Sfantul Mare Mucenic Gheorghe


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă este prăznuit pe data de 23 aprilie,in fiecare an, în Biserica Ortodoxă…
Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci folositor, neputinciosilor doctor, conducatorilor ajutator, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (sec. IV). Rămas fără tată din copilărie, Sfântul Gheorghe s-a mutat, împreună cu mama sa, din localitatea natală, Capadocia, în Palestina, unde avea mai multe moşii. La maturitate, tânărul Gheorghe a îmbrăţişat cariera militară, ajungând conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, când Diocleţian a dat un decret de prigonire a creştinilor, Gheorghe s-a înfăţişat de bună voie înaintea lui Diocleţian şi a mărturisit că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Atunci Diocleţian a poruncit să fie dus în temniţă şi supus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. Însă Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăţie şi credinţă, convertind la creştinism pe mulţi păgâni din închisoare, informează „Ziarul Lumina”.

Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând că Sfântul Gheorghe a înviat un mort, s-a convertit la creştinism. În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, promiţându-i onoruri, dar sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul. Ajuns la locul stabilit, Sfântul Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite şi şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.

Alte informaţii cu privire la viaţa Sfântului Gheorghe a oferit pentru TRINITAS TV, părintele profesor universitar Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „Pentru că viaţa Sfântului Gheorghe este destul de bine cunoscută nu vom face referiri la ea, ci o să atragem atenţia asupra reprezentării iconografice. El apare în icoane în două ipostaze. Apare ca un soldat în poziţie de drepţi oarecum, cu suliţa în mână şi cu scutul. Acest lucru deoarece era militar de carieră aşa cum se cunoaşte. Însă în icoană apare elementul definitoriu pentru viaţa lui, pentru schimbarea din viaţa lui şi anume apare aureola de sfânt. În cealaltă icoană în care se vede că omoară un balaur povestea este mai lungă şi poate fi citită, dar ideea de bază este aceea că omorârea balaurului înseamnă de fapt omorârea răului, a răutăţii. Balaurul este un simbol al diavolului”.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Valerie; a Sfinţilor Mucenici Anatolie şi Protoleon, Stratilaţii; a Sfântului Mucenic Atanasie; a Sfântului Mucenic Glicherie, plugarul; a Sfinţilor Donat şi Terinos; a Sfântului nou Mucenic Gheorghe (sec. XVIII), şi a Sfântului Mucenic Lazăr Bulgarul (sec. XIX).

O minune a Sfantului Gheorghe

“In inima Levantului, in partile Paflagoniei, este o vestita biserica inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si numita Fratrinomul. Si fiind aceasta odinioara aproape ruinata, iar locuitorii tinutului aceluia putini si saraci, nu se gasea nimeni s-o dreaga si s-o innoiasca. Iata insa ca o ceata de copii luasera obiceiul sa se joace in locul acela pustiu si parasit, iar printre acestia se afla si unul mai pirpiriu si mai sfios din fire, pe care totdeauna ceilalti il biruiau si faceau haz pe seama lui, necajindu-l foarte. Iar bietul copil, satul sa fie mereu invins si umilit de tovarasii sai de joaca, intoarse intr-o buna zi privirile inlacrimate catre acea biserica a Sfantului Gheorghe, rugandu-se asa: „Sfinte Gheorghe, bunule, ajuta-ma sa biruiesc si eu macar o data, si-ti voi aduce in biserica o bunatate de placinta, cum stie mama sa faca“. Si deodata prinse copilul a obtine biruinta dupa biruinta in jocurile cele copilaresti, de nu le venea celorlalti sa-si creada ochilor! Deci, plin de mare bucurie si recunostinta, dadu fuga acasa si se ruga de mama-sa sa-i faca o placinta pentru a o darui Sfantului Gheorghe, dupa cum ii fagaduise. Induiosata de rugamintile copilului, dar avand si mare evlavie la Sfantul Mucenic, femeia facu o placinta de-ti lasa gura apa, iar copilul se grabi sa ajunga cu ea calda dinaintea altarului. Dar trecand pe acolo niste negustori si intrand sa se inchine in biserica, se imbiara sa manance placinta cea bine mirositoare, sub cuvant ca Sfantul n-are trebuinta de bucate pamantesti. „S-o impartim si s-o mancam noi, iar in locul ei sa puneam tamaie, ca sa fie de cinstirea Sfantului!“. Si asa facura.

Numai ca, terminand de mancat si voind sa iasa din biserica, nu mai dibuiau usile, care se faceau mereu ca zidul dinaintea lor. Speriati, oamenii prinsera a se ruga si pusera la altar cate un ban de argint, dar calea tot nu le fu deschisa. Apoi pusera cate un ban de aur, iar in cele din urma cate-o punga intreaga, si numai atunci putura sa iasa, ducandu-se intr-ale lor. Si cu banetul acela s-a inceput, zice-se, innoirea acelui sfant lacas, mai frumos decat fusese vreodata, caci auzind de acea minune, multi dreptcredinciosi sarira intr-ajutor, nu numai din tinutul acela, ci si din cele invecinate. Iar in acea biserica semne si minuni nenumarate s-au savarsit de-a lungul vremii, aratand puterea si cinstea intru care Sfantul Gheorghe e tinut de Dumnezeu si reamintind vesnic ca puritatea copilariei e temei de sfintenie si cheie a imparatiei cerurilor “.Icoanele facatoare de minuni ale Sfantului Gheorghe :

“Cum s-a zugravit icoana de la sine..

In vremea domniei imparatului bizantin Leon Filosoful si a tarului bulgarilor Simeon cel Mare, trei frati dupa trup, dar mai cu seama dupa duh, Moise, Aaron si Vasile, care erau de obarsie din cetatea Ohrid, dupa dragostea lor mare pentru Dumnezeu au facut fagaduinta sa lase lumea si toate cele ale ei si sa primeasca Chipul Ingeresc. Ca sa alunge de la ei ispitele si pentru a-si omori patimile, ei au ales adanca pustnicie, in partea sudica a pustiei Athosului, si anume in partile Manastirii Zografu de astazi unde au ridicat pentru ei trei colibe. Vestea despre vietuirea lor virtuoasa s-a raspandit pretutindeni. Multi, chiar si din locasurile imparatesti veneau la ei si li se alaturau. Pentru aceasta ei s-au sfatuit cu bun sfat, sa inalte o manastire de obste. Dupa pronia lui Dumnezeu, au aflat in padure un loc cu o mireasma negraita. In anul 919 de la Nasterea lui Hristos au ridicat acolo o mica biserica, si au voit sa ii aleaga hram: unii spuneau sa fie biserica aceasta a Marelui Nicolae al Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, altii a Sfantului Clement de Ohrid, facatorul de minuni, dar pentru dragostea frateasca dintre ei, ferindu-se de neintelegere, au hotarat ca mai bine este sa se intoarca spre Dumnezeu cu rugaciune si El singur sa binevoiasca a hotari cui sa fie inchinata biserica. Si iata ca intr-o noapte intunecata, la ceasul cel mai fierbinte al rugaciunii lor, o lumina neobisnuita, mai puternica decat cea a soarelui, s-a revarsat din biserica nou-inaltata, iar la lumina zilei, venind ei la biserica, vazura ca pe o scandura a Sfantului Altar, ce era mai demult pregatita pentru pictura, se afla acum chipul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe zugravit de la sine, din care in noaptea aceea izvorase stralucire cereasca si luminase smerita pustie.

Cum a plecat icoana din Palestina

In tara Palestinei, in apropiere de Lida, patria Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o manastire numita „a lui Fanuil“, si acolo, in biserica, era adapostita o icoana facatoare de minuni a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, inca din vremea binecredinciosului imparat Constantin. Aceia care sufereau de vreo boala fara leac si alergau la icoana Sfantului Mucenic Purtator de Biruinta luau vindecare de la el si plecau sanatosi. Intr-o zi icoana Sfantului s-a facut nevazuta de la ochii tuturor. Pentru aceasta nu numai in manastire, ci si pretutindeni in imprejurimi, in cetatile si satele Palestinei, oamenii plangeau si suspinau dupa Sfanta Icoana disparuta.

Intr-o noapte, Marele Mucenic s-a aratat in vis egumenului acelei manastiri, pe numele sau Evstratie, si i-a spus: „De ce te istovesti peste masura de intristare si mahnire dupa mine, omule? Eu mi-am gasit biserica si manastire in Sfantul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stapane si Nascatoare de Dumnezeu. Acolo am dorit sa petrec. Daca vreti sa va mantuiti de mania care vine peste tine si peste aceia care sunt cu tine, ia pe frati si mergeti in pamantul si manastirea pe care ti le-am spus, si acolo ma vei afla, caci Domnul a dat intreaga Palestina si Siria spre nimicire saracinilor, din pricina inmultirii pacatelor si nedreptatilor savarsite de crestini“.

Dupa aceasta aratare, monahii din manastirea lui Fanuil, impreuna cu egumenul lor, fara sa zaboveasca, au pornit si au ajuns in Sfantul Munte, in Sfanta Manastire Zografu, si acolo, cu adevarat, au aflat icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei si, dupa minunata pronie a lui Dumnezeu, s-a asezat pe o scandura noua!

Acestia nu au mai dorit sa se intoarca in patria lor, ci au ramas pentru totdeauna in noua manastire aleasa de ocrotitorul lor, Sfantul Gheorghe. Si aici ca egumen al manastirii a fost asezat parintele Evstratie, venit din Palestina, care s-a ingrijit de turma duhovniceasca cu dreptate si cuviosie.

Episcopul necredincios

Aceasta icoana facatoare de minuni a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe este deosebita, caci in ea a ramas pana in ziua de astazi o parte din degetul aratator cu care, cu nesocotire si indrazneala, a atins chipul sfantului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului. El a venit la Sfanta Manastire Zografu, voind sa iscodeasca personal icoana de la sine zugravita a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, caci avea indoiala fata de minunile savarsite de aceasta. Dar Dumnezeu nu a rabdat indrazneala necredinciosului episcop si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe l-a pedepsit chiar la locul nebuniei sale. In clipa in care a atins cinstitul chip al Sfantului, degetul i-a ramas lipit si, fiind chinuit de dureri ingrozitoare, pana in sfarsit au fost siliti sa taie degetul episcopului, si atunci acesta s-a incredintat cu desavarsire si din „experienta proprie“ de minunile Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Icoana daruita de Sfantul Stefan cel Mare

Aceasta icoana a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe a fost adusa in manastire de Sfantul Voievod Stefan al Moldovei (numit de parinti „ultimul ctitor al manastirii noastre“). El ducea lupte nenumarate cu turcii si, intr-o vreme, a venit asupra sa multime de ostire turceasca, voind sa-l nimiceasca cu desavarsire (este vorba cel mai probabil de batalia de la Vaslui). Vazand atata multime de dusmani, s-a indoit si s-a temut, ca un om, si s-a mahnit in inima lui pentru Domnul. In clipa aceea, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe s-a aratat inimii mahnite in vis si i-a zis: „Indrazneste in Domnul si sa nu te temi de aceasta multime, ci in zori aduna ostirile tale, le trimite asupra vrajmasilor lui Hristos, cu glas de trambita si alai. In aceasta vei cunoaste puterea lui Dumnezeu, care acum te ajuta, caci pentru aceasta sunt eu trimis, sa-ti arat cine va birui, si puterea aceasta este mare in tine si lucratoare, si o sa te ajut pe tine in toate bataliile. Tu sa innoiesti manastirea mea pustiita, numita Zografu, care este in Muntele Athos, si trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine“. Trezindu-se din somn voievodul si cugetand la vedenie, nu s-a mai indoit de mila lui Dumnezeu, ci a adunat oastea sa, a lovit cu glas de trambita pe potrivnici si i-a nimicit. Mergand in fruntea ostirii sale, cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe i-a biruit si ucis pe toti. Aducand apoi multumire Sfantului Purtator de Biruinta Gheorghe, voievodul a trimis la Sfantul Munte pe un cinstit slujitor al sau cu aceasta Sfanta Icoana ca ofranda si i-a dat hrisov sa innoiasca numita manastire din temelie. Iar Sfanta Icoana sa o aseze in ea, precum marturiseste si cronica.

O alta icoana a Sfantului Gheorghe care se pastreaza la Manastirea Zografu a venit singura pe mare, aproape de golful Manastirii Vatopedului. Parintii de la Vatoped au dorit-o pentru manastirea lor, insa si celelalte manastiri, care aflasera intre timp de minune, au cerut-o fiecare pentru sine. Neizbutind sa ajunga la pace, au hotarat sa aseze icoana pe un catar si, lasandu-l slobod, acesta sa duca icoana unde va voi Sfantul. Magarusul a plecat cu icoana spre Zografu si ajungand aproape, a cazut mort.

Parintii au luat cu bucurie icoana Sfantului Gheorghe si au dus-o in biserica, insa a doua zi icoana nu mai era nicaieri! Au gasit-o, intr-un tarziu, pe locul unde murise magarusul. Aceasta s-a mai intamplat si a doua, si a treia zi. Atunci parintii au hotarat sa zideasca o biserica pe locul acela, iar de atunci icoana nu a mai plecat “.
Silviu-Andrei VLADAREANU
Lumea credintei, anul II, nr. 4(21)

:) :) :)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s