INALTAREA SFINTEI CRUCI


În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.
Image Hosting
Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.
Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: “Întru aceasta vei birui”. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.
Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând-o poporul, a început a striga: “Doamne, miluieşte!” Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.
Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie, este cea mai veche sarbatoare inchinata Crucii. Pe locul descoperirii Sfintei Cruci, imparatul Constantin cel Mare a zidit o biserica a carei tarnosire a avut loc pe 13 septembrie 335. Data de 13 septembrie nu este o zi intamplatoare, daca tinem seama ca aceasta era ziua inaugurarii templului lui Jupiter de pe colina Capitoliului din Roma. Tarnosirea bisericii ridicata pe locul statuii lui Jupiter, era semnul biruintei crestinismului asupra paganismului. Cu ocazia tarnosirii a avut loc si instalarea Lemnului Sfintei Cruci in noul locas. Astfel, punctul de plecare al cultului public si oficial al Sfintei Cruci a fost sfintirea acestei biserici.

Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luata de regele persan Cosroe in anul 614, cand a cucerit Ierusalimul. Ea a fost recuperata de imparatul Heraclius si depusa in Biserica Sfantului Mormant. Pe 14 septembrie 630, patriarhul Zaharia va inalta din nou Sfanta Cruce in fata poporului. Astfel, in ziua de 14 septembrie sarbatorim amintirea a doua evenimente: aflarea crucii pe care a fost rastignit Hristos si aducerea ei de la persi.

Fragmente din Sfanta Cruce Fragmente din Sfanta Cruce sunt prezente in Biserica Sfantului Mormant de la Ierusalim, in Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sf. Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana), Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), la Biserica “Sfantul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei, in manastirile Tiganesti si Caldarusani, la Manastirea “Panaghia Soumela” – Veria, Grecia si la Manastirea Xiropotamou (Muntele Athos), potrivit crestinortodox.ro.

CRUCEA ÎNSEAMNĂ IUBIRE – Pr Ilie Cleopa

“Ortodoxia este si trebuie sa fie intru totul: si dreapta credinta si plinatate a credintei; unitate a intregii credinte. Sfanta Scriptura ne descopera: “Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor” (Matei V, 19). Iar Apostolul previne : “Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile” (Iacob II, 10). Putem intelege, ca e de ajuns gresirea sau calcarea uneia ca sa pierd curatia si intregimea adevarului.
Image Hosting
Intelesul duhovnicesc al crucii
Crucea lui Hristos inseamna iubire; mai profund, descopera iubirea dumnezeiasca fata de noi. E o adanca legatura intre iubirea dumnezeiasca si cruce. Aici in extrema umilire si suferinta a crucii s-a descoperit negraita iubire si slava a Fiului lui Dumnezeu devenit Om. Iubire care ramane deci neschimbata, ca a Tatalui, care “rasare soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei pacatosi” (Matei V, 45); care ramane aceeasi in orice conditie, chiar cand este rastignita.
Pentru cei din vechime, iubirea isi avea temeiul in iubirea de sine : “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 18, 19). Hristos le descopera ucenicilor: “Asa sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan XV, 12).
Fiul este trimis de Tatal sa descopere aceasta iubire dumnezeiasca, care este daruire de sine pentru implinirea, pentru salvarea celuilalt, care e numai slujire. “Fiul Omului, spune Hristos, n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Matei XX, 28). Aceasta e calitatea dumnezeiasca, noua, a iubirii Lui si pe care o descopera crucea. Aceasta slujire prin cruce a Domnului este mantuitoare. Sfantul Apostol Petru spune : “El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn” (I Petru II, 24). El, fara de pacat, poarta, sufera pentru pacate. Arhiereul Legii vechi, cand aducea jertfa pentru pacat si impacare, punea mana pe capul victimei, punea pacatele asupra ei, pentru ispasire (Levitic IV, 4). In acest inteles biblic, Arhiereul Legii noi, Iisus Hristos poarta asupra Sa vinovatia noastra ca victima, jertfa, ispasire. Spune si Sfantul Pavel : “Pe Cel ce n-a cunoscut pacat L-a facut pacat pentru noi… ca noi sa ne facem dreptatea lui Dumnezeu printr-Insul” (II Cot. V, 21). „Cu ranile Lui v-ati vindecat” adauga Sfantul Petru. Fiul este trimis la “ai Sai din lume pe care i-a iubit pana la capat” (Ioan VIII, 1). Deci cu iubire pana la extrem, pana la cruce. De altfel, aici se si descopera fiinta ultima a iubirii : “Nimeni nu are mai mare dra¬goste ca aceasta decat ca viata sa si-o puna pentru prietenii sai” spune lisus (Ioan XV, 13). Aceasta este esenta jertfei, a crucii Domnului si ratiunea ei de a fi in acelasi timp : iubirea. Si prin ea se implinesc si dreptatea dumnezeiasca si sfintirea noastra. Pe cruce “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat” (Ps. LXXXIV, 2).
Crucea Domnului este mai mult decat o ispasire a Lui in locul nostru, ca “loctiitor”, reprezentant al nostru. Prin insasi intruparea Sa ca Om are loc un schimb de vieti. Fiul lui Dumnezeu ia firea, viata noastra cu tot ce este al ei, cu nevoile sau pacatul ei. Si nu este de conceput sa iubesti real fara sa cunosti, sa simti, ca pe ale tale bucuriile, mai ales durerile, incercarile celorlalti, sau ceea ce, dupa Sfanta Scriptura numim: pacatul, suferinta, moartea. Si cu cat intelegi mai mult existenta, viata, cu atat iubesti si suferi mai mult.
Domnul sfinteste lumea incepand cu Sine, cu trupul Sau, in iubirea Sa. In insasi purtarea crucii, in jertfirea Sa, Domnul desfiinta pacatul si sfintea faptura. Toata viata Domnului este purtare a crucii si desfiintare a pacatului. Si intruparea Sa, a Celui care “in chipul lui Dumnezeu fiind, ia chip de rob” (Filip. II, 7) , si nasterea in pestera, si faptul ca El „prin care toate s-au facut” vietuind pe pamant “nu are unde sa-si plece capul”; si hulirea din partea fariseilor ca „strica legea”, sau “ca sta la masa cu vamesii si pacatosii”, El, “plinitorul legii”, si Cel “fara de pacat…” etc.
Dar crucii, iubirii, ii urmeaza viata. Asa cum viata naste din iubire, din cruce naste o noua viata, invierea. Crucea descopera aceasta bogatie – de daruri si de intelesuri. Ea este fundamental descoperire a iubirii dumnezeiesti. Domnul spune : “Cine va cauta sa-si scape viata sa o va pierde ; iar cine o va pierde, o va dobandi” (Luca XVII, 33). Desigur, nu este vorba aici de pierdere, de desfiintare a fiintei, a constiintei, a chipului divin din noi, caci “Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca” (Luca IX, 55). Este vorba de lepadare si de pierdere a iubirii patimase de sine, a raului, a ceea ce a devenit stricacios in noi, “pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata” (II Cor. V, 4). E vorba de rastignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine in schimb, cum spune Mantuitorul, “o dobanda”, un “castig”, mai multa “viata”, un plus de existenta. “A muri este castig”, zice Sfantul Pavel (Filip. I, 21) ; “Grauntele de grau… daca moare, multa roade aduce” (Ioan XII, 24). Invierea este deci o imbogatire a persoanei, a vietii; este o noua stare si calitate a fiintei, a fapturii, a trupului, care in Hristos Cel inviat devine “duhovnicesc, nestricacios, nemuritor” (I Cor. XV, 40-43). Iar crucea e calea si usa spre aceasta noua viata. De aceea Biserica o preamareste : “Bucura-te, Cruce vistierul vietii; bucura-te, Cruce, vasul luminii; bucura-te, Cruce, usa tainelor…!”

DATINI ŞI OBICEIURI DE ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor. Credincioşii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte; de toarta căniţelor ei leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.
De Ziua Crucii, în zonele viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
Doar strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru părările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură.
În această zi se bat nucii. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte valoroase pentru fântânarii care vor să depisteze izvoarele subterane.
În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.
În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.
De Ziua Crucii se pregăteşte „un leac” pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti fructiferi neroditori.
Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că vremea se răceşte; dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, cârdul de ciori gălăgioase anunţă căderea brumei. Înainte de Ziua Cruci nu este bine să culegi călinele, pentru că în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă.
Această dată vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi. .
Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s