salvare sau distrugere ?


salvare sau distrugere ?main3
Nori ciudaţi, spirale pe cer, fenomene meteo bizare. Program ştiinţific de cercetare a ionosferei sau act de vandalism global?
Realitate sau ficţiune?
12 mai 2008 – Cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter în China, provincia Sichuan. La o lună de la catastrofă, autorităţile estimează în jur de 28.000 morţi. Dispăruţii încă nedescoperiţi nu se mai pot afla în viaţă după atâta vreme. Martori oculari declară că au observat lumini ciudate pe cer înainte cu câteva minute de începerea seismului.
12 ianuarie 2010 – Cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter în Haiti, epicentrul în apropiere de capitala Port-au-Prince. Numărul total de victime apreciat la 230.000 morţi, 300.000 răniţi și 1.000.000 de oameni rămași fără adăpost. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, declară că nu este vorba decât despre un test scăpat de sub control al marinei americane. Politologul Claudia von Werlhof din cadrul Universităţii de Politologie din Innsbruck susţine că seismul a fost provocat în mod artificial.
11 martie 2011 – Cutremur cu magnitudinea 9,0 grade pe scara Richter în Japonia, epicentrul în regiunea Tohoku, Oceanul Pacific. Seismul, considerat drept cel mai puternic din istoria Japoniei, provoacă valuri tsunami înalte de zece metri. Centrala nucleară de la Fukushima devine o bombă cu ceas. O ipoteză șocantă circulă pe forumurile de specialitate: Japonia nu a fost victima unei catastrofe naturale, ci a fost atacată chiar în timpul unei proceduri ciclice de „revizie” a reactorului, când multe dintre protocoalele de securitate erau dezactivate. La prima vedere, totul pare un scenariu SF, dar adepţii teoriei conspiraţiei susţin că un astfel de atac nu ar fi o noutate. Suspecţii principali: SUA, Rusia şi China. Arma folosită? Mult controversatul dispozitiv HAARP.
High-Frequency Active Auroral Research Program (Program Activ Auroral de Cercetare cu Frecvenţe Foarte Înalte), demarat în 1992 la Institutul de Geofizică al Universităţii Alaska din Fairbanks, este un proiect știinţific creat pentru determinarea comportamentului ozonului, azotului și ionilor la bombardamentul radiaţiei solare și cosmice, precum și la emisia de radiaţii de înaltă sau joasă frecvenţă de pe Pământ. Bugetul anual recunoscut în mod oficial este de 30 de milioane de dolari, deşi se pare că în realitate finanţarea este mult mai mare. Titularul de proiect este Departamentul Apărării al Statelor Unite, respectiv US Navy și US Air Force.
foto3
Într-o zonă arctică aflată la 320 de kilometri est de oraşul Anchorage din Alaska, Pentagonul a ridicat un puternic transmiţător proiectat să trimită mai mult de 3.000 de megawaţi în straturile superioare ale atmosferei.
HAARP utilizează un echipament terestru constituit dintr-o reţea de antene. Acest sistem de antene speciale de mare putere este descris de către unii oameni de știinţă drept „o teribilă armă geofizică, strategică şi cosmică de energie dirijată”, „o reeditare a proiectului Star Wars într-o formă mult mai economică și, în acelaşi timp, mult mai periculoasă, capabil să provoace schimbarea vremii, producând ploi torenţiale, uragane, inundaţii și chiar cutremure”.
foto4
Într-o formulare simplificată, dispozitivul HAARP este un radiotelescop inversat, în sensul că antenele trimit semnale în loc să le primească. Această tehnologie foloseşte fascicule de unde radio extrem de puternice care încălzesc unele zone ale ionosferei pentru a le împinge în sus. Undele electromagnetice sunt apoi reflectate către Pământ, penetrând absolut orice, cu sau fără viaţă.
Proiectul similar european numit EISCAT, acronim al European Incoherent Scatter Scientific Association, este amplasat în Norvegia şi Suedia. Ţările participante sunt Marea Britanie, Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, China și Japonia. Rusia a dezvoltat propria bază de cercetare a ionosferei, denumită SURA, la Vasilsurk. Numeroşi savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai Parlamentului European, se arată deosebit de preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect. Gratan Healy, expert în energie și consilier al OSCE, a dezvăluit că este foarte posibil să reprezinte „arma finală” ce poate duce la sfârşitul civilizaţiei umane, mărturisind faptul că „războiul geoclimatic a devenit o realitate”.
Richard Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff, Princeton, este mult mai categoric:
„HAARP constituie un act iresponsabil de vandalism global. Pe lângă experimente de modificări climaterice s-au realizat pene totale de curent și suspendarea comunicaţiilor fără ca nimeni să fie tras la răspundere datorită secretizării totale a operaţiunilor militare. Practic, prin programul HAARP se experimentează manipularea vremii, uriaşe explozii în scoarţa terestră declanşatoare de mişcări tectonice, plus utilizarea sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme strategice. Nu întâmplător administraţia Bush a refuzat să semneze Acordul de la Kyoto privind combaterea încălzirii generale a temperaturii pe Terra.” Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, afirmă că „este foarte probabil ca asocierea dintre emisiile de înaltă frecvenţă ale sistemului HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase ale Terrei să declanşeze efecte secundare imprevizibile cum ar fi dereglarea echilibrului ecologic sau folosirea sa ca terorism ecologic”, remarcând faptul că „de la descoperirea tehnicii radiofonice direcţionale se constată dispariţia coniferelor şi a foioaselor”.
De-a lungul timpului, SUA a experimentat diverse proiecte privind proprietăţile și utilizarea undelor electromagnetice – Argus în 1958, Starfish în 1962, Solar Power Satellite în 1968 și 1978, Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty Oaks în 1986, Desert Storm în 1991, Alliate Force în 1999 – ce aveau drept scop distrugerea comunicaţiilor inamicului folosind ionosfera și undele electromagnetice. Dacă armata americană, în colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska, poate demonstra că noua tehnologie de tip HAARP este funcţională şi sigură, ambele au de câştigat. Armata obţine un scut protector relativ ieftin, iar universitatea se poate lăuda cu cea mai spectaculoasă manipulare geofizică de la exploziile în atmosferă ale bombelor nucleare.
spirala
Pe 10 decembrie 2009, o spirală albastră ciudată şi-a făcut apariţia pe cerul Norvegiei. Unii oameni de ştiinţă afirmă că n-a fost decât rezultatul unui experiment HAARP care a găurit ionosfera, producând pătrunderea şi mărirea puterii de penetrare a razelor cosmice nocive.
Sistemul HAARP se bazează pe cercetările fizicianului Bernard J. Eastlund, care a dezvoltat studiile lui Nikolas Tesla, autorul unei teorii conform căreia Pământul este un conductor uriaș și sigur, dând posibilitatea organizării sistemului de telecomunicaţii. Brevetul american al lui Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi magnetosfera Pământului, a fost etichetat ca secret timp de un an. Prin încălzitorul ionosferic Eastlund, radiaţia frecvenţei radio este concentrată şi focalizată într-un punct din ionosferă, trimiţându-se astfel o cantitate de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte dispozitive capabile să producă doar o milionime de Watt. „Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea tiparului vânturilor din atmosfera superioară. Pot avea loc modificări moleculare ale atmosferei astfel încât să se obţină efecte pozitive asupra mediului. Pe lângă schimbarea propriu-zisă a compoziţiei moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi mărită concentraţia unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu, concentraţiile de ozon și azot din atmosferă pot fi mărite artificial. Încălzitorul ionosferic de mare putere ar putea controla vremea pe principiul aflat la baza uneia dintre invenţiile lui Nikolas Tesla și anume rezonanţa care influenţează sistemele planetei. Dacă sistemul HAARP ar funcţiona la capacitate deplină, s-ar putea induce schimbarea climei unei întregi emisfere.”
plaja
Pe 25 iunie 2011, un ciudat nor rotativ pe orizontală a fost vizibil pe o plajă din Florida, un fenomen care apare tot mai des pe tot globul.
Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al Preşedintelui Carter, a scris și el despre folosirea emiţătorilor de fascicule puternice de energie în războiul geofizic şi climatic, indicând modul în care pot fi cauzate aceste efecte. Prin adăugarea de energie în mediul nostru înconjurător se pot obţine efecte puternice. Totuşi, omenirea a adăugat deja mediului cantităţi substanţiale de energie electromagnetică, fără a şti care este masa critică. Oare aceste adăugări nu au avut nici un efect sau există o cantitate cumulativă de la care stricăciunile sunt ireversibile? Este HAARP încă un pas al unei călătorii fără întoarcere? Ne aflăm oare pe punctul de a ne îmbarca într-un experiment energetic ce va elibera alţi demoni din cutia Pandorei?
În rapoartele Congresului american se vorbeşte despre utilizarea sistemului HAARP pentru penetrarea Pământului prin semnale reflectate de ionosferă. Aceste semnale vor fi folosite pentru a privi în interiorul planetei până la o adâncime de mulţi kilometri, în scopul de a localiza depozite de muniţii și tuneluri subterane ori zăcăminte naturale precum petrolul. Problema constă în faptul că frecvenţa necesară pentru radiaţiile de penetrare a Pământului se află în gama care ar putea avea efecte profunde asupra migraţiei peştilor şi animalelor sălbatice, migraţie ce se bazează pe câmpuri energetice neperturbate pentru parcurgerea traseelor fireşti. Într-un interviu recent, dr. Elizabeth Rauscher, om de știinţă independent, cu o carieră vastă şi impresionantă în domeniul fizicii marilor energii, afirmă despre programul HAARP: „Se vor pompa cantităţi imense de energie într-o configuraţie moleculară extrem de delicată ce alcătuieşte structura multistratificată pe care o numim ionosferă”, explicând faptul că ionosfera este predispusă la reacţii catalitice. Dacă se modifică o mică parte, se poate produce o schimbare majoră.
Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, susţine că este foarte probabil ca asocierea dintre frecvenţele înalte ale sistemului HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase să declanşeze efecte secundare nebănuite. Se vorbeşte despre dezechilibre provocate deja de epoca industrială şi atomică, în special de iradierea mediului înconjurător cu particule mici de mare viteză comparabile „cu nişte titireze minuscule”. Nivelul nenatural de mişcare a particulelor de energii înalte din atmosferă şi din centurile de radiaţii care înconjoară Pământul, numite centurile Van Allen, este răspunzător de schimbarea vremii. Pe de altă parte, Pământul îşi descarcă excesul de căldură şi îşi recapătă echilibrul prin cutremure şi activitate vulcanică. „Starea energetică anormală a Terrei şi a atmosferei sale poate fi comparată cu o baterie de maşină supraîncărcată, cu fluxul normal de energie blocat, rezultatul fiind puncte fierbinţi, arcuri electrice, crăpături fizice şi turbulenţă generală generată de energia blocată ce încearcă să iasă.”
Oamenii de știinţă lucrează de 20 de ani la metodele războiului geoclimatic, pe care îl numesc eufemistic „modificarea vremii”. Americanii recunosc că în timpul războiului din Vietnam au cheltuit sume importante pentru desfăşurarea Operaţiunii Popeye, prima aplicaţie a războiului climateric. În 1967, Pentagonul a încercat să prelungească artificial sezonul ploilor musonice şi să blocheze prin inundaţii de mare amploare principalul drum de aprovizionare al forţelor comuniste din Vietnamul de Sud. Ministerul Apărării al SUA a oferit exemple de studii de manipulare a fulgerelor şi a uraganelor prin proiectele Skyfire şi Stormfury. S-au avut în vedere tehnologii complicate care să producă efecte pe scară mare. Studierea căilor de a provoca şi detecta cutremure a reprezentat în urmă cu zeci de ani o parte din proiectul Prime Argus. Finanţarea acestui proiect a fost acordată de Defense Advanced Research Projects Agency, DARPA, acum cu acronimul ARPA. În 1994, aviaţia militară americană şi-a făcut public planul Spacecast 2020 care include controlul vremii, cu observaţia că „folosirea tehnicilor de modificare a mediului pentru a distruge sau produce pagube unui alt stat este interzisă“.
În 1958, consilierul şef al Casei Albe pe teme legate de modificarea vremii, căpitanul Howard T. Orville, a afirmat că Ministerul Apărării al SUA studiază „moduri de manipulare a sarcinilor electrice ale Pământului şi cerului, așadar de influenţare a vremii, prin folosirea unui fascicul electronic pentru ionizarea sau deionizarea atmosferei deasupra unei suprafeţe date“. În 1966, profesorul Gordon J. F. MacDonald, director adjunct al Institutului de Geofizică şi Fizică Planetară de la Universitatea din Los Angeles, consilier ştiinţific al Preşedintelui Johnson, a publicat lucrări cu privire la folosirea tehnologiilor de control al mediului în scopuri militare, făcând un comentariu revelator: „Cheia unui război geofizic constă în identificarea instabilităţilor mediului, astfel încât prin adăugarea unei cantităţi mici de energie să se elibereze cantităţi mult mai mari de energie.” MacDonald avea mai multe idei de folosire a mediului ca pe un sistem de armament şi a contribuit la ceea ce era un vis, pentru acea vreme. În capitolul Cum să distrugem mediul din cartea În cazul în care nu obţinem pacea, descrie cum se poate folosi manipularea vremii, modificarea climei, topirea sau dislocarea calotelor polare, tehnicile de diminuare a stratului de ozon, ingineria cutremurelor, controlul valurilor oceanice şi manipularea undelor cerebrale prin folosirea câmpurilor energetice ale planetei, susţinând că aceste tipuri de arme sunt practic nedetectabile de către victime. Este oare HAARP acea armă?
HAARP bombardează ionosfera acolo unde ea este relativ instabilă. Un aspect care nu trebuie uitat este acela că ionosfera este un scut electric activ care protejează planeta de bombardamentul constant cu particule de energie ridicată din spaţiu. Această plasmă conductoare, împreună cu câmpul magnetic al Pământului, captează plasma electrică din spaţiu şi o împiedică să ajungă direct la suprafaţa terestră, afirmă Charles Yost de la Dynamic Systems, Leicester, Carolina de Nord:
„Dacă ionosfera este profund afectată, atmosfera de dedesubt va reacţiona.” Tot el declara într-un interviu că există o conexiune electrică foarte puternică între ionosferă şi partea din atmosferă unde se formează vremea, denumită și atmosfera inferioară. Rezonanţa armonică în reţeaua electrică, un efect electric creat de om, produce căderea particulelor încărcate electric din centurile de radiaţie Van Allen, iar ionii care cad creează cristale de gheaţă ce duc la formarea norilor de ploaie.
Ce face HAARP? Energia lansată de încălzitorul ionosferic nu e mare prin comparaţie cu totalul energiei din ionosferă, dar documentele HAARP recunosc că pot fi eliberate cantităţi de mii de ori mai mari de energie decât cele luate în calcul până acum. La fel ca în cazul „cheii războiului geofizic” a lui MacDonald, efectele „nonliniare” ale încălzitorului ionosferic înseamnă un impuls iniţial mic cu un efect mare. ,,Schimbările în câmpul electric al Pământului rezultate în urma unei explozii solare ce modulează conductivitatea pot avea un efect greu de detectat asupra vremii; situaţia poate fi diferită atunci când schimbările în câmpul electric sunt cauzate de o ionizarea artificială.”
foto4

haarp
Energia uriaşă generată prin amplificarea de milioane de ori a undelor radio poate distruge orice obiect staţionar sau în mişcare în orice loc de pe Pământ. (ⓒ Jason Weingart– http://www.lightningfastmedia.com/)
În ultimii ani, asistăm la modificări drastice din punct de vedere climatic. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane, cutremure, alunecări de teren. Singura explicaţie pe care o primim este încălzirea globală a planetei. Posibilitatea folosirii fenomenelor meteo ca armă şi manipularea acestora în interes propriu pare a fi pură ficţiune. Însă după decenii de controverse, comunitatea ştiinţifică internaţională recunoaşte astăzi aproape unanim primejdia catastrofală a schimbărilor climatice provocate de mâna omului. Manipularea fenomenelor meteorologice ar putea deveni cea mai devastatoare tactică în războaiele viitorului.
Deşi rareori se recunoaşte în reuniunile ştiinţifice, există în momentul de faţă o nouă generaţie de arme electromagnetice sofisticate. Conform unui document al US Air Force, intitulat AF 2025 Final Report, războiul climateric oferă o vastă aplicaţie în domeniul manipulării climei, punând inamicul să se confrunte cu inundaţii devastatoare, uragane de mare intensitate, secete prelungite şi cutremure cu grad mare pe scara Richter. „Modificările artificiale ale climei au devenit acum parte componentă a securităţii interne şi internaţionale, având inclusiv aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop de descurajare. Capacitatea de a provoca artificial precipitaţii intense, ceaţă densă şi furtuni de mare intensitate, ori de a produce o climă artificială în anumite zone precise sau un cutremur de mare intensitate fac parte acum din setul de tehnologii disponibile”.
Până la urmă, tehnologiile revoluţionare pot fi utilizate pentru vindecarea şi ajutorarea umanităţii. Oamenii și-au dorit dintotdeauna să poată controla vremea pentru a nu mai depinde de capriciile unor zei neîndurători. De la săgeţile trimise în văzduh și până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. Dar ce se întâmplă dacă ne jucăm cu lucruri pe care nu le putem controla? Răspunsul acestei întrebări este probabil vital pentru supravieţuirea rasei umane.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s