POVESTE DUREROASA


Povestire dureroasa destre toata multa, multimea patimilor DOMNULUI ISUS, Mantuitorul nostru.Patimile sunt, prin Ingerul lui Dumnezeu, aratate celui dintru sfinti, Parintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, in care arata si plangerea Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru ca sa inteleaga tot crestinul cat a suferit Mantuitorul pentru noi si cum ca noi Il rastignim iarasi si pe Maica Domnului o intristam pana la plangere cu fiecare pacat pe care il facem. S CRISTOS, MaSfantul Prooroc Ieremia, mai inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 de ani inainte, a spus despre vanzarea Mantuitorului, zicand: “Şi au luat treizeci de arginti, pretul Celui Nepretuit, care s-au pretuit de Fiul lui Israil, si i-au dat pe ei pe Tarina Olarului, precum mi-a spus mie Domnul”, si nu numai pentru vinderea, ci si pentru toata petrecerea Mantuitorului pe Pamant, si pentru toate minunile ce a facut, si patimile ce a rabdat, pe toate cu amanuntul le-au spus mai inainte, insuflati de Dumnezeu, Proorocii.
Ati auzit drept slavitorilor crestini, in Sambata trecuta, despre Lazar cel mort de patru zile si inviat prin singura strigare a Mantuitorului: “Lazare, vino afara!”. Pentru care, preaslavita minune, multime de noroade jidovesti au crezut in Dansul. Ati auzit si despre intrarea cea minunata in Ierusalim, ce cinste si cantare I-au dat noroadele si mai vartos pruncii jidovesti, indemnati flind de Duhul cel Sfant, din care pricina s-a cutremurat toata cetatea, zicand: “Cine este acesta?”
Unele ca acestea vazand (zice Dumnezeiescul Matei), arhiereii si carturarii s-au maniat, cu toate ca ei si mai inainte erau maniosi si crapau de zavistie, de cand i-a izgonit cu biciul, de streang, din Biserica, si mesele le-a rastumat si le-a imprastiat banii lor, zicand: “Casa Mea, casa de rugaciune este, iar voi ati facut-o Pestera Talharilor”.
Asemenea si de minunile cele multe si peste fire ce s-au facut de Domnul nostru Iisus Hristos, pe care ei singuri le auzisera si le vazusera; Nedumerindu-se ziceau: “Vedeti ca nimic nu folositi, iata, lumea toata merge dupa Dansul, si vor veni alte neamuri si vor strica Biserica si Cetatea noastra si locul acesta sfant ni-l vor lua, si noi vom ramane robi si de batjocura tuturor”.
Unele ca acestea cugetand ei si zicand, si mai vartos vazand ca nici intr-un chip nu pot ei a-si implini voile lor, fiindca Mantuitorul inaintea tuturor ii infrunta si ii certa foarte pe arhierei si pe carturari, ca pe cei ce se abatusera de la Legea Moiseasca.
Deci din unele ca acestea si din cele mai sus zise minuni, umplandu-se de rautate inveninata si nevindecata intru inimile lor, si mai vartos, ca chiar acum venise vremea ca Rascumparatorul nostru Domnul, sa se dea in mainile oamenilor pacatosi sa-L rastigneasca, au inceput a se sfatui si a cauta vreme cu prilej ca numaidecat sa-L omoare pe El, pentru ca sa nu traga la Dansul toate noroadele, si pentru ca sa nu-i mai certe pe ei pentru faptele lor cele rele.
“O, neam jidovesc, blestemat si indaratnic, cum va sfatuiti cele desarte! Unde trebuia ca voi sa va veseliti si sa va bucurati ca s-a nascut din neamul vostru un facator de bine si doctor ca acesta, facator de minuni, care in neamul omenesc nu s-a mai dat niciodata ca sa faca cineva asa preaslavite minuni, minuni ca acestea, adica: surzii sa auda, mutii sa graiasca, leprosii sa se curateasca, bolile cele nevindecate si de multi ani sa se vindece, dracii din oameni sa se izgoneasca si mortii de pe paturi si chiar din mormant, ba inca de patru zile morti si imputiti, ca din somn sa se scoale numai prin singur glasul Lui, cu adevarat neam neintelegator si fiii uraciunii sunteti voi jidovilor”.
Ati auzit, iubitilor frati, pentru ce s-au intaratat neamurile, si noroadele Evreiesti au cugetat cele desarte, si pentru ce au stat de fata imparati, arhierei, carturari si boieri? Ati auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului si asupra Unsului Lui?
Sa rupem dar, iubitilor frati, legaturile lor, si sa lepadam de la noi jugul lor, pentru ca Cel ce locuieste in Ceruri va rade de dansii, si intru mania Sa ii va tulbura pe ei.
Asadar, ticalosii jidovi adunandu-se de multe ori la sfatui lor, ziceau: “De nu Il vom ucide noi pe acest Iisus, fiul Mariei, sa stiti cu buna seama ca va pieri legea noastra si acest loc sfant, si vom ramane sa fim defaimati de toate neamurile”.
Deci s-au unit cu batranii si cu carturarii, si cu arhiereii cei mai mari, care erau indreptatori ai anului aceluia, si au zis: “Mai bine este sa moara Unul, decat sa piara tot norodul”. Iata, aceasta nu de la sine au zis-o, ci Arhiereu fiind al anului, a proorocit ca Hristos avea sa moara pentru norod, si a zis: “Sa-L ucidem, dar nu in Biserica, nici intre norod, caci vedem ca sunt multi din cei ce cred intr-Insul”.
Deci s-au invoit intre ei ca sa dea arginti multi ca sa insele pe vreunul din prieteni sau ucenic al Lui, ca sa le arate unde s-ar afla El noaptea, intr-un loc deosebit, si prinzandu-L sa-L dea lui Pilat, prin marturie mincinoasa, ca sa-L rastigneasca pe Cruce, ca vazand noroadele, cele ce crezusera intr-Insul, ca a murit cu o moarte de ocara ca aceea, se vor lepada de Dansul si de invatatura Lui, si cu acest ticalos scop, gandeau ei, c-or sa stinga cu totul pomenirea Mantuitorului si a invataturii Lui, si a preaslavitelor minuni pe care porunceau norodului ca sa nu le spuna (minunile cele mari) nimanui, nevoind ei in tot chipul ca noroadele sa creada cum ca El este inselator, si nu pazeste Sambata, si ca voieste sa strice Biserica lui Solomon ce au zidit-o in patruzeci si sapte de ani, si cum ca numai cu Bcelzebul scoate dracii, si alte multe minciuni de acest fel ziceau cei mai mart din carturari, catre norodul cel prostit.
Acestea vazand si preaticalosul diavol Satana, si socotind ca este doar omul gol si nu Dumnezeu si Om, s-a bucurat foarte cu toate slugile lui si a zis: “Acum este vremea ca sa izbandesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptatile ce mi-a facut mie, deci ma voi duce degraba pe la prietenii si apostolii Lui, ca sa gasesc pe vreunul care sa ma asculte, si sa fie robit cu iubirea banilor, si asa prin vreunul din apostolii Lui lesne l-as da pe El in mainile jidovilor”.
Si venind Satana in ceata apostolilor si vazandu-i pe dansii cu postul si cu rugaciunea intramati si de lumea aceasta cu torul neglijandu-se, ci numai stapanului Iisus Hristos slujindu-I, nu s-a putut atinge de unuii ca aceia, dar mai pe urma vazandu-l pe Iuda Iscarioteanul, nu multa osteneala a pus, si indata l-a aflat pe el gata la toate, fiindu-i inima ranita dupa averi.
Deci, Iuda miercuri de dimineata, fara sa stie cineva din apostoli, s-a dus in Ierusalim, pentru ca Mantuitorul se afla in Betania, dupa cum spune Evanghelistul Matei: “Ca dupa ce L-au intampinat noroadele cu stalpari, si dupa lauda cea din gura pruncilor, lasand pe ei au iesit afara din cetate la Betania si s-au salasluit acolo”.
Asadar, precum s-a zis, mergand Iuda in Ierusalim, a inteles el ca batranii si arhiereii atunci erau adunati iar la sfat asupra Invatatorului lor, si luand Iuda intru sine obraznicie, a inceput asa a se invata pe sine: “Sa-L dau pe Acesta, si voi castiga bani”.
Si a mers degraba unde era adunat sfatul jidovilor, si batu in usa, iar ei au poruncit sa-i deschida, ca-l vazusera pe fereastra venind si l-au cunoscut ca este Iuda, ucenicul lui Hristos. Si intrand el la dansii, i-au zis unii din cei mari: “Ce trebuinta ai la noi, prietene?” Iar el le-a raspuns fara nici o sfiala: “Eu am auzit ca va sfatuiti pentru Nazarineanul, ca sa-L prindeti in mainile voastre, si nu puteti din pricina ca El umbia pe furis din loc in loc. De este asa precum eu am auzit si am inteles, apoi de-mi veti da mie, si eu Il voi da pe El voua, pentru ca El la nici un om nu S-a incredintat fara numai noua, ucenicilor Lui, ba inca pe mine ma are cel mai aproape, ca si punga Sa mi-a incredintat-o mie si oriunde merge si unde doarme, numai noi stim, si de veti voi sa facem tocmeala, ca eu iscodind pe Dansul cu amanuntul negresit Il voi da pe El in mainile voastre”.
Unele ca acestea auzind jidovii din ticaloasa gura a ucenicului, foarte s-au bucurat, si indata i-au dat lui loc ca sa stea intre dansii, si el putin sezand au inceput a-i da pricina sa se savarseasca tocmeala mai in graba, grabindu-se ca sa se intoarca mai in graba, sa nu fie intrebat de ceilaiti apostoli unde a fost, si se grabea caci acum Satana prinsese inima lui.
Jidovii vazand si cunoscand ca cu osardia ce arata nu se va scumpi la pret, au zis unii cam in saga: “Iti vom da treizeci de arginti daca Il vei da pe El in mainile noastre”, macar ca el cugeta ca si pana la o tocitoare (un fel de masura) de bani sa-I dea, numai sa-L vada cum voiau ei, caci pentru multimea norodului nu cugetau doar sa-L prinda.
Si noaptea nu stiau unde petrece, si se hotarasera ca sa nu scape neomorat de Pastile acelea, in orice chip ar fi.
Iuda socotindu-se putin intru sine si temandu-se ca nu cumva socotindu-se ei sa mai scada din pretul cel hotarat intai, a zis lor: “Eu de la voi nu poftesc mai mult, dati-mi treizeci de arginti numai, si sa nu cumva sa ma amagiti, si eu la aceasta foarte ma voi sili”. Atunci ei au inceput toti a-l incredinta si a-I zice: “Fa tu dupa cum ai fagaduit noua, si noi iti vom da inca mai mult si totdeauna iti vom fi cu dragoste si prieteni, si la ori ce nevoie a ta sa vii la noi, si te vom ajuta”.
Intru acest chip savarsind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degraba, cum ca are a face Pastile in casa lui Zevedeu, iar ei incepura a-l ruga cu dinadinsul pentru ca mai inainte de Pasti sa Il dea lor.
El indata s-a fagaduit ca va face dupa cererea lor si le-a zis: “Voi sa fiti pregatiti, sa alegeti ostasi viteji, care noaptea cu indrazneala, si fara nici o temere sa-L prinda. Iar eu cand voi socoti vreme cu prilej bun, degraba voi alerga la voi si va voi da stire, si banii atuncea imi veti da, cand voi vesti voua, si cand ostasii venind Il voi da in mainile lor”. Si asa au savarsit tocmeala si mainile si-au dat intre dansii pe pretui hotarat, treizeci de arginti, si alte fagaduinte ce-i mai dadusera lui.
Inchizand casa unde s-a facut sfatul, s-au imprastiat toti jidovii la casele lor, iar Iuda grabnic s-a intors la Invatatorul sau, socotind ca Domnul nu stie nimic de cele ce s-au savarsit de Dansul.
Insa Domnul le si stia toate, insa nu i-a zis nimic, nici nu l-a aratat catre ceilaiti apostoli, vrand sa fie pace intre dansii pana ce se va savarsi Cina cea de Taina.
Deci Domnul aflandu-se cu totii in casa lui Simon, tatal lui Lazar, si al surorilor lui, Marta si Maria, si sosind vremea ca sa faca cei mai de pe urma pasi spre Sfintele si Mantuitoarele Patimi pentru noi, nu voia a se departa de la Preacurata si Iubita Sa Maica, ci pe cat putea o mangaia, si spunea acoperit pentru Sfintele Sale Patimi, cu cuvinte ca acestea: “Acum zice, Fiul Omului va fi vandut in mainile oamenilor pacatosi si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omori, dar a treia zi va invia”.
Atunci Preacurata Fecioara, din cuvintele Preadulcelui sau Fiu a cunoscut ca a venit vremea Sfintelor Lui Patimi, stiind acestea mai dinainte din scripturile Sfintilor Prooroci, care adesea le citea, ca se cade lui Hristos a patimi si a se da pe Sine pentru mantuirea multora, si a veni la Slava Sa.
Deci Preacurata, precum s-a zis, cunoscand, si mai vartos vazand pe Fiul sau foarte mahnit, L-a intrebat zicand: “Fiul men Preadulce si Dumnezeul meu, spune-mi ma rog, pentru ce Te vad eu asa de mahnit, ca niciodata nu Te-am vazut asa de intristat? Am auzit ca vrei sa te duci de la mine in Ierusalim, la jidovi, dar nu stii, Fiul meu, de cate ori s-au adunat ei sa Te omoare? Si Tu iarasi Te duci la dansii si vrei sa faci Pastile acolo? Ca eu am auzit ca ai trimis doi apostoli ai Tai sa-Ti gateasca Pastile”.
Acestea zicand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, si apropiindu-se de Fiul ei, i-a zis in taina: “Fiul meu, am ceva sa-ti spun, insa nu aici intre norod”.
Atunci Domnul S-a tras la un loc deosebit si a zis: “Ce ai sa-mi spui, iubita Maica a Mea?”
Iar ea cazu la pamant plina de plangere si de amare lacrimi, si Domnul degraba o sprijini si o ridica, si a zis catre Dansa: “Ah! Maica Mca, pentru ce ai facut aceasta? Spune-mi, Maica Mea, ce ai, si pentru ce atata intristare te-a cuprins?”
Atunci a raspuns Nascatoarea de Dumnezeu si a zis: “Ah, Fiul meu! nu ai poruncit Tu in lege a cinsti pe tatal, si pe maica ta si intru toate a fi ascultatori fii catre parinti?”
Si acestea zicand, iarasi a cazut la Preacuratele Picioare ale Fiului sau, cu lacrimi udandu-le, si Domnul ridicand-o, a zis: “Ce este, Maica Mea, atata tanguire? Ce faci si Mie nu voiesti sa-mi spui? Spune cu indrazneala Fiului tau orice cerere ai”.
Atunci Preacurata a zis: “Eu, Fiul meu Preaduice, Iti voi spune numai ca o plecata roaba a Ta si Maica, cu lacrimi Te rog sa nu fiu neascultata de Tine, Fiul meu. Eu, Fiule, Iti zic si Te rog ca sa nu mergi in Ierusalim, ci aici eu noi in Betania, impreuna, sa faci Pastile”.
Iar Domnul a zis catre Dansa: “Dar pentru ce, Maica Mea, sa nu merg in Ierusalim”?
Iar ea a zis: “Preadulcele meu Fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazar, cum ca au venit niste prieteni ai sai din Ierusalim si i-au spus cum ca cu buna seama s-au sfatuit jidovii ca la aceasta zi mare numaidecat sa Te omoare pe Tine, ca si iscoade au trimis aici la Tine si acolo ostasi inarmati au gatit ca sa Te prinda si eu n-as crede, dar vad ca sufletul meu s-a mahnit foarte intru mine, si inima mea se taie, si lacrimile, precum singur vezi, se varsa din ochii met ca dintr-un izvor. Acestea, Fiul meu, socotesc, nu in zadar m-au impresurat; Pentru aceea Fiule Preadulce, renunta mai bine de aceasta cale si nu mai merge la Ierusalim, ca si Tu singur ne inveti ca sa ne dam in laturi de oamenii cei rai dand locul maniei”.
Aceste cuvinte auzindu-le Mantuitorul nostru a slobozit lacrimi si a grait catre Preacurata Sa Maica: “Fiindca pana acum nu venise vremea randuita pentru patima Mea, pentru aceea de multe ori am scapat din mainile celor ce voiau sa Ma prinda acoperindu-Ma cu Dumnezeirea Mea, precum cand M-au suit in munte vrand sa Ma arunce jos de acolo, ca sa Ma piarda, Eu prin mijlocul lor am trecut, si ei toti au stat amortiti neputand a se apropia de Mine (a se atinge de Mine). Si in alte randuri sfatuindu-se ei sa Ma omoare, nimic nu au putut sa-Mi faca pana acum, cand a sosit ceasul cel mai inainte randuit ca sa-Mi dau sufletul Meu rascumparare pentru tot neamul omenesc, si sa-l scot din tirania diavolului, ca pentru aceasta M-a trimis Tatal in lume izbavire”.
Aceste cuvinte auzind Preanevinovata Fecioara, si luand adevarata incredintare acum, ca avea sa se instraineze de Preaiubitul sau Fiu, multa si mare intristare si plangere avea, a cazut la Pamant ca o moarta, foarte lovindu-se, plangand si zicand: “O, despartire amara! O, lumina ochilor mei! Ce vrei sa ma fac? Vai mie, cea straina si sarmana, cum Fiul meu uitand milostivirea cea de Maica, singura acum ma lasa in lume!”
Iara Domnul sprijimnd-o cu mainile Sale, foarte o mangaia cu cuvinte dulci, si zicea catre Dansa: “Pentru ce, Maica Mea cea iubita, atat te sfarami cu intristare? Si pe Mine Ma intristezi, si zici ca te las singura? Eu niciodata nu te voi lasa singura, macar de si voi patimi, insa toate de buna voie am a le rabda ca sa fac ascultare Dumnezeului si Parintelui Meu”.
Acestea facandu-se, degrab au prins de veste sfintele femei, care totdeauna erau pe langa Nascatoarea de Dumnezeu, si alergand au apucat-o in mainile lor din mainile Domnului, si au zis catre Dansa: “Vai noua, Doamna noastra! ce ti s-a intamplat de atat ai plans si te vedem cu totul slabita?” Iar Preacurata abia putand a grai, a inceput a le spune, zicand: “Ah! iubitele mele, de ati sti voi pentru ce plang eu, ati plange si voi ca mine, ca iata, Fiul meu si Dumnezeul meu se desparte de noi astazi, si merge la Ierusalim sa se dea in mainile jidovilor ca sa-L omoare”.
Atunci au zis Marta si Maria: “Doamna noastra, Stapana, nu te intrista asa de mult, ca aceasta tulburare a jidovilor nu s-a intamplat numai o data, ci de multe ori si nu au putut sa faca nimic, si acum noi suntem incredintate ca precum pe fratele nostru L-a sculat din morti cu puterea Dumnezeirii Lui, au doar nu va putea si acum sa se apere pe Sine de tulburatorii jidovi?”
Atunci raspunzand Nascatoarea de Dumnezeu a zis: “Drept graiesc, o, Marto! Puternic este ca niciodata sa poata pune mainile pe El jidovii, dar iata ca acum, dupa cum Insusi Fiul meu mi-a zis, ca a sosit ceasul ca sa se dea pe Sine la patimi si la moarte, ca sa slobozeasca neamul omenesc de tirania diavolului!”
Aceste cuvinte cu incredintare auzindu-le sfintele femei de la Nascatoarea de Dumnezeu, au inceput si ele a boci cu mare plangere si strigare, impreuna cu Preacurata Fecioara tanguindu-se pentru despar- tirea cea cu durere de Domnul nostru.
Deci Domnul nostru vazand si auzind plangerea cea mare si tanguirea lor, s-a intristat foarte, si a inceput a se pregati de cale, fiindca acum trecuse de amiaza zilei de joi, si cale era a merge ca trei mile de loc de la Betania pana la Ierusalim. Si poruncind apostolilor sa se gateasca de cale, au chemat indeosebi pe Marta si pe Maria, surorile lui Lazar, si pe Maria Magdalena, si a inceput a le invata ca sa aiba mare purtare de grija pentru Preacurata Sa Maica si sa nu se departeze de la Dansa nicidecum, “ci sa o mangaiati pe cat veti putea, si daca va trece vinerea, sa veniti impreuna la Ierusalim toate, ca trebuie sa fiti si voi acolo”.
Si intelegand de la oarecine, cum ca Iuda Iscarioteanul in ziua trecuta a fost la Ierusalim, dar nu stia ca a fost pentru vanzarea Fiului sau, si chemandu-l i-a zis lui: “Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare asa este cu buna seama cum am auzit prin altii, ca jidovii sunt pregatiti ca sa-L ucida pe Fiul meu? Trebuie sa fi auzit tu una ca aceasta”.
Iar ticalosul Iuda a raspuns: “Nu Doamna, nimic rau nu am auzit de Dansul, eu am si prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, si aceia negresit mi-ar fi spus mie si cum nu ti-as fi spus eu tie, Doamna noastra?”
Atunci a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Iuda: “O! prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog sa ai purtare de grija pentru Fiul meu, si de cumva vei simti vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dansii, sileste si o potoleste, sau macar sa vii degraba si sa-mi dai de stire, ca mergand, sa mor si eu langa Fiul meu, asa te rog prietene Iudo, sa fii panditor sanatatii Lui, ca unul ce esti mai de aproape precum singur cunosti, ca si punga nu a incredintat-o la nimeni altul in afara de tine, deci tie ti-L incredintez”.
Iar Iuda a zis: “Nu Doamna, nicidecum nu te mahni, ca foarte mare purtare de grija si silinta voi avea eu pentru invatatorul nostru”.
O! Preasfintita Maica Mielului celui fara de rautate, cum ai incredintat unui talhar comoara nepretuita? Lupului pe Mielusel, si celui rau pe Cel bun si iubitor de oameni.
O! ticaloase Iudo: nu-ti ajunge ca pe Fiul Maicii L-ai vandut la moarte, ci inca si pe Maica o inseli cu minciunile tale! Cu adevarat, cuvintele tale Iudo, s-au muiat mai mult decat untdelemnul, si acelea din urma s-au aflat sageti.
Asadar voind Domnul sa nu lase pe Preaiubita Sa Maica nemangaiata, a chemat-o la un loc deosebit unde se aflau si celelalte sfinte femei, si cuprinzand-o cu mainile, cu ochii plini de lacrimi a sarutat-o si a zis catre Dansa: “O, Preacurata si Preaiubita Mea Maica! Iti multumesc foarte pentru dragostea ta cea mare si pentru osteneala ce ai aratat-o intru anii Mei cei putini; Multumesc tie, Maica Mea cea iubita pentru ascultarea ta cea cinstita si cu durere spre Mine, Fiul tau, ca M-ai hranit cu tatele tale cele sfinte, si M-ai imbracat, si M-ai incalzit, si intru toate ai avut mare purtare de grija cat am fost cu tine pe pamant, ca o adevarata Maica a Mea, ca pentru trupul si pentru silinta ta, si ascultarea cea cu osardie acum nu-ti pot rasplati, iar cu Dumnezeirea Mea cu adevarat iti voi rasplati; si mai mult decat pe toate maicile te voi proslavi. Deci acum Preaiubita Maica Mea, te dau pe tine in mainile lui Dumnezeu si Tatal Meu, iar Eu merg de voie sa patimesc si pe Cruce rastignindu-Ma sa-Mi dau sufletul pentru mantuirea lumii, insa nu te intrista prea peste masura, ca a treia zi Ma voi scula, si Ma vei vedea, si mult te vei bucura”.
Aceste cuvinte auzindu-le Preanevinovata Fecioara, a pomit spre tanguire si amara plangere, smulgandu-si parul cel fmmos, si cazand la pamant zacea ca o moarta.
Degraba sfintele femei au inceput a o spala cu apa rece, pana si-a mai venit in fire, si se nevoiau ele cat puteau a o mangaia, de-a pururea petrecand langa Dansa, dupa porunca ce o aveau de la Fiul ei.
Deci chemand Domnul pe Sfintii Apostoli intru acel ceas, au si pomit la Ierusalim, si venind au intrat in casa lui Zevedeu inaintea cetatii, unde era gatita pentru Sfintia Sa foisorul mai dinainte astemut, si toate gatite fripte si pe masa puse, dupa obiceiul jidovilor, iar Iuda mai inainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedeu, s-a despartit de apostoli, si alergand in cetate unde erau jidovii adunati, le-a spus in scuer zicand: “Iata, Nazarineanul a sosit acum in casa lui Zevedeu, precum v-am spus voua de ieri”, iar ei auzind foarte s-au bucurat, si au voit ca sa-l opreasca pe Iuda ca dupa ce va insera bine, sa-i dea ostasi care erau pregatiti sa mearga sa-L prinda.
Dar Iuda a zis lor: “Nu stiti voi nimic, nu stiti ca El este Omul cu multe mestesuguri, si sezand eu aici pana va insera, de unde stim noi ce face El, si in care loc se duce, dar voi fiti gata si stati aici cu ostasii, si eu ma duc iarasi la dansii, si daca se va aseza la masa cu ucenicii mai tarziu, cand voi socoti eu, indata voi alerga la voi, si luand ostasi lesne Il voi prinde”.
Asa, jidovii foarte impacandu-se cu sfatul lui Iuda, l-au si indemnat ca degraba sa mearga la Iisus, si grabindu-se s-a dus si l-au intrebat pe el unii din apostoli unde a fost?
Iar el a zis ca a incercat sa cumpere oarece, ce stia el ca se potriveste, ca sa nu-l invinuiasca. Si sezand Domnul au facut Pastile dupa lege, precum zice Dumnezeiescul Gura de Aur, intai in picioare stand si incinsi si incaltati, ce incaltaminte rezemandu-se in toiege, si altele cate pomnceste legea facand.
Dupa aceea cele mai desavarsite aratand ucenicilor, au asezat si Taina Pastilor noastre in foisor, noapte fiind, ca zice: “Seara facandu-se, a sezut cu cei doisprezece apostoli”, si vezi ca n-a fost acea pasca a legii, pentru ca cina si sedere si paine a fost, iar acolo toate fripte pe foc si nedospite.
Si mai inainte de a incepe cina s-a sculat de la cina si si-a pus hainele Sale jos, si a tumat apa in spalatoare, El Insusi facandu-le toate, inca impreuna si pe Iuda infruntandu-l, iar pe ceilaiti ucenici invatandu-i sa nu caute sa fie mai intai.
Dupa spalare i-a invatat zicand: “Cel ce vrea sa fie mai mare, sa fie mai mic decat toti”, Insusi pe Sine punandu-Se pilda. Si mai intai decat pe toti pe Iuda a spalat Hristos, care statuse intai mai curand si mai fara de rusine; iar cel mai de pe urma venind Petru. Iar acesta mai fierbinte fiind decat ceilaiti, nu lasa, pe Domnul zicand: “Doamne, Tu vrei sa-mi speli picioarele? Nu vei spala picioarele mele in veac”. Si indata a auzit de la Invatator: “De nu te voi spala pe tine, Petru, nu vei avea parte de Mine”. Atunci Petru a raspuns zicand: “Doamne, nu numai picioarele, ci si mainile si capul, numai sa fiu partas cu Tine”. Deci a zis Domnul: “Nu trebuie sa te spal, ca sunteti curati, dar nu toti”.
Si aratandu-le Inaltare Preaslavita, prin smerenie si-a luat iarasi hainele Sale si a sezut si a zis: “Voi pe Mine Ma numiti Domn si Invatatorul vostru, si Eu v-am spalat picioarele voastre. Si voi datori sunteti a avea dragoste si a spala picioarele unul altuia. Ca pilda am dat voua, ca precum Eu am facut voua, si voi sa faceti, ca sa cunoasca toti ca ucenicii Mei sunteti. Amin, amin zic voua, nu este sluga mai mare decat stapanul, nici solul decat cel care l-a trimis pe el. De stiti acestea, fericiti veti fi de le veti face”.
Si alte multe invataturi tainice i-a invatat si le-a dat lor in acel ceas. Si mancand ei a spus de vinderea Sa care urma sa se savarseasca de Iuda: “Aratat va spun voua ca Fiul Omului in aceasta noapte va fi dat la moarte de unul dintre voi, si Fiul Omului va merge precum este scris pentru Dansul, dar vai omului prin care Fiul Omului se da, mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut omul acela”.
Tulburandu-se ucenicii pentru cuvantul acela, au inceput a zice fiecare unul cate unul: “Au doara eu sunt Doamne?” Atunci a zis Iisus numai lui Ioan in taina: “Caruia Eu intinzand paine ii voi da, acela este cel ce M-a vandut” (ca de ar fi stiut Petru cuvantul acesta, ca cel care era mai fierbinte si mai ravnitor decat ceilalti, ar fi ucis pe Iuda).
Si luand Iisus paine si blagoslovind a frant si a dat ucenicilor zicand: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu”, asemenea si paharul zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii celei noi. Acestea sa faceti intru pomenirea Mea”. Si vezi ca “paine” zice cand o numeste Trupul Sau, iar nu azima. Sa se rusineze deci cei care aduc azima drept jertfa.
Iar dupa savarsirea Dumnezeiestilor taine, indata a intrat Satana in Iuda, ca ispitindu-l pe el mai inainte, atunci s-a salasluit intru el cu totul, si se scarbea foarte vazand ca se face dovada la masa.
Deci sculandu-se cu ucenicii Sai de la masa, s-a pornit a se pogori in Getsimani si pe cale venind a zis lor: “Voi toti aveti sa va smintiti pentru Mine in noaptea aceasta, ca scris este: “Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei”. Iar Petru a zis: “Macar si toti, dar eu nu ma voi lepada de Tine”. Si era tarziu, adica noapte adanca, si El a zis lui Petru: “Mai inainte pana ce va canta cocosul de doua ori te vei lepada de Mine de trei ori”, care a si fost: “Ca fiind Petru cuprins de mare frica, aratand Dumnezeu neputinta firii omenesti, si pentru ca incredintase Lui lumea ca sa cunoasca Petru de la sine slabiciunea firii, si sa fie milostiv spre cei pacatosi”.
Si ajungand la Getsimani nu a intrat in sat, ci s-a salasluit in oarecare gradina, stiind ca de acolo au sa-L prinda. Atunci Iuda cunoscand bine cum ca acolo are sa ramana Domnul, a alergat indarat cat putea la adunarea jidovilor, dand de veste unde se afla. Deci luand de la dansii cei treizeci de arginti si ostasii care erau pregatiti cu felinare si cu lumini, s-a pornit cu mare grabire spre gradina de la Getsimani, dar Iuda inca pe cale fiind, le-a dat un semn zicand: -“Sa luati seama foarte bine, nu cumva gresind sa prindeti pe vreunul din apostoli in loc de Hristos, ci sa cautati la mine, pe care Il voi cuprinde si-L voi saruta, pe acela deodata sa navaliti si sa-L prindeti si sa-L loviti bine cu cateva baltage, ca sa-I mai lipseasca puterea, si sa nu cumva sa-L scapati”.
Asa Iuda invatand pe ostasi se apropia, iar Domnul se afla in gradina de acea parte de paraul Cedrilor, atata nevoindu-se intru rugaciune, ca se facuse sudoarea Lui ca picaturile de sange ce pica pe pamant, si zicea: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte”; si ingerul din cer I s-a aratat intarindu-L pe El, cand si apostolilor Le-a zis, gasindu-i a treia oara dormind: “Dormiti de acum si va odihniti, iata s-a apropiat ceasul, si Fiul Omului se da in mainile pacatosilor, sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut!”
Si inca graind El, iata Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, si impreuna cu el norod mult si ostasi cu sabiile goale, iar Domnul vazandu-l de departe a iesit afara din gradina intru intampinarea lor, si le-a zis: “Pe cine cautati?” Iar ei au raspuns: “Pe Iisus Nazarineanu”. Si El a zis: “Eu sunt!”; si indata auzind ei acest cuvant, au cazut toti pe spate ametiti, si felinarele li s-au stins.
Dupa aceasta venindu-si in fire, iar au aprins felinarele si au intrat in gradina. Iar Domnul si-n al doilea rand le-a zis: “Pe cine cautati?” Ca si intaia data iarasi au cazut la pamant (cu fetele in sus). Dupa aceea iarasi indreptandu-se, s-au sculat si a zis Iuda catre ostasi: “Eu ma mir de voi ca sunteti asa de fricosi si becisnici, atata de multi fiind, voi nu puteti sa prindeti un om”. Atunci au zis ostasii catre dansul: “Dar tu pentru ce cazi pe spate ca si noi? Noi stim ca tu ne esti povatuitor si ne-ai zis ca tu intai Il vei cuprinde si-L vei saruta, si acum vedem ca nici tu nu te poti apropia”. Si iarasi a zis Iuda: “Ce trebuie sarutare, nu vedeti ca El singur aici inaintea voastra este, dar voi sunteti cu totul neputinciosi”.
Si aceasta a facut Domnul, ca sa arate sa cunoastem noi, ca nu cand au vrut ei, ci cand a voit El s-a dat a se prinde.
Deci vrand sa se dea in mainile lor, iar s-a infatisat inaintea lor a treia oara si a zis: “Bine Iuda, prietene, pentru ce ai venit? Iata vremea este buna, fa ce voiesti”. Atunci Iuda apropiindu-se indata L-a cuprins si L-a sarutat, iar ostasii vazand ca S-a lasat de L-a cuprins Iuda, indata sarind cu totii L-au prins pe El, iar Petru scotand sabia a lovit pe sluga Arhiereului si i-a taiat urechea dreapta. Atunci a zis Iisus lui: Intoarce sabia ta in locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri, sau ti se pare ca nu as putea Eu singur sa Ma apar”. Si a zis lui Malhus sa puna urechea sa la loc si indata s-a vindecat.
Atunci apucandu-L ostasii, cu nemilostivire au inceput a-L bate cu sabiile si cu ciomegile si fiecare cu ce avea in maini, si legandu-I mainile la spate, I-au pus la grumaz un streang si-L trageau la deal cu grabire, cu mare batjocura si cu strigari mari si fara de oranduiala, cat sa suie la vazduh glasurile lor, incat toata cetatea s-a speriat si toti s-au desteptat din somn, si tragandu-L asa cu mare batjocura, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era indreptator jidovilor, unde era adunata toata multimea asteptand cu mare bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos, cea cu necinste.
Atunci Sfintii Apostoli, de frica, toti s-au ascuns pe unde puteau, numai Sfantii Ioan si Petru mergeau dupa Iisus, si fiind Ioan cunoscut Arhiereului, a intrat impreuna cu Iisus in casa adunarii, iar Petru sedea afara cu slugile, ca sa vada sfarsitul, unde si lepadarile de Hristos a facut.
Dupa aceea mai apropiindu-se Petru de usa casei unde era Domnul cu mainile legate, a cautat Domnul spre Petru, si cu acea cautatura a Domnului indata si-a cunoscut Petru greseala, atunci si cocosul a doua oara a cantat; si iesind el din curte s-a ascuns intr-o pestera plangand cu amar, si nu a iesit din acea pestera pana in ceasul acela cand a inviat Hristos din morti.
Iar Domnul a stat legat in curtea lui Anna si multimea ostasilor celor peste o mie nu inceta batandu-L cumplit si inoindu-I feluri de dureri, pana ce jidovii incepura a trimite cu batjocura cu mainile legate si cu batai de la unul la altul, adica: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa iarasi L-a trimis la Anna, dupa aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la intaia cercetare ce a facut a cunoscut ca nici o vina nu are si L-a trimis la Irod, fiindca se intamplase sa fie si Irod in Ierusalim in acele zile. Si Irod la intrebarile ce i-a pus, negasind nici un raspuns pe care el il astepta ca si vreo minune sa vada de la Domnul, desi batjocorindu-L si el de ajuns, L-a trimis iarasi la Anna.
In aceeasi umblare de la unii la altii, a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipari, palme, pumni, bice si tot felul de rani care de oameni nu s-ar fi putut sti, nicidecum multimii muncilor, daca nu prin ingeri nu s-ar fi aratat celui dintre sfmti, Parintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci Anna Arhiereul iarasi L-a intrebat cu tot dinadinsul de ucenicii si de invatatura Lui, atunci Domnul i-a raspuns: “Eu totdeauna am invatat in Sinagoga si in Biserica unde toti iudeii se aduna si intru ascuns nu am grait nimic ce Ma intrebi. Intreaba pe cei ce au auzit ce am grait lor”.
Aceasta zicand Iisus, una din slugile ce sta inainte, anume Malhus cel vindecat la ureche de Domnul, asa de tare L-a lovit peste gura cu inarmata mana de fier, incat s-a auzit in toata curtea, si dintii din gura I se stramutara, si indata Domnul a cazut la pamant si s-au inchipuit toate degetele acelei inveninate maini pe fata Domnului, si mult sange din gura si din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: “De am grait rau, marturisesc de rau, iar de am grait bine, de ce ma bati?” Iar el indata a raspuns zicand: “Dar pentru ce asa raspunzi Arhiereului?” In afara de acea palma de fier a mai primit inca o suta doua lovituri cu palmele peste Sfantul Lui obraz.
Deci cand era Vineri in faptul zilei L-a trimis Anna legat iarasi la Pilat, dregator roman, unde s-a adunat toata multimea jidovilor, si toti cei mai mari, cu feluri de marturii mincinoase, silindu-se mai degraba sa-L dea mortii, fiindca trecuse vremea sa manance ei Pastile, ca in noaptea aceea li se cadea lor sa manance Pastile. Dar pentru uciderea lui Hristos le-a mutat, precum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur.
Acolo insa, la Pilat aflandu-se Domnul, multe intrebari I s-au facut, si intr-o temnita la putin ceas L-a varat in butuci de piatra, pana s-au adunat marturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost legat asa tare la stalpul de piatra cu spatele, incat a despicat Dumnezeiescul Lui piept.
Tot la acel stalp atata a fost strujit cu maracini clenciurosi si inghimposi, incat cand L-a dezlegat de la stalp a cazut pe pamant, neputand sa stea pe picioare nicidecum, ci se tavalea in sange sub stalpi, si chiar in ceasul acela ar fi urmat nevoie sa moara, daca nu Dumnezeirea ar fi sprijinit pe omenire, ca dupa toate infricosatele munci, pe Cruce sa-Si dea Preasfantul Sau suflet.
Deci Pilat dupa toate cruntele batai ce I-au randuit (nu numai doar ca ar potoli mania cea salbatica a jidovilor), voia sa-L sloboada, vazand ca nu are intr-Insul vina, aducandu-Si inca aminte si de obiceiul pe care il au ca sa sloboade la tot praznicul cate un vinovat, socotind ca-L vor ierta pe El, macar pentru hatarul si cinstea praznicului.
Si ei mai cumplit intaratandu-se strigau: “Nu pe acesta, nu, ci pe Baraba! De vei slobozi tu pe acesta nu esti prieten Cezarului. Noi asupra ta vom da para la imparatul, ca noi L-am adus la tine, ca pe cel vrednic de moarte, si tu voiesti a-L slobozi? Noi de acum cu tine ne vom judeca la imparatul Cezarul, ca pe El, impotrivnic, tu voiesti a-L acoperi, de nu ar fi fost Acesta tulburator sfatului nostru Si arhiereii nu L-ar fi dat tie prin marturii dovedite ca este dator sa moara”.
De aceste atitudini Pilat se temu foarte, si macar ca-L stia pe Dansul cu totul nevinovat, insa spalandu-Si mainile si impreuna cu spalarea mainilor, spalandu-si si inima de toata milostivirea a zis: “Nevinovat sunt de sangele Dreptului Acestuia, voi veti vedea”. Atuncea au zis toti strigand: “Sangele Lui asupra noastra, si asupra feciorilor nostri”; si indata Pilat facand pe voia lor, a slobozit pe Baraba talharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotararea mortii Lui intru acest chip: “Eu, Pilat din Pont, stapanitor pe imparatia romanilor in divanul cel mare al domniei mele, judec si hotarasc si osandesc pe Cruce pe Iisus ce se cheama de norod Hristos Nazarineanul, Om razvratitor impotriva legii lui Moise, si a mare incuviintat imparat al romanilor, Tiberiu Cezarul, numindu-se pe Sine Fiul lui Dumnezeu si Imparat al lui Israel, amenintand cu stricarea Ierusalimului si Sfintei Biserici, nevrand sa stie de frica Cezarului, avand inca indrazneala a intra cu multime de norod in orasul Ierusalimului si in Sfanta Biserica, ca un Imparat biruitor, cu ramuri de finic”.
“De aceea oranduim pe intaiul sutasul nostru Corneliu sa-L treca pe El in public prin orasul Ierusalim, legat, biciuit si imbracat in Porfira, incununat cu o cununa de spini, ducandu-Si Insusi Crucea Sa pe umeri, ca sa fie pilda tuturor facatorilor de rele”.
“Catre acestea poruncim sa-L treaca dimpreuna cu doi talhari ucigasi, si sa-L scoata prin poarta ce se zice Antonina, si sa-L duca tot prin public la Muntele facatorilor de rele, numit Golgota, si acolo sa-L rastigneasca pe Cruce, pironit cu piroane de fier, dupa obiceiul osanditilor, in obsteasca privire a tuturor, si poruncim: ca nimeni, de orice treapta sau numire va fi, sa nu indrazncasca a opri aceasta hotarare de mine data, povatuita si savarsita cu toata buna cuviinta spre osanda abaterii Acestui Evreu, fiind pe temeiul legiuirilor si a pravilelor imparatiei Romanilor. Catre acestea va pune deasupra Crucii si scrisoarea aceasta a vinovatiei Lui in trei limbi: elineste, romaneste si evreieste, adica: “Iisus Nazarineanul Imparatul Iudeilor…”
In anul de la zidirea lumii 5504, Martie in 23, deci dupa ce a savarsit Pilat hotararea mortii lui Iisus si L-a dat ostasjlor ca sa-L rastigneasca, le-a zis si aceasta: “Iata, vi-L dau ca sa-L munciti cum stiti, numai aceasta sa stiti, ca El este dator ca pe Cruce sa moara, iar nu in alt loc, caci apoi veti fi foarte rau pedepsiti”.
Cu aceasta a mai imblanzit cruzimea ostasilor; ca de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pe Simon Chirineul ca sa duca Crucea cea foarte grea; ci ar fi batut pe Domnul pana la moarte, cand nu mai putea sa-Si duca Crucea, slabit fiind cu totul si insangerat de multele si cumplitele batai.
Iar pentru toata multimea Sfintelor Lui Patimi sa se scrie, ca numai suspinuri umilite din inima, mai inainte de moarte pe Cruce, a slobozit de 109 ori; asemenea picaturi de lacrimi in toata vremea patimirii Sale a varsat din ochi 67200, iar picaturi sangerate din ochi si din tot trupul au fost de 11 ori cate 108 mii si 225, care fac 1188225, adica un milion una suta optzeci si opt de mii doua sute douazeci si cinci.
De parul capului si de barba, tras si tarat a fost de 78 de ori, poticnindu-se si cazand la pamant, incepand de la gradina unde L-au prins, pana la Anna Arhicreul, de 7 ori.
Cand Il impingeau pana la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare si la fluiere 173; ridicat fiind de la pamant de par si de funia ce I-a fost in grumazii Lui, de 23 ori.
Tifle peste obraz si peste gura, si intre ochi, a primit 28.
Peste grumazi s-a lovit de 25 ori.
Peste cap si peste piept a primit lovituri 28.
De stalpi a fost izbit o data de moarte.
De pamant iarasi, a fost trantit de 3 ori.
La stalp a fost batut cu toiege de spini clenciurosi, cu biciuri noduroase rau inceninate si cu lanturi de fier, in muchii.
A primit lovituri 6666; iar deosebite rani au fost 5000, si inca peste acelea I s-au mai adaugat altele mai cumplite, incat de multe ori dupa fire ar fi urmat sa moara precum s-a mai zis, dar cu Dumnezeirea sa intareasca omenirea, ca dupa aceea prea multe si grele patimiri pe Cruce sa aiba.
Deosebite rani si vanatai au fost pe Trupul Domnului 1199, pe cap au fost impunsaturi de cumplita cununa de spini 1000, fiindca cununa s-a pus si s-a luat de pe cap de peste 50 de ori.
Lovit a fost peste cap si peste cununa de spini, cu trestia si cu toiegile din toata puterea, de 40 de ori, dintru care lovituri au trecut ghimpii unii mai adanc decat altii in capul Domnului, 5 pana la creieri.
Si dupa invierea Domnului au ramas in cap trei ghimpi.
Scuipari in Sfanta fata a primit 100, tras fiind incoace si incolo cu batjocura de nas de 20 ori, de urechi asisderea a fost scuturat de 30 de ori. A mai cazut foarte rau cand isi ducea Crucea la deal la Golgota, de 5 ori, si a primit lovituri de moarte de 19 ori, cand si luandu-I Crucea de deasupra Lui, a silit pe Simon Chirineanul sa o duca.
Acestea asa savarsindu-se, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Maria nimic nu stia de infricosatele munci ale Fiului sau, fiindca ea se afla in Betania in casa lui Lazar impreuna cu surorile lui si cu alte femei care neincetat o mangaiau, si o pazeau de aproape cum le poruncise Domnul, si macar ca nu stia nimic de Fiul ei Cel iubit, insa de plangere nu inceta nicidecum, cunoscand cu duhul ca Fiul ei patimeste.
Iar vineri de dimineata au venit oarecare prieteni ai Martei si ai Mariei din Ierusalim la Betania, si le-au spus in taina toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mantuitorului si cum ca L-au osandit ostasii ca sa-L rastigneasca pe Cruce; iar Preacurata Fecioara intelegand din casa de unde se afla singura intru mahnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, incepu a-i intreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicand: “O! prieteni iubiti, spuneti-mi adevarul, va rog, ce s-a intamplat cu Fiul meu, si cum se afla?”
Iar ei dupa cum erau invatati de Marta, vrand sa tainuiasca, au zis: “Nimic, Doamna, rau nu am auzit de Dansul”. Acestea ei zicand si stiind ce s-a facut Lui, indata au inceput a plange mai intai, si asa nevoindu-se ei au aratat adevarul.
Atunci Preacurata cunoscand adevarul, indata cunoscand ca Fiul ei patimeste cumplit, si cu mare plangere sarind, a inceput a alerga pe drumul Ierusalimului, si degraba si celelalte sfinte femei au inceput a alerga in urma ei temandu-se sa nu ucida de intristarea cea multa, si ajungand ele cu grabire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, si n-au apucat pe Domnul aici, caci Il pornise la deal pe ulita, la Golgota.
Iar ele mai cu grabire mergeau ca sa-L afle, si apucand pe alt drum au ajuns intai ele la Golgota si neaflandu-L acolo, s-au intors degraba la vale pe alt drum; si iata ca L-au intampinat, tocmai cand cazuse sub Cruce, si ostasii Il bateau cumplit si Il trageau cu funia ce o avea de grumaz; si nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindca slabise acum foarte, si era aproape de moarte, tavalindu-Se in sange, si nemaiputand din acel loc sa duca Crucea, au dat-o lui Simon Chirineanul.
In aceasta jalnica stare afland Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub Cruce cu totul istovit de batai, incruntat peste tot in sange in cat urmele pe care venise, si locurile pe care cazuse cu Crucea, erau toate inrosite cu Scumpul Sange.
Cine poate sa spuna cu amanuntul lovirile in piept ale Nascatoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului si frumosului par din cap, ruperea obrazului cu unghiile, incat de n-ar fi fost celelalte sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis.
Si ce era mai rau, ca nici nu o lasau ticalosii ostasi ca sa se apropie la Fiul sau, ci numai in urma mergand si tanguindu-se, unele ca acestea zicea: “Ah! Preaiubite Fiul meu! nu ai voit sa ma asculti pe mine, Maica Ta, ca sa ramai in Betania, ci ai venit la Ierusalim ca sa faci Pastile; iata ce-Ti rasplatesc cei care s-au indestulat la facerile Tale de bine! Vai mie, Fiul meu! Vai mie, Fiul meu! caci ai facut aceasta! Ah! ce rau ai facut jidovilor pentru care acestea Ti-au rasplatit? Vai mie, Fiul meu! Mangaierea mea si Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum vad urmele Tale pline de sange, si nu ma pot apropia ca sa Te sterg pe fata! Vai mie, Fiul meu si Dumnezeul meu! Trimite mai intai la mine moartea, caci nu pot suferi sa vad acestea care nu nadajduiam”.
Cu aceste cuvinte si cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioara pe Fiul sau impreuna cu celelalte femei, pana ce au ajuns in deal la Golgota, si ajungand la locul cel de osanda indata ostasii L-au dezbracat de haine, si L-au lasat cu tot Sfantul Trup gol spre mai multa batjocura, dupa aceea L-au intins jos pe Cruce si L-au tintuit, intai la amandoua mainile, apoi picioarele unul langa altul.
Si atata L-au intins pe uscatul lemn al Crucii, incat dupa Proorocie, puteai numara oasele Lui, si indata dupa ce L-au pironit au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigari si ocari ridicandu-o au infipt-o in piatra, in gaura cea facuta inadins pentru aceasta.
Acestea privindu-le Nascatoarea de Dumnezeu s-a patruns la cele din launtru si zacand la pamant a lesinat, si a stat mult asa nemiscata in mainile sfintelor femei care nici ele nu se pricepeau la cine vor cauta mai intai, pe Domnul pe care L-au vazut rastignit, si tot Trupul Lui scaldat in Sangele care curgea din ranile mainilor si picioarelor, sau pe Maica Lui ce acum lesinase. Si mai vartos femeile fiind si ele slabe de fire, intru acel ceas Sfantul Ioan a fost de mare trebuinta, ca unul ce la toate a fost de fata.
Dupa ce au rastignit pe Domnul, au rastignit impreuna si pe acei doi talhari, insa nu cu piroane, ci cu funii au legat mainile si picioarele lor, dupa cum erau invatati de cei fara de lege, ca numai pe Hristos sa-L rastigneasca cu piroane, pentru zavistia si uraciunea cea mare ce aveau asupra Lui; apoi dupa ce au rastignit si pe talhari au aruncat sorti pentru camasa Domnului si hainele le-au impartit lor. Si s-au intors ostasii la ale lor, ramanand numai unul pentru paza.
Dupa plecarea ostasilor, Preacurata Fecioara a putut sa se apropie de Dulcele sau Fiu, si a acoperit Preacinstitele Sale coapse cu marama capului sau, socotind de mare mangaiere ca este sloboda a-si plange pe Fiul ei cum voieste totdeauna, cu celelalte femei si cu Sfantul Ioan.
Deci asa aflandu-se Domnul spanzurat pe Cruce, adunarea cea ticaloasa ce era acolo, L-a mai scuipat peste tot trupul gol de 73 de ori, cand a primit feluri de ocari si luari in ras, si adapare cu otet si cu fiere, si hule de la talharul cel necredincios, precum ne arata si Sfintii Evanghelisti despre acestea mai cu de-amanuntul.
Stand Nascatoarea de Dumnezeu langa Crucea Fiului sau si stergandu-L de sange, Ii spala picioarele Lui cu lacrimi si le saruta si mult Il ruga ca sa-i zica ei cel mai de pe urma cuvant, si sa nu o lase cu totul nemangaiata.
Si zicea: “Ah Fiul meu! ce rau ai vazut Tu la mine, ca iata cu talharul vorbesti si Raiul ii fagaduiesti, iar cu mine nu vorbesti nici un cuvant, dar intru a cui casa ma lasi Fiul meu, si pe cine mangaiere voi avea in locul Tau? Vai mie, Fiul meu, nu ma trece tacand, ca iata, sunt aproape de moarte, si pentru ce nu poruncesti mortii sa ma ia pe mine mai inainte, ca ce mai sunt eu fara de Tine?! Vai mie, Fiul meu, cum Ti s-a inchis milostivirea cea spre mine, Maica Ta.”
Atunci Domnul a zis catre Ioan care sta sub Cruce plangand: „ Ioane, iubitul Meu! Iata Maica Mea sa-ti fie tie maica si sa o pazesti ca pe lumina ochilor tai”.
Si a zis catre Maica Sa: “Inceteaza o, Maica Mea, de atata tanguire, ca mai multa durere imi pricinuiesc lacrimile si durerile tale, decat piroanele ce Mi-au strabatut mainile si picioarele Mele. Iata pe Ioan sa-l ai fiu in locul Meu.”
Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, a luat putina mangaiere, si Ii multumea tare ca nici in grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea.
Apropiindu-se ceasul al noualea, dupa ce L-au adapat cu otet si cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecandu-si capul si-a dat duhul cand si infricosate semne s-au facut in cer si pe pamant adica, intunecarea soarelui, ruperea catapetesmei, cutremurul pamantului, despicarea pietrelor si altele ce ne arata si Evanghelistii mai lamurit.
Dupa aceea la putin timp au venit ostasii trimisi de sfatul jidovesc, ca osanditilor sa le zdrobeasca fluierele picioarelor cu ciomegile, ca mai curand sa moara si sa-i ridice de pe cruce ca sa nu ramana pana a doua zi, pentru ca era Sambata.
Deci venind ostasii zdrobira mai intai fluierele talharilor, apoi venind la Hristos si vazand ca murise deja, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostasi, care se afla cu sulita in mana s-a repezit la Sfanta Coasta cea dreapta de unde indata a iesit sange si apa.
Acestea vazand Ioan, a marturisit ca adevarata este marturisirea lui, ca acestea au fost toate si ce a vazut a scris.
Tot in acea vreme si Nicodim a strigat: “Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta”, si crezand, nu s-a mai intors la sfatul jidovilor, si a ramas drept credincios pana la sfarsit.
Aceasta asa savarsindu-se mai presus de fire, caci cu adevarat spaima era a vedea pe Facatorul cerului si al pamantului spanzurat pe Cruce atatea ceasuri!
Catre seara fiind, a venit un barbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip si boier fiind a indraznit si a intrat la Pilat, si a zis: “Pilate, o mica cerere am catre stapanirea ta: da-mi Trupul strainului acestuia Nazarinean care este pironit pe Cruce. Nu-ti cer un lucru mare, ci un Trup mort, ci desi tu necunoscandu-L L-ai osandit mai cu asprime decat pe talhari, insa eu Il cunosc cine este El, si pentru ce a patimit, iata acum s-au potolit toate tulburarile si strigatele jidovilor, nu te vatama pe tine cu nimic daca mi-L vei darui mie sa-L ingrop dupa lege. Si s-a mirat Pilat ca a murit asa curand, om tanar fiind, si intelegand ca a murit, umilindu-se si de cuvintele lui Iosif, a ramas intru mare mahnire si lui Iosif i-a poruncit ca fara nici o temere sa-L coboare de pe Cruce si sa-L dea obisnuitei ingropari.
Deci Iosif (dobandind) primind acest mare dar, adica sloboda voie de la Pilat pentru ingroparea Domnului, fara zabava s-a dus sa-L coboare de pe Cruce, unde indata a venit si Nicodin cu smirna si cu amestecaturi de aloe, care erau mai inainte pregatite.
Si asa Iosif si cu Nicodim si cu Sfantul Ioan cu multe lacrimi, mai intai inchinandu-se, L-au dezlegat de pe Cruce. Mai intai a dezlegat Sfantul palmele care erau foarte rau spintecate si ranite, pentru ca toata greutatea trupului a spanzurat numai intru acele doua maini si piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca Dumnezeiestilor palme.
Asemenea a dezlegat si preacuratele picioare si L-a coborat de pe Cruce.
Deci acestea asa facandu-se, cine poate sa povesteasca sau sa spuna amarele lacrimi si tanguiri ale Nascatoarei de Dumnezeu si a celor impreuna cu Dansa.
Vazand infricosatele rani si pe Fiul sau mort, fara suflare, purtandu-L pe mainile lor, Ii spala ranile cu lacrimi si adesea le saruta cu mangaietoare si jalnice cuvinte intru atata incat pleca spre plangere si pe cele neinsufletite stihii.
Ar fi voit Preacurata Fecioara, macar putin timp a petrece pe Fiul sau cu lacrimi si cu cuvinte cuviincioase ca unei Maice, dar nu i-a fost cu putinta, fiind acum noapte, si porunca era ca toti sa se linisteasca pentru ziua Pastilor, si asa degraba spalandu-I Sfantul Trup cu aloe, si infasurandu-L cu panza subtire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaima cuprins fiind, cu frica slujea la ingroparea Domnului Hristos si cu lacrimi graia unele ca acestea: “Vai mie, Preadulcele meu Iisus, cum ma voi atinge de Trupul Tau cel nestricacios, sau cu ce panza Te voi infasura? Sau cu ce maini Te voi pune in groapa? Sau ce cantari voi canta la ingroparea Ta? Stiu si pricep ce minunate cuvinte ar trebui sa se cante Dumnezeirii Tale, pe care mintea noastra nu le cuprinde, insa impreuna cu Nicodin vom canta asa: “Fiule, Unul Nascut, Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Acela ce esti fara de moarte, care ai venit pentru mantuirea noastra a Te intrupa din Sfanta de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, neschimbat Te-ai facut Om, rastignindu-Te-ai Dumnezeule, si cu moartea pe moarte ai calcat, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna proslavit cu Tatal si cu Sfantul Duh, miluieste-ne pe noi”.
Si asa L-au pus intr-o groapa a lui Iosif in gradina sa, care era sapata in stanca, unde nimeni mai inainte nu zacuse, ca inviind Hristos sa nu socoteasca ca a fi invierea altcuiva.
Iar amestecarea de aloe si de smirna a fost lipicioasa, ca daca vor vedea panza si marama capului ramasa in groapa, ca sa nu li se para ca L-au furat, ca in ce chip nefiind slobozenie, ci mai vartos ostasi erau pusi pentru paza mormantului, ar fi putut cineva sa-L fure, sau sa rupa acele ce erau lipite de Trup?
Deci cu unele ca aceste cuvinte si tanguiri, a fost ingropat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos de Sfintii barbati Iosif cel cu bun chip, si de Nicodim, si de Ioan cuvantatorul de Dumnezeu, impreuna si cu Preacurata Fecioara Maica Sa, si de sfintele femei mironosite, iar altul vreunul din ucenici n-a fost, fiind toti risipiti si ascunsi de frica, si punand pe usa gropii o piatra foarte mare, s-au dus de acolo si s-au odihnit dupa Porunca.
A patimit Izbavitorul nostru cu tot sufletul Sau si cu tot Trupul Sau, izbavind pe om din moartea cea sufleteasca si trupeasca; cu sufletul a patimit: scarba, tanguire si temere de moarte.
Peste toate puterile sufletesti, adica peste minte, peste intelegere si peste voie.
Iar cu Trupul gol a patimit batai, rani si dureri peste toate madularele si simtirile trupesti. Peste cap imboldiri, pe maini si pe picioare pironire, pe coasta si pe inima impungere, peste obraz si tample lovituri si scuipaturi.
La pipairea a tot Trupului batut, la gustare adapare cu otet si cu fiere.
Spre mirosire intru puturoasa inchisoare, si spre Golgota de catre trupuri rabdarea putorilor, la auzire ocari si huiduiri, la vedere acoperirea ochilor, si varsarea lacrimilor, a celor ce stateau si plangeau sub Crucea Lui, si la privirea dezgolirii Trupului Sau, cand Preacinstita Maica Sa I-a acoperit coapsele cu marama capului sau.
Insa trei mai iuti dureri au fost la Sfintele Patimi ale Domnului, cea mai intai cand Domnul nu multe suflete a vazut pocaindu-se cu multumire pentru patimirea Sa, pentru care in zadar Sangele Lui a fost varsat.
Al doilea, cand Domnul a vazut sufletul Maicii Sale sub Cruce gemand, si cu arma patimirii patrunsa.
Al treilea, cand Trupul Lui pe Cruce L-au pironit, atat de maini si de picioare L-au intins, incat s-au desfacut toate alcatuirile Lui, in ceasul acela s-a implinit proorocirea psalmistului: “Numarau toate oasele Mele”.
Toate patimirile Domnului au fost 100146.
Daca cineva, suferind din inima pentru atatea rani ale Domnului Iisus Hristos si peste toata ziua va face rugaciune Dumnezeiasca: “Tatal nostru” de 15 ori, acela intr-un an de zile cate o rugaciune in cinstea fiecarei rani Ii va aduce Domnului, sau cate 15 matanii intr-un an, in fiecare zi, in cinstea Patimilor Domnului facand, acela va aduce cate o metanie la fiecare rana a Domnului.
Iar ce fel de folos este omului, din cugetarile Patimilor Domnului Iisus Hristos unul din dascali a scris: “Daca cu adevarata cugetare si cu desavarsita sfaramare a inimii vei cugeta pentru patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decat cand cineva care peste tot anul va posti de paine si de apa, sau de s-ar omori pe toata ziua trupul sau pana la varsare de sange chinuindu-se, sau de-ar citi Psaltirea pe toata ziua”.
Cand pe Cruce, fara vina,
Iisus Hristos atarna,
Maica Domnului de mila,
Izvor de lacrimi varsa.
Amin!

2 responses to “POVESTE DUREROASA

  1. Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.
    Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
    Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
    Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
    “Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
    Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai asa vom avea raspuns bun la judecata finala, caci prin implinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

    In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. “Doamne”, zicem noi catre Hristos, “femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, “a luat randuiala de mironosita”. A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, “aducand mir de mult pret”. A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: “Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul”.
    Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului. Dupa ce a savarsit Cina cea de Taina, Mantuitorul le da ucenicilor o noua porunca: “Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.” Nu intamplator in fata Sfantului Potir, noi spunem Mantuitorului: “Nu-ti voi da sarutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmasilor Tai; ci, ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.
    In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”.
    In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.
    Astfel, noi zicem: “Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie”. Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea.
    Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

    “In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.
    Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur:

    “Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin”.
    Adrian Cocosila

    Semnificaţia Deniilor din fiecare seară
    • Denia de luni seara vorbeşte despre Pilda celor zece fecioare. Acestea trebuia, conform obiceiului iudaic, să îl aştepte pe mire cu candelele aprinse. În pilda istorisită de Iisus Hristos, dintre cele zece fecioare, doar cinci fuseseră prevăzătoare şi aveau ulei în candele. În momentul venirii mirelui, numai fecioarele înţelepte au putut intra în camera de nuntă, celelalte rămânând afară.
    • Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) aminteşte de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir de mare preţ picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi. Gestul său simbolizează căinţa şi îndreptarea.
    • Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) este închinată a patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.
    Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor sunt mai dezvoltate, cuprinzând rituri şi cântări despre Patimile Domnului: drumul Golgotei şi răstignirea.
    • Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi“, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.
    • Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului.
    Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei – secolele XI-XII. Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe“
    Traditii si obiceiuri in Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor

    Saptamana Mare, ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si Saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere.

    Pentru a simti bucuria pascala trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana atat sufletul, cat si trupul, inasprind postul pe cat ne sta in putinta macar in aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post. Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Hristos.

    Postul Negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi.

    Pentru Saptamana Patimilor sunt caracteristice urmatoarele traditii: pastrarea linistii, a tristetii generale; focuri rituale; respectarea stricta a postului; interdictia unor importante lucrari casnice; ingrijirea locuintelor; curatenia prin curti; intreruperea provizorie a lucrarilor principale in camp; confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare; taierea vitelor si pasarilor pentru sarbatori; tocmirea lautarilor pentru hora satului; impartasirea la biserica; iertarea reciproca intre oameni

    Numita si Saptamana Neagra in Bihor si Maramures, Saptamana Mare gaseste pe toata lumea ocupata, toti se pregatesc sa intampine marea zi a Invierii Domnului.

    In aceasta saptamana se face curatenie generala in casa, in curte si in acareturi: se matura curtile, se repara gardurile, se curata gunoiul din suri, se lipesc si se varuiesc peretii, se spala perdelele si mobilierul, se sterg geamurile, se aerisesc toate hainele, asternuturile si covoarele. Se face curatenie si in grajdul animalelor, varuindu-se inauntru.

    Barbatii muncesc la camp pana cel tarziu in ziua de joi, cand revin in gospodarie si isi ajuta nevestele la treburile casnice.

    In Maramures, in aceasta saptamana oamenii poarta haine de doliu, iar casa o imbraca tot in negru si albastru inchis. Stergarurile se schimba in ziua de Inviere cu cele albe, iar femeile isi schimba portul.

    Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie de Sfintele Pasti, fiecare credincios luand aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu (dar care aducand in aceasta zi mir si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida). Gestul lui Iuda a facut ca, mai tarziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post, ea fiind, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), una din cele doua zile ale saptamanii in care trebuie sa posteasca crestinii de-a lungul anului.

    In Joia Mare, oamenii merg la biserica sa se spovedeasca si impartaseasca. Tot in Joia Mare, in Maramures nu se da prescura acasa, ci se opreste de la toata lumea, caci din ea se pregatesc pastile. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toti in haine de doliu, facute din panza alba si cusute cu negru.

    Vopsitul oualor in rosu se face in Joia Mare, urmand ca in Sambata Mare sa se coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite.

    Patru lucruri sunt praznuite in Joia Mare: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-l ucida.

    Exista si cateva superstitii referitoare la aceasta zi
    – nu este bine sa dormi in Joia Mare, caci cine doarme in aceasta zi va ramane lenes un an intreg;
    – daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de lucru tot anul;
    mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pana in sambata dinainte de Rusalii;
    – in credinta populara aceasta zi este termenul final cand femeile trebuie sa termine de tors canepa.
    Dintre obiceiurile din Joia Mare amintim:
    – se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzand pentru fiecare mort cate o gramajoara, daca vreti sa fie si ei luminati pe lumea cealalta in unele locuri se duc la biserica bauturi si mancaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci;
    – o alta traditie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mancat;
    – se fac cununi pentru fiecare persoana din familie, cununi care se arunca pe acoperis pentru a se vedea, dupa vestejirea si caderea lor, cine va muri in decursul anului.

    In Vinerea Mare, nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, se tine post negru si nu lucreaza nimeni nimic, nici macar clopotele nu se trag. Daca trebuie vreun mort ingropat, se-ngroapa numai cu bataie de toaca. De cand se slujeste Punerea in Mormant si pana in ziua Invierii, nu se trag clopotele.

    Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, care se afla acum in mormant. La sfarsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfantul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfantul Aer este o panza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormantarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.

    Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mancarurilor traditionale, definitiveaza curatenia si fac ultimele retusuri la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele de Pasti.

    Traditii in Sambata Mare
    – se sacrifica mielul si se prepara drobul, friptura si borsul de miel. De Paste nu se pregatesc foarte multe feluri de mancare.
    – pe vremuri era obligatoriu ca femeile sa imbrace, la slujba de Inviere si in zilele de Pasti, macar o camasa noua, cusuta in orele de taina ale noptii, iar barbatii sa aiba cel putin o palarie noua.

    La miezul noptii, lumea porneste in liniste spre biserica, pe drum se vorbeste in soapta, iar la slujba toata lumea sta cu mare evlavie. Dupa ce iau lumina, oamenii merg in cimitir la capataiul mortilor familiei si aprind si acolo lumanari, ca si cei trecuti dincolo sa stie ca a venit Invierea Domnului. Lor li se da de pomana si in ziua de Inviere, dar si peste o saptamana, cand e Pastele Mortilor. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouale de Pasti nu se arunca, ci se pastreaza o saptamana, cand se rosesc din nou oua, se duc la biserica, se slujesc si apoi se duc afara, la morminte, si se dau de sufletele celor dusi.

    Copiii abia asteapta sa vina de la slujba de Pasti, ca dorm o ora, doua, si se scoala sa mearga prin vecini, sa vesteasca Invierea si sa primeasca oua rosii si banuti. Baietii merg intai, in zori, si apoi fetitele, dupa ceasurile zece, unsprezece. Ca asa e credinta, in ziua de Pasti trebuie sa-ti intre intai in casa un baiat, ca sa ai spor si bogatie, ca daca-ti intra o fata, ti-aduce saracie si ghinion.

    La masa de Pasti, la amiaza, se aduna cei ai casei, se mananca miel si cozonac si se petrece in liniste, fara muzica si galagie. Batranii ies apoi la portile caselor si vorbesc, povestesc.

    In Maramures si Bihor se fac vizite in sat la alte familii, a doua si a treia zi de Pasti, cand se organizeaza si hora satului sau higheghe. Se angajeaza lautari, si acolo, in mijlocul satului, se aduna toti, tineri si batrani, si petrec.

    Un obicei, in zona Bihorului este Ruga pentru ploaie. Se face dupa Pasti, aproape de Rusalii, cand vremea e secetoasa si holda de grau are nevoie de ploaie. Se aduna sapte feciori (cate zilele saptamanii), in fata bisericii, fiecare cu cate un snop de spice in mana. Merg in cimitir si scot doar cu mainile goale cea mai veche cruce. Insotiti de preot si de tot alaiul satului la Valea Chijicului, crucea este pusa sa pluteasca pe apa si preotul citeste de dezlegarea ploii. Apoi, toata lumea arunca cu spice si cu flori peste crucea din apa, rugandu-se sa aduca ploaie si sa fie holdele bogate. La terminarea slujbei, cei sapte feciori scot crucea din apa si o duc la loc, in cimitir.

    In intervalul dintre rastignirea pe cruce si Inviere, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormant trei zile si in acest timp S-a coborat cu sufletul la iad, sfaramandu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pana la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucat toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepand din acest moment, sufletele celor drepti sunt asezate in Rai pana la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mantuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorat la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait, Vestea cea buna a mantuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s