prietenia adevarata/real friendship(a video that also touch my heart)


Saturday MySpace Glitter Comments

in 1969 Johan Rendall&Ace Berg au vazut un pui de leu singur intr o cusca,de vanzare in  Harrods si au hotarat sa l ia acasa.

parintele local le a permis sa se joace cu puiul in gradina bisericii.acesta a crescut foarte repede si a devenit prea mare pentru apartamentul lor.

singurul lucru pe care l puteau face era sa l duca in Africa,ceea ce au si facut.un an mai tarziu s au dus sa l vada,dar ingrijitorii i au spus  ca leul e acum pe cont propriu,a             devenit salbatic si nu i i vor recunoaste.fara teama ,acestia au plecat sa l caute

dupa multe ore de cautare,asta sa ntamplat cand in sfarsit au gasit leul salbatic…………………

le a prezenta o si pe sotia lui😉

dragostea nu are limite iar prietenia adevarata dureaza  toata viata

60 responses to “prietenia adevarata/real friendship(a video that also touch my heart)

  1. florile prieteniei

  2. Sa ai prieteni e un privilegiu. …sa-i pastrezi, este insa o arta ; deaceea prieteniile adevarate sunt rare….iar tu, prieten ce ti-ai gasit prietenul, ai grija de el si respecta-l….te va respecta si-ti va fi apa de izvor cand sufletul iti va fi secat….iti va deschide portite cand toate drumurile vor parea blocate pentru tine….

  3. <>>

    Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundişul unui vesel pârâu de munte. Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Când bunul soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăţi de cer căzute pe pământ.
    Cele două pietricele ştiau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în pârâu şi se lăudau:
    – Noi suntem copiii cerului!, strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obişnuite aflate în preajmă. Păstraţi distanţa! Noi avem sîngele albastru! Nu avem de-a face cu voi!
    De fapt erau două pietricele insuportabile şi arogante, care îşi petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când cineva avea să le descopere.
    – Desigur – îşi spuneau – vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre preţioase, aşa cum suntem şi noi. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge până la capătul lumii.
    Într-o bună dimineaţă, pe când razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, şi-a întins mâna şi a cules cele două pietricele albastre.
    Cele două pietricele erau nespus de fericite:
    – Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă!
    S-au simţit cele mai norocoase pietre din lume. Nu aşteptau decît ca visurile lor să se transforme în realitate.
    Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Rămânem aici pentru puţin timp, şi-au spus, fiind sigure de frumuseţea şi valoarea lor neîndoielnică.
    Totuşi lucurile au fost altfel decât bănuiseră. Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace şi încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cântar şi pipăite insistent de mâini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuţă.
    Mai târziu, însă, o mînă le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă.
    – Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre preţioase.
    Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
    Revoltate au început să strige:
    – Neciopliţilor, nepricepuţilor, bădăranilor, voi nu înţelegeţi cât suntem de importante?
    Cele două pietricele albastre ameninţau, plângeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas. Dezamăgirea şi amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii.
    Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Dar cimentul era tare şi imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat:
    – Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid.
    Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistenţă căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri şi să distrugă cît mai mult. A trecut la lucru şi, uşor-uşor, a reuşit să se strecoare şi să fărâme câte puţin cimentul. După cîteva luni de perseverenţă cele două pietricele au putut să se mişte. Într-o noapte umedă şi rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfirşit din acea inchisoare.
    – Suntem libere – au strigat amândouă în culmea fericirii.
    Însă, jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate. Privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Faţa, chipul blând şi dulce al Mariei, avea ceva neobişnuit. Părea oarbă, căci îi lipseau ochii.
    – Oh, nu, au exclamat amândouă, dânduşi seama de greşeala făcută.
    Ele fuseseră tocmai ochii Maicii Domnului. Îşi imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit şi cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-şi seama ce nechibzuite au fost.
    Dis de dimineaţă a ajuns acolo omul care făcea curăţenienţie. Fiind încă întuneric, nu le-a deosebit bine şi le-a strâns cu mătura pentru a le arunca la gunoi împreună cu praful şi alte pietre neînsemnate.

    *** Morala:

    Istoria celor două pietricele albastre are un sfirşit trist, pentru că ele nu au înţeles un mare adevăr. Se înşelau văzând în sine ceea ce nu era adevărat, fugeau de realitate rătăcind prin visuri. Din această cauză nu au descoperit frumuseţea şi bogăţia pe care o primiseră de la Dumnezeu.
    La fel ca şi ele, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu:

    Nu uita că fiecare dintre noi este aşezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul şi că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos şi mai potrivit să fie.

  4. As propune ca tema “SA NE PLIMBAM PRIN LUME ” este vasta , si sunt multe posibilitati de a descrie un loc in care ai calatorit si ai ramas placut impresionat, in felul acesta, adunate informatiile de la fiecare mai invatam cate ceva plus facem o calatorie virtuala pe care nu ne-o permitem in realitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s