Principle.”(Ron Jacobs CounterPunch)

După o pauză, nu tocmai scurtă, am revenit, aşa cum am promis, pentru prima parte a unui documentar de sinteză, The Power Principle: Part 1 – Empire, realizat de genialul Scott Noble, dintre ale cărui creaţii, sub marca Metanoia, am mai avut privilegiul de a traduce alte trei documentare excelente: Psywar, Human Resources şi Lifting the Veil, intenţionând fireşte să traduc şi următoarele două părţi, într-un viitor, sper eu, destul de apropiat.

Desigur că subiectul nu este unul nou, dar, aşa cum afirmam cândva, mă bucur că după 1989 măcar un singur lucru bun s-a întâmplat, că poate fi abordat acest subiect spinos al imperialismului american, fără a fi atacat imediat şi etichetat drept “coadă de topor comunistă”.

Dacă verificaţi pagina “Cuprins” a blogului, veţi constata că n-am fost deloc timid şi am tratat acest subiect în alte nouă postări, una intitulându-se chiar aşa Imperiul american – Plaga “democratică” a planetei, fiindcă vă reamintesc că SUA este laboratorul de teste al ocultei mondiale, de unde toate “binefacerile” sclaviei capitaliste actuale sunt apoi exportate, sub masca globalismului, în întreaga lume.

Când am dat, pentru prima dată, peste cărţi dedicate acestei problematici, cu mulţi ani în urmă, trebuie să recunosc că am zâmbit fugar, aşteptându-mă la exagerări de genul celor întâlnite în filme, când orice obidit se adresează forţelor de ordine cu apelativul duios “fasciştilor”, deşi, pe de altă parte, cunoscând obsesia pentru simboluri vizuale a ocultei planetare şi, mai ales, legislaţiile draconice care interziceau utilizarea de simboluri naziste, mă intriga destul de mult, pe atunci, faptul că trupele speciale americane (SWAT, FBI, DEA ş.a.m.d.) aveau tupeul de a folosi căşti aproape identice cu ale trupelor Wehrmacht sau SS, lucru subliniat, de altfel, şi în filmul Matrix al fraţilor Wachowski.

De atunci încoace, am aprofundat din plin această tematică, iar în postarea amintită mai sus am preferat să insist pe agresiunile la scară planetară ale imperiului american, din secolul XIX, imediat după definirea mizerabilei doctrine Monroe, din 1823, ce încerca să pună stavilă lăcomiei puterilor coloniale tradiţionale, europene, aparent doar în cele două Americi, în nici un caz din motive altruiste, ci fiindcă acestea nu mai aveau loc de propria lăcomie manifestată de hrăpăreţii conducători ai nou răsăritei puteri coloniale americane.

Secolul XX l-am tratat doar enunțiativ, filmul de faţă compensând din plin şi extrem de inspirat această omisiune a mea de atunci, aşa cum vă veţi convinge dacă veţi avea răbdarea de a-l viziona în întregime şi îmi fac şi eu mea culpa, insistând pe aceste repere cronologice.

Trebuie să recunosc, de asemenea, că filmul m-a dezamăgit, puţin, prin tratarea expeditivă a loviturii de stat din România anului 1989 şi chiar şi prin apelativul “stalinist” asociat lui Ceauşescu, fiind mai mult decât evident că Noble nu stăpâneşte subtilităţile acestui subiect.

Ceauşescu poate fi considerat oricum, dar în nici un caz stalinist, fiindcă tocmai distanţarea de politica agresivă stalinistă i-a atras “simpatia” temporară a occidentului, în anii ’70, care s-a volatilizat, desigur, rapid, când acesta s-a trezit din euforie şi a realizat intenţiile murdare, globaliste, ale FMI şi Băncii Mondiale, care i-au băgat pe gât, sub masca prieteniei, credite împovărătoare, o primă etapă a asasinării economice, în viziunea lui John Perkins, pe care-l veţi vedea şi în acest film.

Copil fiind, am realizat rapid marea minciună a celui de-al doilea război mondial şi, mai ales, a războiului rece, dând în biblioteca tatălui meu peste o carte excelentă, scrisă de un rus L. A. Bezimenski, “Generalii germani cu şi fără Hitler”, pe care o mai puteţi găsi, încă, prin anticariate.

Până la această carte nu mă confruntasem cu lăcomia abjectă a stăpânilor lumii şi nu-mi puteam explica ilogica dezvoltare a unei Germanii revanşarde şi înarmată până-n dinţi, în numai 20 de ani, dintr-un imperiu german şi altul austro-ungar în ruine la 1918 şi în condiţiile drastice ale tratatului de la Versailles, încheiat în data de 28 iunie 1919, la exact 5 ani de la asasinarea oportună a arhiducelui Franz Ferdinand.

Am deschis fireşte cartea la poze – fiţi indulgenţi, eram doar un copil – şi, cum o imagine valorează cât o mie de cuvinte, am aflat imediat răspunsul la dilema mea, din miile de tancuri şi camioane americane, „ambarcate” în nesfârşite garnituri feroviare, care erau exportate în Germania, numai din milă desigur: doar nu erau să-şi ruineze bieţii militarişti prusaci cizmele lăcuite, mărşăluind în absenţa tancurilor.

Din nefericire, tot pozele mi-au creat coşmaruri, neputând înţelege, în inocenţa mea – din moment ce nişte şacali ca Hitler, Goebbels, Himmler sau Goring păreau să se fi sinucis, tot convenabil, iar alţii ca Ribbentrop sau Rosenberg sau Keitel fuseseră judecaţi aspru şi spânzuraţi ca nişte criminali în masă, ce şi erau – cum o pleiadă întreagă de foşti generali germani erau prezentaţi în carte pe poziţiile postbelice de directori de corporaţii sau conducători de servicii secrete ca Reinhard Gehlen sau, de ce nu, de programe spaţiale americane, ca Werner von Braun.
M-am indignat fireşte şi mi-am pus toată speranţa în dreptatea care învinge întotdeauna – cel mai des prin decesul opozanţilor, într-un final – şi care ar fi putut fi împărţită, desigur, de vajnica poliţie internaţională, INTERPOL, creată să ne păzească pe noi, muritorii de rând, de marii criminali, voiajori peste graniţe interstatale.

Şi iarăşi eram inocent, neştiind că printre directorii INTERPOL s-au numărat şi Otto Steinhäusl, Reinhard Heydrich, Arthur Nebe şi Ernst Kaltenbrunner, toţi generali SS în tinereţea lor zbuciumată.

Apropo, că tot veni vorba de Heydrich şi fiindcă am criticat cândva Wikipedia, în aparenta sa verticalitate strâmbă, susţinând că ridică în slăvi globalismul, mi-a sărit în ochi o frază foarte delicată, referitoare la Heinrich Himmler:

“Era cunoscut ca având bune capacităţi organizatorice şi pentru selectarea de subordonaţi extrem de competenţi, ca Reinhard Heydrich, în 1931.”

Dacă vă pasionează subiectul şi doriţi să aflaţi cât de “competent” a fost Reinhard Heydrich la vremea lui, îi puteţi studia cariera de profesionist în genociduri, în calitate de şef al Gestapo şi Kripo, de fondator al unuia dintre cele mai abjecte servicii de informaţii din lume (de parcă ar exista şi alt gen), Sicherheitsdienst sau SD şi, mai ales, ca Reichsprotektor al Boemiei şi Moraviei.

Dar, destul cu cel de-al doilea război mondial, chiar dacă istoria îşi dovedeşte ciclicitatea apropiindu-ne vertiginos de edificarea statului fascist mondial, prevăzut de George Orwell în a sa carte “profetică”, Nineteen Eighty-Four (1984) – care nici nu era greu să pozeze în profet, în calitatea sa de iniţiat, ca membru al organizaţiei masonice Fabian Society.

S-a schimbat ceva în lume din 1945 şi până azi ?

Dacă veţi sesiza în film discursul nesimţit al lui Alexander Haig, alt favorit al sorţii – general, fost secretar de stat al lui Reagan, şef de cabinet pentru Nixon şi Ford şi fost secretar general al NATO – ale cărui fapte vorbesc de la sine, prin implicarea sa directă în războaiele murdare din Malvine şi Liban, veţi realiza că imperialismul american este de-a pururea la apogeu.

Un alt argument ar fi asemănarea perfectă dintre US Patriot Act, al îngălatului stupid George W. Bush, concretizat în principal prin înfiinţarea Homeland Security şi Enabling Act al lui Hitler, din 1933, care a condus la înfiinţarea Gestapo, dar nu insist pe acest subiect, lăsând cunoscătorilor limbii engleze plăcerea de a o face singuri, urmărind acest link, de exemplu.

Cum altfel decât stat totalitar sau dictatorial sau imperialist ar putea fi definit SUA, în condiţiile în care “doctrina securităţii naţionale” – de fapt, o doctrină mafiotă, după cum susţine Noam Chomsky – contabilizează drept ameninţări directe, la adresa statului american, orice eveniment politic minor, desfăşurat într-o insulă uitată de Dumnezeu, dar nu de Ronald Reagan, ca Grenada de exemplu ?

De ce să ne mai mirăm şi să ne indignăm de crimele în masă comise de Leopold al II-lea al Belgiei şi de urmaşii lui în Congo, dacă nu uităm că această familie “regală” este încă una dintre creaţiile zarafilor mondiali Rothschild ?

Singurul regim socialism din lume, cel chilian al lui Salvador Allende, care contrazicea flagrant doctrina războiului rece, fiind singurul rezultat din alegeri corecte, populare şi nu impus samavolnic, cu secera şi ciocanul bolşevicilor, a fost eliminat, fără cruţare, printr-o lovitură de stat regizată de o stârpitură gen Kissinger, care nici măcar nu minte convingător în declaraţii, bâlbâindu-se ridicol, după cum veţi vedea în film.

Un alt nemernic, Robert McNamara, fost secretar al apărării sub Kennedy şi Johnson şi unul dintre principalii instigatori ai războiului din Vietnam, se dă singur de gol, fiindcă nici măcar nu se poate debarasa de limbajul de lemn masonic, aruncându-ne drept în faţă stupida lor “ordine răsărită din haos”, vorbind penibil despre aberaţia unor “anumite metode dictatoriale aplicate într-un cadru democratic” şi considerându-l pe criminalul general Suharto ca pe un exponent mondial al unei administraţii în spiritul noii ordini.

Mai aveţi cumva dubii ce ne aşteaptă, dacă se va ajunge să fie edificată această nouă ordine mondială, glorificată de politicieni, iezuiţi şi cămătari internaţionali, căreia până şi un papă, Ioan Paul al II-lea, i-a dedicat un întreg discurs de An Nou, în 2004 ?

Datorăm banilor familiei sataniste Rockefeller apariţia unei monstruozităţi, IG Farben, singurul concern condamnat vreodată în istorie pentru crime de război, care, în loc să fie şters de pe faţa Pământului, practic a fost dezmembrat în firmele care-l şi creaseră iniţial: BASF, Bayer, Hoechst.

Nu vă amăgiţi singuri că aceste creaţii ale iadului şi-au încetat maşinaţiunile criminale, fiindcă tot lor le datorăm, astăzi, apariţia de vaccinuri şi aşa-zise medicamente, letale, şi, mai presus de toate, crearea celui mai bun instrument al politicilor eugenice, Codex Alimentarius, care derivă din practici alimentare asasine experimentate în imperiul austro-ungar între 1897 şi 1911, perfectate de criminalii nazişti de război, Fritz Ter Meer şi Hermann Schmitz.

Fritz Ter Meer, fost membru al consiliului de administraţie al IG Farben, administrator al lagărului Monowitz, un satelit al Auschwitz şi care a fost acuzat de decesul a 25.000 de prizonieri de război, prin muncă forţată la fabrica Buna Werke, judecat şi condamnat la Nuremberg, a fost eliberat după numai 3 ani şi numit preşedinte al Bayer AG.

Hermann Schmitz, fost administrator al BASF şi bun prieten cu Rockefeller-ii, preşedinte al IG Farben în tot timpul războiului, după numai 4 ani de închisoare este eliberat şi numit membru în consiliul de administraţie al Deutsche Bank din Berlin şi preşedinte onorific al Rheinische Stahlwerke AG.

De altfel, există numeroasă mărturii care-l plasează şi pe Karol Wojtyla Katz – cunoscut lumii ca papa Ioan Paul al II-lea şi recunoscut până şi de CNN ca fiind evreu, după mamă, desigur – în funcţia de chimist principal la IG Farben, responsabil de producţia de gaz Zyklon B pentru lagărele de concentrare şi care s-a refugiat sub pulpana ocrotitoare a unei organizaţii nu mai puţin criminale, biserica catolică, pentru a scăpa de acuzaţii.

Nu vă întristaţi, fiindcă nici actualul papă nu este mai breaz, ce-i drept, ca tânăr nazist, entuziast membru al Hitlerjugend (după cum vedeţi în imagine) sau, dacă vreţi, în calitatea sa de prefect, încă din 1981, al “Congregaţiei pentru doctrină şi credinţă” a bisericii catolice, adică buna şi străvechea noastră Inchiziţie, căreia i-au inventat o nouă denumire în 1965, mai puţin belicoasă, dar n-au avut măcar un minim de bun simţ să-i schimbe şi sediul, fiindcă funcţionează, încă de la 1588, în acelaşi “Palat al Sfântului O(ri)ficiu”, din incinta Vaticanului.

Veţi avea surpriza de a vedea confirmat în film, un zvon aproape mitic, al împărţirii sferelor de influenţă, la conferinţa de la Yalta, în 1945, între Stalin şi buldogul cu trabuc, Winston Churchill, pe o simplă bucată de hârtie, pe care ţări şi popoare au fost hărtănite, la propriu, procentual.

Dacă vă va mira, cumva, atitudinea malefică a ducelui de Malborough, “marele”, tot la propriu, laureat pentru literatură al premiului dinamită, vă invit să (re)vedeţi filmul consacrat familiei Rothschild, care-l identifică pe tatăl lui Winston Churchill, lordul Randolph Churchill, ca pe unul dintre slugoii bine plătiţi ai Rothschilzilor.

Din nefericire, România a fost una dintre ţările cele mai afectate de acel târg al Satanei, de la final de război, care ne-a lăsat cu arme şi bagaje în custodia georgianului asasin, Stalin şi a complicilor lui cominternişti, ale căror odrasle conduc şi astăzi această naţie năpăstuită, în care, vorba lui Milton Friedman, tot ce există trebuie să aibă doar preţ şi în nici un caz valoare, fiindcă “[…] în această lume, care respiră Comerţ prin toţi porii săi, nu e loc de nimic altceva, decât cu riscul distrugerii psihice sau chiar fizice a persoanei […]”, cum tare bine sublinia Ioan Petru Culianu.

“Este un paradox faptul că fiecare dictator s-a căţărat la putere pe scara libertăţii de exprimare. Imediat ce a obţinut puterea, fiecare dictator a suprimat libertatea de exprimare… exceptând-o pe a lui, desigur.”( Herbert Hoover)

Pentru a vedea documentarul subtitrat vă recomand următorul link:
http://vimeo.com/53157445
Sau pentru a-l vedea în varianta downloads:
http://fastupload.rol.ro/dfb7f79b9b7af81aad848…
subtitrarea:
http://fastupload.rol.ro/db03489c6131c28b53ab7…
Dacă nu merg primele două vă recomand:
http://fastupload.rol.ro/90e28e1a3dbaafdf7fe0e…

Partea a-II-a – Propaganda

“Fără o anumită formă de cenzură, propaganda, în sensul cel mai strict al cuvântului, este imposibilă. Pentru a putea efectua o acţiune propagandistică, trebuie să se interpună o barieră între public şi evenimentul în cauză. Accesul la evenimentul real trebuie limitat, până când propagandistul creează un pseudo-eveniment, pe care-l consideră ‘înţelept’ şi dezirabil. Din moment ce persoanele care au acces direct pot înţelege greşit ceea ce văd şi nimeni altcineva nu mai poate interveni, ulterior, în această interpretare eronată, este vital să se decidă, anterior, în ce direcţie se poate privi şi la ce anume. Fiindcă noi nu analizăm şi apoi definim, ci mai întâi categorisim şi abia după aceea analizăm !”(Walter Lippmann,Public Opinion, 1922)

Epopeea The Power Principle, a regizorului amator Scott Noble, continuă cu partea a II-a, intitulată sugestiv, “Propaganda”, ce demonstrează, prin interviuri pertinente şi imagini de arhivă, modul în care elitele corporatiste ale planetei folosesc “relaţiile publice” şi manipularea prin mass media pentru a modela “informaţia”, astfel încât să corespundă propriilor scopuri de control social, extins şi de camuflare elaborată a practicilor politicii postbelice, subordonată total idealurilor neocolonialiste, fiind, totodată, o superbă argumentaţie a tuturor aserţiunilor formulate de mine, anterior, pe blog, privind continuitatea la conducerea societăţii umane a aceloraşi familii iresponsabile ale elitei.

Opera lui Scott Noble este relevantă, în totalitate, pentru că expune, pe larg, aproape toate aceste mecanisme insidioase, folosite în scopul consolidării puterii discreţionare a ocultei planetare şi, pentru cei interesaţi de imaginea de ansamblu, lansez invitaţia de a viziona, în ordine cronologică şi celelalte documentare postate, anterior, pe blog: PsyWar – Wake Up! http://antiiluzii.blogspot.com/2011/03/razboiu…), Human Resources(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/06/resurse…), Lifting the Veil(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/08/ridicar…).

Revenind la subiectul postării mele, îi ofer cuvântul lui Noam Chomsky(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/08/noam-ch…), unul dintre analiştii internaţionali de marcă ai fenomenului, pentru a sublinia ipocrizia limbajului de lemn practicat de oficialii guvernamentali din toate ţările lumii:

“Printre multele simboluri folosite pentru a înspăimânta şi manipula populaţia statelor democrate, puţine au fost atât de importante ca ‘teroare’ şi ‘terorism’. Aceşti termeni au fost, în genere, limitaţi la a descrie violenţa exercitată de indivizi sau grupuri minore. Violenţa oficială, care este mult mai extinsă, atât ca scară de manifestare, cât şi ca efecte distructive, este plasată într-o cu totul altă categorie. Această utilizare nu are nimic de-a face cu dreptatea, succesiunea cauză-efect sau abuzurile cifrice. Oricare ar fi succesiunea reală cauză-efect, violenţa oficială este descrisă, permanent, ca fiind doar un ‘răspuns’ sau ca fiind ‘provocată’ (‘represalii’, ‘reacţie de protecţie’ etc.) şi nu ca sursă activă şi iniţiatoare a unui abuz. În mod similar, violenţa amplă, exercitată pe termen lung, inerentă structurilor sociale opresoare pe care SUA le-a sprijinit sau chiar impus, nu este de obicei luată în considerare. Numărul celor torturaţi sau ucişi prin acte violente oficiale, exercitate ‘en gros’, în ultimele decenii, l-au depăşit pe cel al victimelor teroriştilor ‘neoficiali’ de mii de ori. Dar aceasta nu este ‘teroare’, fiindcă ‘forţele de securitate’ recurg numai la represalii, atunci când se angajează în ‘acţiuni poliţieneşti.'”

Dacă citatul anterior nu vi s-a părut tocmai elocvent, vă reamintesc că genocidul – crima supremă – nu poate fi exercitat, în nici un caz, de indivizi sau grupuri ‘teroriste’, ci este un atribut rezervat, în exclusivitate, manifestărilor sociopate ale statelor şi guvernelor.

Şi, dacă tot aţi rămas cu sprânceana ridicată şi buzele ţuguiate de scepticism, vă reamintesc că internetul vă stă la dispoziţie şi că la această pagină(http://en.wikipedia.org/wiki/Patterns_of_Globa…), de exemplu, aveţi o statistică revelatoare a victimelor aşa-ziselor acte teroriste, produse pe plan internaţional în perioada 1995-2003, care însumează 6973 de morţi (cifră din care puteţi scădea, fără griji, cele 3.000 de victime ale ‘atentatului’ auto provocat de americani în septembrie 2001) şi 23.824 de răniţi.

Vă invit, insistent, să comparaţi aceste cifre cu zecile de milioane de morţi, răniţi şi dezrădăcinaţi rezultaţi din campaniile demente ale SUA, NATO şi ale altor ţări satelit, în Iugoslavia, Irak, Afganistan, Libia şi în toate celelalte ţări ale globului, în care au intervenit cu trupe şi sper că veţi reuşi să mă convingeţi că a fost o reacţie perfect legitimă, numai de ‘represalii’ şi că justifică, din plin, bugetele militare de sute de miliarde de dolari pe care le puteţi admira, de pildă, în toată splendoarea lor, la această pagină(http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries…).

Şi să nu uitaţi, cumva, că, în acelaşi timp, aceleaşi guverne ale lumii urlă de disperare că nu găsesc fonduri pentru bugete sociale, acţiuni umanitare sau de stopare a efectelor gogoriţei încălzirii globale(http://ro.netlog.com/ZeitGeist_Spiritul_Timpulu…- ), singurii supraîncălziţi fiind neuronii singulari ai acestor microcefali asociali, politicienii, cu care ne-au pricopsit elitele.

Mark Poster (1941-2012), fost profesor emerit de istorie la University of California, Irvine, sublinia, de asemenea:

“Terorismul este, în esenţă, cea mai eficientă propagandă guvernamentală; serveşte numai la abaterea atenţiei de la abuzurile săvârşite de aceste guverne împotriva unor inamici ‘externi’, în mare parte imaginari, dar ‘extrem de periculoşi’.”

Desigur că, aşa cum veţi vedea şi din film, prin mărturiile celor doi evadaţi celebri din ograda infamei CIA, toate aceste tactici statale nu ar fi posibile fără servilismul serviciilor secrete, iar acestea s-au dovedit a fi în timp, fără excepţie, organizaţii criminale ce au acţionat şi acţionează mai presus de legi şi de batjocura numită pompos ‘constituţie’, o simplă colecţie de privilegii temporare.

De ce mai avem, încă, partide politice şi servicii secrete ?

Simplu, fiindcă aşa cum papagalicim expresii agăţate din zbor, fără pic de semnificaţie reală, cum ar fi “încălzirea globală”, “drepturile omului”, “drepturile minorităţilor” ş.a.m.d., la fel facem cu cea mai gravă dintre ele, catastrofa numită “democraţie”.

Să vă fie foarte clar: nicăieri, dar absolut nicăieri în această lume, nu există democraţie, fiindcă nicăieri în această lume nu conduce poporul – poate doar în Islanda, momentan, dar am foarte puţine informaţii în acest sens – şi dacă încă mai judecaţi, superficial, că votul vostru jalnic, “exprimat” o dată la patru ani, joacă vreun rol în balanţa puterii, nu aveţi decât să nu mă credeţi pe mine, dar reflectaţi, măcar o clipă, la cuvintele lui Mark Twain, care a afirmat ferm şi răspicat:

“Dacă votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lăsa să votăm !”.

Cred că se impune, pentru a ajunge să avem un limbaj comun şi fiindcă mulţi oameni trăiesc cu impresia falsă a perceperii corecte a acestui fenomen perfid, să vă prezint rezultatele unei analize efectuate încă din 1938 – şi anul nu este ales întâmplător, fiindcă este cel premergător celei mai mari conflagraţii mondiale, vândută maselor tot prin propagandă – de Institute for Propaganda Analysis, o organizaţie americană îngrijorată de efectul asupra maselor, care se dovedeau incapabile să mai manifeste o gândire critică.

1938 este şi anul când a fost difuzată emisiunea “Războiul lumilor” a lui Orson Welles, despre care scriam, cu mult înainte de a şti de acest film, în postarea dedicată lui Gerbner(http://antiiluzii.blogspot.com/2012/02/sindrom…):

“În aceeaşi ordine de idei, Orson Welles şi piesa sa radiodifuzată, “Războiul lumilor”, la fel ca şi exagerarea efectelor panicii provocate, cred că au făcut parte dintr-un prim test de verificare a gradului de teamă ce poate fi indusă în rândul populaţiei, prin mass media, în perspectiva unui al doilea război mondial, care se afla de multă vreme pe ‘planşetele’ ocultei mondiale.”

Fiindcă a mai trecut ceva vreme, de atunci, mi-am permis să extind puţin cele 7 tehnici sau mecanisme ale propagandei, identificate iniţial de organizaţia amintită şi tot nu sunt convins că voi epuiza argumentele ce pot demonta intimitatea acestui fenomen, căruia i s-au dedicat tomuri întregi, dar veţi reuşi măcar să vă faceţi o idee, ceva mai documentată, în acest sens.

Tehnici de propagandă

1. Afirmaţia categorică – este o declaraţie entuziastă şi energică, frecvent utilizată în publicitatea şi propaganda modernă, ce prezintă aparent un fapt, deşi nu este neapărat adevărat. Se presupune că declaraţia trebuie acceptată ca o axiomă, ce nu mai necesită verificări ulterioare, trebuind să fie ingerată fără ezitări. Ceva mai puţin folosită în timp de război, procedura este caracteristică politicii şi reclamei comerciale, care declară orice produs ca fiind, din start, “cel mai bun”, “cel mai performant”, numai bun de coroniţă şi premiul întâi. Deşi uşor de decelat, este o formă periculoasă, fiindcă, de regulă, exprimă răspicat numai minciuni.

2. Sugestia “ultimului tren” – este una dintre cele mai comune tehnici, care-i indică individului să urmeze mulţimea (sau turma, cum o denumea dispreţuitor Walter Lippmann: http://antiiluzii.blogspot.com/2011/03/razboiu…) – din simplul motiv că toţi ceilalţi fac la fel. Este ceea ce eu mi-am permis să denumesc “conformism social”(http://ro.netlog.com/ZeitGeist_Spiritul_Timpulu…- ) şi încearcă să convingă individul că se află în tabăra învingătorilor, care sunt imposibil de combătut. Actualmente a căpătat o nuanţă ceva mai perfidă, sugerându-i subiectului că va fi lăsat pe dinafară, dacă nu se conformează, deci nu mai vorbim de o simplă opţiune, ci de un imperativ. Sigura modalitate de combatere este informarea din mai multe surse şi cântărirea cu mare discernământ a argumentelor pro şi contra, deşi sentimentul de precipitare pe care-l induce exact acest lucru încearcă să împiedice.

3. Omisiunea selectivă – implică doar prezentarea informaţiilor favorabile unei idei sau propuneri şi omiterea celor contrare. Este extrem de eficientă şi foarte des folosită şi, deşi majoritatea informaţiei prezentate poate fi adevărată, este foarte periculoasă tocmai prin ceea ce omite.

4. Generalităţile sclipitoare – este o metodă aplicată foarte des în discursul politic, folosind cuvinte ce pot avea un sens pozitiv, diferit de la un individ la altul, dar care fac apel la concepte foarte preţuite. Folosirea lor presupune acceptarea lor necondiţionată, tocmai fiindcă fac apel la un concept important. Veţi remarca uşor acest procedeu găunos, deoarece se foloseşte de noţiuni ca: “apărarea democraţiei”, onoare, glorie, sacrificiu, patriotism şi, mai ales, în discursul liderilor SUA, “libertate”. Desigur că cei care vă vor invita atât de generos la luptă, nu se vor număra niciodată, nici ei, nici familiile lor, printre cei care vor lupta alături de voi, ci vor fi cei care-şi vor număra banii în spatele frontului.

5. Cel mai mic dintre două rele – este procedeul care încearcă să ne convingă de o idee, pe care o prezintă ca fiind cea mai puţin ofensivă. În timp de război sau, mai nou, criză economică falsă, implică necesitatea unor sacrificii, care afectează numai masele, fireşte, pentru a justifica o decizie dură. Tehnica implică şi jocul denumit popular la noi “pasatul motanului” sau aruncatul vinii pe un inamic extern sau alt grup politic sau social. Este, de asemenea, caracteristică “procesului electoral” când ni se permite să alegem fie un hoţ-bădăran portocaliu, fie un nătâng triplu trandafiriu. Stupiditatea procedurii cred că a fost foarte evidentă în al doilea război mondial, când puteam alege între Stalin şi Hitler şi, mai ales noi românii, ştim foarte bine ce a însemnat prima variantă. Evident că a doua opţiune era cel puţin la fel de tembelă.

6. Etichetarea inamicului – este folosirea unui limbaj depreciativ sau a unor cuvinte care poartă o conotaţie negativă, atunci când descriu un inamic. Încearcă, întotdeauna, identificarea ţintei cu ceva ce displace profund marelui public, procedeul fiind corelat cu sarcasmul şi ridiculizarea prin imagini, limbaj sau scrieri politice. Poate, într-o mai mare măsură decât celelalte procedee, face apel la sentimentele umane, declanşând reacţii subiective, emotive, care favorizează ignorarea naturii reale a ideii sau propunerii în cauză.

7. Indicarea precisă a inamicului – este un procedeu utilizat des în campanii şi dezbateri politice, dar şi în timp de război. Se încearcă simplificarea forţată a unei situaţii complexe, specificând un anumit grup ca fiind inamicul sau rezumând totul numai la variante de alb şi negru, bine şi rău ş.a.m.d., excluzând din start nuanţele.

8. Conceptul “omului din popor” – constă în încercarea propagandistului de a convinge publicului că vederile sale coincid cu ale omului simplu, de pe stradă şi că sunt emise, fireşte, în beneficiul acestuia. Poate fi folosit un limbaj simplu, popular, asezonat cu diverse glume sau chiar se pot practica erorile intenţionate, mai ales în discursurile publice, pentru a induce falsa iluzie a spontaneităţii şi sincerităţii. Să nu-i uităm, de exemplu, pe marii noştri criminali decembrişti care se afişau numai în pulovere la televiziunea naţională, ca să uităm că n-au copilărit în Ferentari, ci în Primăverii.

9. Mărturiile – reprezintă recomandări sugerate prin citate sau menţiuni, scoase sau nu din context, care încearcă să conecteze o persoană faimoasă sau respectabilă cu ideea, produsul sau articolul în cauză. Sunt des folosite în reclame şi campanii politice.

10. Transferul – este un procedeu care încearcă să facă subiectul să privească identic două idei diferite, realizând o conexiune artificială în mintea acestuia între cele două articole. Deşi, de regulă, e folosit pentru a transfera sentimente negative de la un obiect la altul al discuţiei, se poate întâmpla şi invers. Conectând articolul cu ceva ce subiectul respectă, pot fi generate sentimente pozitive. Totuşi, în politică, este folosit aproape exclusiv pentru a transfera vina sau sentimentele negative de la un politician la altul. O variantă ar fi şi cea a “ţapului ispăşitor”, care poartă toată vina pentru eşecurile celor ce propagă, de fapt, ideea.

Sau pot sintetiza toate procedeele amintite şi vă pot spulbera, într-un final, iluziile democratice sau anti-conspiraţioniste, dacă putem pune preţ pe cuvintele marelui guru al propagandei, Edward L. Bernays:

“Manipularea conştientă şi inteligentă a obiceiurilor curente şi a opiniilor maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii, constituie un guvern invizibil(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/10/guvernu…), care este adevărata putere conducătoare în ţara noastră. […] Suntem guvernaţi, minţile ne sunt modelate, gusturile ne sunt formate, ideile ne sunt sugerate, în mare parte de oameni de care nu am auzit vreodată. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizată societatea noastră democratică. Marile mulţimi de fiinţe umane trebuie să coopereze în această manieră, dacă vor să trăiască împreună, ca o societate ce merge ca pe roate. […] În aproape orice act cotidian, fie din sfera politicii, fie din cea a afacerilor, în comportamentul nostru social sau în gândirea noastră etică, suntem dominaţi de un număr relativ redus de persoane, care înţeleg procesele mentale şi tiparele sociale ale maselor. Ei sunt aceia care trag iţele ce controlează mintea publică.”

Din nou, mă văd nevoit să-i compătimesc pe cei care nu cunosc limba engleză, fiindcă, foarte des, cabotinismul limbajului folosit de politicienii americani sau britanici este uşor de sesizat în limba lor maternă şi mă refer, în cazul de faţă, la senilul Ronald Reagan, care se identifica voios cu Contras din Nicaragua, folosind pentru ei termenul de “luptători pentru libertate”, în original fiind “freedom fighters”.

Genială, în acest sens, este observaţia comicului american George Carlin, care se întreba: “Din moment ce poliţiştii (în original crime fighters ) luptă contra infracţiunilor şi a crimelor, iar pompierii – în original fire fighters ) luptă contra focului, atunci aceşti freedom fighters împotriva cui luptă ?” – concluzia fiind logică şi evidentă: contra freedom , a libertăţii adică.

Dincolo de glumă, demonetizarea agresivă a limbajului curent, prin repetarea obsesiva a unui cuvânt sau a unei expresii, într-un context distorsionat, conduce la tocirea simţurilor ascultătorilor, care nu mai sesizează minciuna sau absurditatea mesajului în sine.

Astfel “teroriste” nu mai sunt guvernele, care omoară sute de milioane de oameni în războaie, ci amărâţii care li se opun, cu furci şi topoare, apărându-şi ţara sau familiile; “societăţile anarhice” (de genul republicii spaniole), care resping, de fapt, ierarhiile, considerând statul ca pe ceva inutil, nedorit şi, mai ales, dăunător, susţinând un activism voluntar, profund democrat, au fost asociate haosului, în timp ce “democraţii” au devenit oligarhiile imperiale, militar-bancare; “fascişti” nu mai sunt aceiaşi oligarhi bancari internaţionali, ce au subvenţionat atât bolşevismul, cât şi fascismul european interbelic, regimuri neapărat necesare “reconfigurării” lumii, prin războaie, ci conducătorii de state ca Jean Baptiste Aristide sau Salvador Allende sau Patrice Lumumba sau chiar Hugo Chavez(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/01/la-sud-…), care fac ceva bun pentru popoarele lor, încercând să le izoleze de lipitorile americane ş.a.m.d.

Filmul are şi unele minusuri, prezentându-ne, de exemplu, discursul fals pacifist al masonului Gorbaciov, responsabil, alături de criminalul George Bush, de dezmembrarea blocului socialist, pe care l-a expus neocolonialismului american, fiind răsplătit cu premiul dinamită pentru pace – la fel ca şi mascota Obama, care a făcut pace în Libia, acoperind-o cu un covor de bombe.

Istoricul care susţine ideea că sovieticii promovau “socialismul într-o singură ţară” este cel puţin penibil, fiindcă prezintă jumătăţi de adevăr, în cel mai pur stil propagandistic.

Este adevărat că Trotsky, în calitatea lui de fondator şi prim comandant al Armatei Roşii, a rămas în ochii occidentalilor ca promotor al revoluţiei socialiste mondiale, fiindcă, spre deosebire de Stalin vorbea cam mult, aşa cum a făcut-o de la tribuna Congresului al II-lea al Sovietelor, din 26 octombrie 1917, când a afirmat:

“Ne punem toată speranţa în faptul că revoluţia noastră va declanşa revoluţia europeană. Dacă popoarele revoltate din Europa nu vor strivi imperialismul, noi vom fi cei striviţi, fără îndoială. Ori revoluţia rusă va prinde în vârtejul luptei întregul Occident, ori capitaliştii tuturor ţărilor ne vor înăbuşi.”

Dar asta nu înseamnă că Stalin şi ceilalţi conducători sovietici aveau alte idei, numai că elanul lor revoluţionar s-a tocit brusc, atunci când au fost făcuţi de râs în faţa Varşoviei, aşa cum scriam în postarea dedicată asasinării preşedintelui polonez Lech Kaczynski:

“Strategia neconvenţională a mareşalului Pilsudski a condus la victoria finală din Bătălia Varşoviei, din august 1920 – ajutat fiind şi de incompetenţa crasă a mareşalului sovietic Tuhacevski, care scrisese şi o carte stupidă despre inutilitatea rezervelor strategice în timp de război – fapt care trebuie să fi condus la răzbunarea cruntă a lui Stalin, când a masacrat cei peste 22.000 de ofiţeri polonezi, aruncaţi în gropile comune de la Katyn, executaţi în cel mai pur stil NKVD/KGB, cu un glonţ în ceafă.”

Stalin a continuat să aibă exact aceleaşi idei, subordonate conceptului de republică sovietică mondială, numai că, rămas fără forţă militară, şi-a mai temperat discursul politic, în timp ce Trotsky, exilat în Mexic, nu a înţeles prea bine noua mască “umană” a bolşevicilor şi tot gură mare a rămas, până când i-a închis-o Stalin, e adevărat, nu cu mânuţa lui, ci cu toporul lui Ramón Mercader.

Dacă nu mă credeţi pe mine, poate îl veţi crede pe unul dintre menestrelii bolşevismului, Maxim Gorky, care a preferat să admire inefabilul comunismului tot de departe, de peste hotare, dar a întreţinut o intensă corespondenţă cu Stalin, căruia îi scria, în martie 1936:

“Organizând intelectualitatea Europei împotriva lui Hitler şi a filozofiei sale, împotriva militarismului japonez, urmează să-i inoculăm ideea că revoluţia socialistă mondială este de neevitat.”

După război, ghearele ursului sovietic fuseseră amputate de la cot, de lovitura preventivă dată de Hitler în data de 22 iunie 1941, o mare improvizaţie, ce-i drept, dar care l-a surprins pe Stalin cu pantalonii în vine sau, strategic spus, în plină pregătire a ofensivei, având toate trupele primului eşalon strategic (şaisprezece armate – 170 de divizii) lipite de graniţă, ca timbrul de scrisoare, incapabile să se apere, deci numai bune de vânturat de tăvălugul nazist.

Armata Roşie postbelică, având pierderi de peste 20 de milioane de soldaţi, nu prea mai putea sprijini mania globalistă a lui Stalin, care nu mai avea de multă vreme dispute spirituale cu Trotsky, decât presupunând că acesta îi putea bântui visele.

Tot naivă mi se pare şi ideea că Bill Donovan, întemeietorul OSS, precursorul CIA, putea fi anti-nazist, din moment ce era omul Wall Street, care finanţase şi înfiinţase nazismul.

Mă opresc aici, cu tribulaţiile mele istorice, nu înainte de a vă invita, pe cei cu adevărat curioşi, la o mică anchetă:

Oare între Paul Nitze, promotorul războiului rece, prin al său document NSC-68 şi Friedrich Wilhelm Nietzsche, filozoful care i-a inspirat pe nazişti, nu există nici o legătură, în afară de numele lor, care se pronunţă tare asemănător, sau strămoşii teutoni ai lui Nitze, originari din Magdeburg şi Nietzsche, care locuia tot în Sachsen-Anhalt, în Naumburg, la numai o aruncătură de tun distanţă, erau cam înrudiţi ?

Veţi recunoaşte în acest film toate mecanismele folosite, chiar şi acum, pentru menţinerea stării de încremenire în groază a societăţii şi nu este o simplă coincidenţă, fiindcă sunt produsul aceloraşi minţi malefice grupate, cândva, de Sigmund Freud în Institutul Tavistock, preluate şi perfectate de dublul său nepot, prea longevivul Edward Bernays şi nu pot decât să regret, romantic, fair play-ul împăraţilor cotropitori romani, de altă dată, care plăteau ei înşişi “pâinea şi circul”, răsplata oferită maselor spre liniştirea spiritelor, pe când, urmaşii lor, cămătarii vremurilor noastre, nu manifestă deloc aceeaşi “nobleţe”, atunci când ne vând televiziune pe pâine.

“Guvernul nostru ne-a menţinut într-o stare de perpetuă frică – ne-a menţinut într-o continuă panică, dictată de fervoarea patriotică – strigând mereu că există o gravă urgenţă naţională. Întotdeauna a existat vreun rău teribil în ţară sau vreo monstruoasă putere străină, care urma să ne devoreze, dacă nu ne raliam orbeşte în spatele guvernului, furnizându-i fondurile exorbitante solicitate. Cu toate acestea, privind retrospectiv, aceste dezastre par să nu se fi întâmplat niciodată şi niciodată nu au părut a fi tocmai reale.”(General Douglas MacArthur:A Soldier Speaks -1965)

Link fim:
http://vimeo.com/60252267

pentru download: http://fastupload.rol.ro/e7708da761915308dd45c…
subtitrare: http://fastupload.rol.ro/813cc2eca8d861f27a0b2…

Principiul Puterii, partea a-III-a Apocalipsa

“Poate că nu mă manifest, fără echivoc, împotriva capitalismului, aşa cum o fac mulţi oameni, dar ceea ce nu-mi place absolut deloc este ‘mercificarea’ până şi a experienţelor personale, fapt care ne transformă pe toţi în actorii economiei de piaţă. Ironia perioadei de după războiul rece este că prăbuşirea comunismului a fost urmată de ascensiunea unei alte ideologii utopice. În Statele Unite şi Marea Britanie şi, în mai mică măsură, în celelalte ţări occidentale, un anumit tip de fundamentalism de piaţă a devenit ghidul filozofic. Colapsul puterii americane, aflat în curs de desfăşurare, este ca atare o consecinţă previzibilă.” (John Nicholas Gray)

Cu acest ultim film, The Power Principle: Part III – Apocalypse, am ajuns la finalul maratonului vizual al lui Scott Noble, ce reprezintă, per ansamblu, o analiză palpitantă, obiectivă şi extrem de elaborată a politicii externe practicată de plutocraţia imperială americană, în puţinele secole ale existenţei sale, pe care le-a compensat, însă, din plin, printr-o răspândire de o amploare fără precedent a jafului armat, ipocriziei şi violenţei în masă, îndreptate întotdeauna împotriva oricăror state care au încercat să se scuture de jugul colonialist milenar, sperând să se îndrepte spre firava rază de lumină a libertăţii, redefinind-o, în contextul planetar actual, ca pe o pură utopie.

Nu vă grăbiţi să vă scufundaţi în pesimism, însă, fiindcă, aşa cum am susţinut continuu pe acest blog, consider că această strategie a terorii instituţionalizate îşi are zilele numărate şi propaganda(http://ro.netlog.com/ZeitGeist_Spiritul_Timpulu…- ) pe care s-a bazat, reuşind să inducă o stare globală de teamă, paralizantă, cuplată cu o indolenţă improprie spiritului viu şi iscoditor al rasei umane, este din ce în ce mai străvezie şi mai ridicolă, repetând la infinit aceleaşi tipare răsuflate.

Voi răsturna logica dezvoltată în postările anterioare, începând nu cu laude, ci critici aduse documentarului, căruia, din păcate, îi lipseşte tocmai viziunea de ansamblu, la care face un apel neîncetat David Icke,
de exemplu, care ar fi demonetizat cu uşurinţă termenul “apocalipsă” folosit în titlu şi, de asemenea, ar fi destrămat atmosfera de groază impusă de miturile “războiului rece” şi continuată de fantomaticul “război contra terorii”, necesar justificării menţinerii climatului militarist şi după dezmembrarea blocului socialist, în 1989-1990.

În postarea ” Revelaţii ale piramidelor “(http://antiiluzii.blogspot.com/2011/11/revelat…) afirmam:

“Şi, în cazul în care nu m-am exprimat destul de clar, mă văd nevoit să insist reamintindu-vă că toate aceste teorii absurde, care identifică o apocalipsă, ce este, în esenţă, o revelaţie – a tuturor enigmelor Terrei şi ale fiinţei umane, poate – cu un final catastrofal, reprezintă doar o manipulare ieftină a ocultei mondiale, destinată menţinerii climatului de teroare socială şi respingerii oricărei tendinţe de schimbare a status quo.”

Din multe puncte de vedere, deşi pleacă de la premise false, filmul trage concluzii corecte, într-un final, demontând, de exemplu, mitul, larg răspândit, al rolului principal jucat de Ronald Reagan în destrămarea Uniunii Sovietice şi, implicit, a întregului bloc socialist, pe care îl avea sub oblăduire.

Nu reuşesc să înţeleg de ce analiştii mondiali, având actualmente toate informaţiile la vedere, nu reiau analiza politico-militară de la zero şi continuă să bată monedă pe aceeaşi sintagmă răsuflată a “războiului rece” şi a divizării ideologice aparente, ce caracterizează popoarele secolului XX.

Şi trec la exemple concrete, dar mă văd nevoit să o iau de la origini, repetând, poate, pentru unii, anumite date istorice, folosind însă principiul care ar trebui să stea la baza analizei oricărui fenomen politic şi care nu este acel “cherchez la femme” al francezilor, ci mult mai prozaicul “qui prodest” sau echivalentul lui, ” qui bono “: ” Cui foloseşte ? “, ” Cine beneficiază ? ” de pe urma unui anumit proces social.

În primul rând, apariţia aşa-zisei Uniuni Sovietice, având la bază ideologia leninist-marxistă, este o altă mare acţiune propagandistică.

În 1881, Theodor Herzl – valetul de casă al familiei Rothschild (http://antiiluzii.blogspot.com/2012/04/familia…) –(http://ro.netlog.com/ZeitGeist_Spiritul_Timpulu…- ) – a întemeiat la Odessa, în Imperiul Rus, de atunci, ” Mişcarea sionistă “, cu scopul declarat al înfiinţării unei patrii a evreilor în Palestina, deziderat împlinit, după cum bine ştim.

În 1916, la o întrunire a B’nai B’rith, din New York, Jacob Schiff, preşedintele băncii „Kuhn, Loeb & Co.” – şi cap al unei familii financiare, de asemenea, subordonată Rothschild – a fost ales preşedinte al “Mişcării sioniste în Rusia” şi astfel ajungem la finanţatorul, de faţadă, al revoluţiei socialiste din octombrie.

Schiff l-a primit în ianuarie 1917 pe Trotsky în reşedinţa sa, finanţând antrenamentul “rebelilor ruşi”, care s-a desfăşurat pe terenul lui Rockefeller “Standard Oil Company” din New York. La final, Trotsky – împreună cu noi săi luptători de gherilă – a părăsit SUA împreună 20 de milioane de dolari aur – primiţi de la Rockefeller, Schiff şi ginerele lui Loeb, Paul Warburg, primul preşedinte al Rezervei Federale Americane şi întemeietor al CFR în 1921 – îndreptându-se spre Rusia, pentru a da fiinţă “ciumei roşii”.

Deci, deşi această informaţie este binecunoscută, acum, majoritatea analiştilor politici nu au curajul de a spune adevărul pe nume, că, de fapt, în secolul XX nu au putut exista două tabere, ideologic diferite, ci a existat dezbinare numai la nivelul populaţiei, care a fost obligată să accepte una sau alta dintre cele două doctrine false, capitalism sau socialism, conducerea celor două blocuri fiind unică: bancherii sionişti grupaţi în jurul familiei demonice Rothschild.

Războiul rece şi cea mai mare gogoriţă pe care a generat-o, ” războiul nuclear ” şi care este iarăşi reiterat – fiindcă a trecut anul 2012(http://ro.netlog.com/ZeitGeist_Spiritul_Timpulu…- ) şi lumea nu mai vrea să se lase înspăimântată de tot felul de catastrofe imaginare şi nici măcar de meteoriţii care atacă Rusia, mai nou – fac parte din aceeaşi strategie a propagandei terorii, pe care, sincer vorbind, am obosit să o tot amintesc pe blog.

Sunt perfect convins că toate acele ” evenimente pe muchie de cuţit ” nu au fost decât tot minciuni, fiindcă elitele lumii nu vor lăsa “butonul nuclear” la îndemâna vreunei paiaţe politice, înscăunată de ei pe tronul american sau rusesc, gen Obama sau Medvedev.

De altfel, escaladarea înarmărilor nucleare nici n-ar fi fost posibilă, tot propagandistic vorbind, dacă soţii Julius şi Ethel Greenglass Rosenberg (din nou sionişti) nu ar fi fost condamnaţi public şi “executaţi” în data de 19 iunie 1953, pentru vina de a fi furnizat secretele atomice americane taberei sovietice, când, de fapt, ei trebuie să fi acţionat la ordin, pentru a “egala” şansele celor două false tabere.

Există informaţii că în cadrul Strategic Defense Initiative – sau ” Războiul stelelor ” al lui Reagan – s-a făcut, de fapt, schimb de oameni de ştiinţă între cele două tabere, în laboratoarele americane lucrând savanţi ruşi şi invers, deci scopul real al acelor cercetări nu a fost, în nici un caz, cel declarat, fiindcă cele două blocuri militare, aflate “în conflict”, în realitate conlucrau pentru atingerea unui scop comun.

Este cunoscută starea medicală a lui Ronald Reagan, grav afectat de Alzheimer, incapabil să ţină discursuri publice, altfel decât apelând la bileţele şi tesle-prompter şi, cu toate acestea, toţi analiştii ignoră acest fapt şi continuă să-l considere responsabil de toate aberaţiile care i-au caracterizat “domnia”, una dintre cele mai corupte şi brutale din secolul trecut, când deciziile trebuie să le fi luat altcineva, în locul lui şi cel mai probabil candidat, în lumina evenimentelor ulterioare, este vicepreşedintele său, de atunci, George Bush.

O altă minciună este cea a presiunii americane exercitate asupra sovieticilor, prin survolurile repetate cu bombardiere şi avioane de spionaj, gen U2, care i-a împins pe aceştia în cursa epuizantă a înarmărilor

În 1937, americanii salutau, cu surle şi trâmbiţe, aterizarea la Los Angeles a eroilor sovietici care pilotaseră un avion peste Polul Nord, fără să realizeze că echipajul acelui avion tip DB-1 – din al cărui echipaj istoria nu a reţinut decât numele pilotului prim, un oarecare Gromov – făcea, de fapt, experimente cu bombardiere strategice, cu rază lungă de acţiune.

În film veţi redescoperi numele malefic de Rockefeller, printre finanţatorii Corporaţiei RAND, ai cărei analişti de vârf se jucau în lădiţa cu nisip, clădind planuri de distrugere nucleară reciproc asigurată.

Lucrând în domeniul nuclear, pentru o vreme, am dat peste o informaţie, care circulă destul de liber printre specialiştii domeniului, susţinând că reactorul RMBK – 1000 numărul 4, al centralei V.I. Lenin de la Cernobîl, a fost distrus intenţionat, la ordinul politrucilor sosiţi de la Moscova, care au solicitat dezactivarea tuturor protocoalelor de securitate. Trebuia fabricată motivaţia la care a tot apelat, ulterior, Gorbaciov pentru a justifica aruncarea fostului bloc socialist în braţele reformelor “sălbatice” de piaţă, aşa cum se afirmă şi în film.

La finalul epopeii impresionante a lui Scott Noble, vă invit să faceţi propria analiză, la rece, a tuturor informaţiilor prezentate, evitând să mai cădeţi în capcana revelată şi de istoricul Michael Albert, a atmosferei tensionate mondiale, întreţinută de secole, cu mari cheltuieli, de elitele oculte ale planetei şi, poate, să aderaţi în schimb la teoria mult mai luminoasă a holismului cuantic, cu un corolar mai puţin cunoscut, “Gaia hypothesis”, o teorie dezvoltată, încă din anii ’70, de James Lovelock şi Lynn Margulis, savanţi care au adus dovezi concrete în sprijinul nu al teoriei haotice a dezbinării, ci a integrării noastre active într-un sistem geo-fiziologic planetar, prezent în miturile de mult uitate ale străbunilor noştri traci şi revelat strălucit de câmpurile morfogenetice ale lui Rupert Sheldrake, la care voi reveni într-o postare viitoare.

” Nucleul credinţei în progres este că valorile şi obiectivele umane converg în paralel cu informaţiile noastre, tot mai ample. Secolul XX demonstrează exact contrariul. Fiinţele umane folosesc puterea cunoaşterii ştiinţifice pentru a impune şi apăra numai valorile şi obiectivele pe care le au deja. Noile tehnologii pot fi folosite pentru a atenua suferinţele şi a spori libertăţile. Ele pot şi vor fi, de asemenea, utilizate pentru a purta războaie şi a consolida tirania. Ştiinţa a făcut posibilă apariţia tehnologiilor care au impulsionat revoluţia industrială. În secolul XX, aceste tehnologii au fost folosite pentru punerea în aplicare a terorii de stat şi genocidului la o scară fără precedent. Etica şi politica nu progresează în sincronism cu creşterea nivelului de cunoştinţe – nici măcar pe termen lung “.

Film subtitrat ro. link: http://documentare.digitalarena.ro/principiul-…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s