FEBRUARIE, luna iubirii


Sfantul Valentin

Sfantul Valentin a trait in secolul al doilea si a fost un preot in zilele imparatului Claudiu al II-lea. Biserica era persecutata si Roma era implicata in multe campanii militare sangeroase. Claudiu a interzis toate casatoriile si logodnele in Roma si a dat o lege care interzicea casatoria intre tineri, considerand ca soldatii necasatoriti se luptau mai bine decat cei casatoriti pentru ca nu aveau pe nimeni care sa ii astepte acasa. Preotul Valentin a fost unul dintre cei care i-a ajutat pe tineri sa se casatoreasca in secret in ciuda legii. Valentin a fost in cele din urma prins, incarcerat si torturat pentru ca a incalcat comanda imparatului Claudiu. Se spune ca Asterius, unul din judecatorii lui Valentin, avea o fiica oarba, iar Valentin s-a rugat alaturi de ea, astfel ca ea s-a vindecat. Ca rezultat, Aterius a trecut la crestinism.

In 269, Valentin a fost condamnat la moarte. Legenda spune ca ultimele sale cuvinte au fost scrise catre fiica lui Asterius si erau “al tau Valentin”, aceasta fiind motivatia pentru scrisorelele si felicitarile de Ziua Indragostitilor. In 496, papa Gelasius a oficializat data de 14 februarie ca ziua Sfantului Valentin. Treptat, 14 februarie a devenit ziua in care se facea schimb de mesaje de dragoste, iar Valentin a devenit sfantul patron al indragostitilor. Ziua era sarbatorita prin trimiterea de cadouri cu mesaje de dragoste.

Se mai spune ca ziua Sfantului Valentin a fost introdusa de Biserica Catolica in scopul de a inlocui sarbatoarea pagana a Lupercaliei cu o sarbatore a dragostei curate. Lupercalia era o sarbatoare inchinata fertilitatii si lui Faun, zeul agriculturii, cand aveau loc diverse ritualuri pentru fertilitatea naturii si nu numai. Una din practicile care aveau loc in timpil Lupercaliilor era ca tinerele fete sa fie trase la sorti. Numele acestora era scris pe o placuta si introdus intr-o urna. Fiecare barbat necasatorit scotea din urna o placuta cu numele unei femei, care urma sa ii fie sortita. Uneori, aceste perechi astfel constituite erau finalizate si cu o casatorie.

Dragobetele, logodiciul pasarilor

Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, tinerii tineau sau faceau „Dragobetele”, a explicat etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei. Erau si alte zile in care se sarbatorea Dragobetele: 28 februarie, 1, 3 si 25 martie, zile aflate in preajma zilelor Babei Dochia si a echinoctiului de primavara. Mai ales in sudul Romaniei, exista o perioada intreaga, la ingemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, in martie care sta sub semnul Dragobetelui, arata Marcel Lutic.

Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a “Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatoare numita in spatiul slav “Glavo-Obretenia”. Romanii au adaptat, ca si in cazul altor sarbatori din calendarul popular (Circovii, Ciurica, Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.), aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile “Vobritenia”, “Rogobete”,” Bragobete”, “Bragovete” (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea “Dragobete”, dupa cum arata Marcel Lutic.

O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui “Dragobete” proneste tot de la doua cuvinte vechi slave “dragu” si “biti”, care s-ar traduce prin expresia “a fi drag”. Alti filologi, adepti ai autohtonismului total al sarbatorii, explica denumirea prin doua cuvinte dacice, “trago” – tap si “pede” – picioare, aceste doua cuvinte transformandu-se, in timp, in drago, respectiv bete, asa cum a mai aratat Marcel Lutic. “In paranteza fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrata in aceasta perioada a anului, divinitate al carei nume nu ni s-a pastrat, dupa cum multe alte nume ale divinitatilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”, a completat Lutic.

Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”, a mentionat Marcel Lutic.

Zburatoritul fetelor si al baietilor

Modul in care se sarbatorea aceasta zi era legat de pregatirile care se faceau in gospodarie o data cu venirea primaverii.

“Potrivit traditiei, Dragobetele era o zi frumoasa pentru baietii si fetele mari, ba chiar si pentru barbatii si femeile tinere. Dimineata devreme, tineretul se imbraca in haine de sarbatoare si, daca vremea era urata, se strangea in cete pe la casele unora dintre ei. Daca vremea era frumoasa ieseau afara din sat, mai ales pe dealuri, baietii adunand lemne pentru foc, iar fetele culegand urzici si flori de primavara, flori folosite apoi, adesea, in descantecele de dragoste. O parte din aceste flori, in special tamaioarele si viorelele, erau pastrate cu grija pana pe 24 iunie, la Sanziene, cand se culegeau alte flori considerate surori ale acestora, numite roji (trandafiri salbatici) si oglici (flori mici, galbene), din care se facea un buchet care se arunca pe o apa curgatoare. Se credea ca fetele care procedau astfel savarseau “o fapta buna”, echivalenta cu o jumatate de sarindar in cer, caci altfel aceste flori nu s-ar fi intalnit sau “logodit” niciodata”, arata Marcel Lutic.

De asemenea, “prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, se spunea ca ar avea proprietati magice, ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu era omat si fragi, se strangea apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se mai ales atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie”, a mentionat etnograful Marcel Lutic.

Tinerii mergeau in padure unde culegeau flori si apoi, “in jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume sau jatii cu substrat erotic sau se faceau hore. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita “zburatorit”. Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii era draga. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci fata se lasa prinsa si avea loc o imbratisare, urmata de o sarutare mai lunga in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne in joaca prefatau logodnele si casatoriile adevarate”, a aratat etnograful Marcel Lutic.

Curatenie in casa de Dragobete

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: “Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an, ca doar nu degeaba se spunea ca “Dragobetele saruta fetele”! Asadar, bucuria si veselia erau, trebuiau sa fie coordonatele esentiale ale acestei sarbatori a dragostei!”, a mentionat specialistul de la Muzeul de Etnografie al Moldovei.

Nu doar tinerii sarbatoreau Dragobetele, ci si “maturii aveau partea lor. Astfel, femeile credeau ca daca atingeau un barbat strain de sat, deveneau pe data dragastoase in tot anul care urma! Gospodinele aveau mare grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind vanata, blestemata sau, Doamne fereste, sacrificata la Dragobete”, a mentionat Lutic.

Sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte din casa. Astfel, “se scuturau toate toalele si se asezau lucrurile prin casa “ca sa vie binele si averea sa se intoarca la casa””, a aratat Marcel Lutic, care a adaugat ca “sarbatoarea Dragobetelui nu era socotita de bun augur pentru treburile mari, asa ca oamenii evitau sa munceasca prin ograzi sau la camp de teama ca “vor ciricai toata viata”. Oricum, oamenii observasera ca oricare dintre lucrurile marunte incepute, acum mergeau mai cu spor. Era, de altfel, o perioada a multor inceputuri sau intoarceri: pasarile se imperecheau si incepeau sa-si faca cuiburi, copiii nu mai mancau asa de mult. In acest sens, rusii aveau un proverb despre ziua Dragobetelui si anume “Se intoarna pasarile la cuib si copiii (de) la hrana”. Clostile incep a cloci, gainile incep sa se oua, vitele nu mai mananca asa de mult, toate acestea fiind dovezi ale depasirii unui prag calendaristic”.

Zanul Dragostei la romani

Despre “semidivinitatea sau zanul numit Dragobete, se stie ca era inchipuit ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri. Inspira dragoste curata si incredere, insa, unele fete si femei doreau sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand intentionat de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind “nevoite” sa se lase iubite de Dragobete sau de un flacau confundat cu Dragobete, de aici aparand expresia, des folosita pe vremuri, “Nu te-o prinde Dragobetele prin padure”. Chiar daca mai “pedepsea” femeile, in general, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc”, a precizat Marcel Lutic.

De altfel, Dragobetele, alaturi de zanele care luau forma Dragostelor, era socotit o personificare magica a iubirii. In aceasta ipostaza, el ii inspira pe indragostiti, astfel incat acestia isi spuneau cuvinte anume, cuprinse, se zice, intr-un “Retetar de cuvinte vrajite” , retetar folosit cu precadere la Dragobete, asa cum arata Marcel Lutic, care a adaugat ca “spuse pe un anumit ton, asemanator unei adieri a vantului de primavara, cuvintele nu trebuiau auzite decat de fiinta iubita, altfel puterea lor disparea. Din acest “retetar” nu lipseau cuvinte precum “aproape”, “dor”, “dragoste”, “drag”, “dulce”, “farmec”, “fior”,”inima”,”iubire”, “inger” “lin”, “lumina”, “rugaciune” si, invariabil, prenumele fiintei iubite! Pe de alta parte, aceasta zi era una dintre cele mai bune zile din tot anul pentru facut de ursit sau de dragoste”.

Logodna pasarilor

Daca aceasta sarbatoare avea o mare insemnatate in vremurile de demult, “originea acestei sarbatori ar fi in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor, aceste vietuitoare fiind socotite de catre stramosii nostri cele mai apropiate de universul socio-uman. In acest context, nu e deloc o intamplare faptul ca pasarea era considerata reprezentarea uneia dintre cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei.

Marcel Lutic arata ca romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si “Logodiciul pasarilor”. “Se spunea ca, acum, acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Se pare ca motivatiile preluarii erau mai profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc “pasare” insemnand chiar mesaj al cerului sau prevestire. Dupa unii etnologi, logodna de primavara a pasarilor a devenit, in timp, si o sarbatoare a iubirii la oameni, ziua insuratirilor si infratirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Pe de alta parte, accentul pus pe pasari si pe femei, trimite la fecunditate, atat pasarile, cat si femeile fiind simboluri ale cresterii si inmultirii. Dragobetele, el insusi, afirma alti etnologi, zan de esenta solara, apropiat de divinitati ale naturii si dragostei, ar descinde dintr-o straveche Zeita pasare”, arata Lutic.

Dragobetele Iovan, fiul Babei Dochia

Unele legende romanesti il prezinta pe Dragobetele Iovan ca pe fiul Babei Dochia, in timp ce altele amintesc de limba pasareasca. La sarbatoarea Dragobetelui sunt amintite elementele referitoare la trecerea de la iarna la primavara, de la frig la cald, de la intuneric la lumina reprezentate prin focurile aprinse pe dealuri, hora flacailor si fetelor, florile culese de fete, veselia caracteristica acestei sarbatori, descantecele care se faceau acum cu atata spor, imbratisarea si sarutul de dupa goana rituala, ca niste peceti ale dragostei care se transforma, adesea, in logodne si casatorii, asa cum mai arata Mircea Lutic.
Navalnicul zan al dragostei din traditia romanilor
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce acesta, din nesabuinta, a indraznit sa ii incurce si ei cararile. Zan al dragostei, dragobete este zeul dragostei la romanii de pe ambele maluri ale Dunarii, zeu pastoral campenesc, codrean. Este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti.

Tot de Dragobete se amintesc si ritualuri ale infratirii de cruce intre tineri. Acestia, fete cu fete si baieti cu baieti, isi crestau in forma de cruce incheieturile de la maini pe care si le uneau, astfel incat sa curga sangele amestecat prin vene.

Ovidiu Focsa, etnograf in cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat ca “despre Dragobete se crede ca este o un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strans legata de fertilitate, fecunditate si de renasterea naturii. Cam mai toate sarbatorile din luna martie, fiind legate de inceputul unui an agrar, erau legate de fertilitate, revigorarea naturii, trezirea la viata. Aceasta sarbatoare marca revigorarea naturii si nu numai, ci si a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sarbatoare a revigorarii vegetetiei, a vietii in crestere, o data cu trecerea la anotimpul de primavara durata zilei crestea, in contrapondere cu noaptea care descreste, ca dovada si zilele sunt mai insorite. Se pare ca, in aceasta perioada, pasarile, vegetatia dar si oamenii se puneau in acord cu natura, era o nunta a naturii, insemnand renasterea acesteia, retrezirea la viata, ceea ce este si semnificatia centrala a sarbatorii de Dragobete.

Ca forma de manifestare Dragobetele nu cunoaste o arie foarte larga la noi in tara, ea aparut mai mult in prezent ca o contrapondere a sarbatorii de Sfantul Valentin, este o sarbatoare autohtona fiind numita si Cap de primavara, mai ales in Dobrogea, nefiind o data fixa pentru ea. Este la fel ca sarbatoarea martisorului, a Alexiilor de la mijlocul lunii martie, inceputul unui noi ciclu agrar. Dragobetele este vazut si ca un zan al iubirii la romani”.
Oana RUSU

O alta versiune

Dragobetele – sarbatoarea iubirii la romani

 

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: “Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.
In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si “face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.
Dragobete – sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor


El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: “Dragobetele saruta fetele!”

Dragobete identificat cu Navalnicul
Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).

Etimologia cuvantului Dragobete
Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago – tap si bete – picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.
Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

Poveste de Dragobete

 



Într-un colţ de rai se pare,
spun poveştile din buni,
Dragostea zbura ferice
şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
şi aice, pe pământ.
şi-aducea în cele inimi
numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea
ei de floare fermecată
şi-o păstrau aprinsă veşnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,
un fecior prin munţi trăia,
chipeş şi cu boiul straşnic,
fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,
de chiar bunul Dumnezeu
să dea dragostei cătare
şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici
stăpâniţi de vechii daci,
preţuit deopotrivă
de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş
dădea iama peste fire,
răspândind peste meleaguri
cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,
el iubirea o împarte
la sfârşitul lunii faur
până la-nceput de marte

Când cu fir împletite
din alb şi din roşu-dor
cei iubiţi se legau veşnic
prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii)
Nebunatic, cum apare,
zice-se c-a vrut să-ncurce
calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie
pe feciorul cel pârdalnic,
i-a dat chip de buruiană
de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce
şi povestea nu-i uitată,
Dragostea-i şi-acum puterea
ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela
ce dădea iama prin fete
îl sărbătorim cu toţii
când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o
sus, în munţii mei cărunţi.
unde dorul şi iubirea
e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare
câte un surâs şăgalnic
şi vă dau s-aveţi sub perini
dragobetele …năvalnic.

poezie de Leonid Iacob.

One response to “FEBRUARIE, luna iubirii

  1. FEBRUARIE 2013

     photo 15f019febf643edb9ae589af6ef95f71.gif
    Eu deschid zilele iubirii. La noi la catolici astazi este Sf. Valentin asa ca va rog sa serviti ce v-am pregatit cu tot dragul .Eu sarbatoresc baiatul.

     photo FotoFlexer_AnimationV.gif

    Iubirile Adevarate rezista oricaror furtuni,oricat de umbrite de nori si inundate de necazuri ,suferinti si dureri ar fi… Iar departarea nu face decat sa intareasca o Dragoste Adevarata ! …Acei ce nu iubesc din tot sufletul se pierd chiar de sunt unul langa celalalt …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s